Dependența. O simți cum pune stăpânire pe tine de fiecare dată când
deschizi coperțile unui roman de-ale lui Augustin Buzura. Citesc primele pagini
și-mi amintesc cât de greu a fost să accept că se termina romanul „Recviem pentru nebuni și bestii” (da, scriu
corect; ‘se termina’ fără voia mea). Fac pauze,
devenind conștientă de faptul că vreau să prelungesc timpul petrecut citind
romanul. Frica face loc curiozității. Apoi, dependenței. Filele trec cu
repeziciune și mă pomenesc deja mai încolo de jumătatea romanului. Moment în
care teama pune din nou stăpânire pe mine. Acea teamă măiastră că romanul se
termină prea repede.
Cei care încă n-au renunțat să caute
răspunsuri despre ei și despre plămădeala din care au apărut vor adora romanul acesta.
Frica de singurătate și de moarte par, la prima vedere, să fie temele centrale
ale romanului. Dar, de fapt, teama de viață poartă adevărata coroană. Proza lui
Augustin Buzura e la fel de desăvârșită precum un diamant bine șlefuit,
strălucind încântător din orice unghi ai privi-o.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu