Cărți pe care le-am citit în 2022 și le recomand cu drag

Dacă sunteți în căutare de ‘ceva bun de citit’, opriți-vă, vă rog, la rândurile de mai jos.

De n-ați reușit până acum și doriți să-mi citiți cărțile, iacătă aici câteva site-uri de unde le puteți comanda:

1. Aici veți găsi toate cele patru cărți ale subsemnatei.

2. Două șarmante.

3. Iar dacă sunteți în afara României, puteți comanda primele mele două cărți aici și aici. 

4. Bonus - prima recenzie video a poveștii lui Șugu. Mulțumesc, dragă Lulu!

Revenind la lista de cărți, iată recomandările mele:

Aerul din oase – Otilia Țeposu

Decizia – Karine Tuil

Mic tratat de filosofie a păsărilor – Philippe J. Dubois

Mica mincinoasă – Lisa Ballantyne

Mortua Est –Teodor Hossu-Longin

Nu te găsescpe nicăieri – Laura Ionescu

Moarte - Julian Barnes

Dimineața în care ar fi trebuit să mor – Semezdin Mehmedinovic

Teatru –Sidonia Drăgușanu

Cină cu ficat și inimă – Mihaela Apetrei

Acluofobia. Zece povestiri macabre – Flavius Ardelean

Prizonieră în Teheran – Marina Nemat

Ophanim – AnaBarton

Oneiron - Laura Lindtstedt

Pâine cu ceva – Liliana Nechita

Cele trei femei ale consului – Jean-Christophe Rufin

Tot ceea ce trebuie să știe bărbatul genial – Oliver Kuhn

Cum să-ți omori familia – Bella Mackie

Iubire mare – Balla

Broadway – Fabrice Caro

Aripi frânte – Kahlil Gibran

Lumea înflăcări – Siri Hustvedt

Negru duios - Gabriela Chiran

Nimic decât un cer albastru – Kathleen MacMahon

Omorâți fiii – Benoit Severac

Bellevue – Ivana Dobrakovova

Fratricizi – Nikos Kazantzakis

Contractul Paganini – Lars Kepler

Casea frunzelor – Mark Z. Danielewski

Poemele secretarei – Ștefania Mihalache

Dezumanizat – Osamu Dazai

Cum am devenit huligan – Mihail Sebastian

Exodul mieilor – Irina Georgescu Groza

E doar în capul tău – Suzanne O’Sullivan

Viitorul omenirii și alte eseuri deloc populare – Bertrand Russell

Jurnalul unui cântăreț de jazz – Bujor Nedelcovici

Sentimentul unui sfârșit – Julian Barnes

Ce te-a adus aici, nu te va aduce acolo – Marshall Goldsmith

Instituția – Andreea Lupu

Artacompromisului – Ileana Vulpescu

Pe pământ suntem strălucitori o clipă – Ocean Vuong

O perspectivă distanțată – Alexander McCall Smith

Amenzia – Cristina Lincu

Dinți de lapte – Zoje Stage

Lista de lectură – Sara Nisha Adams

Ioșca – Cristian Fulaș

Coreea de Nord. Un lagăr cât o țară – Adelin Petrișor

Între douăfronturi – Oana David

Născut în afara legii – Trevor Noah

Cele trei fiice ale Evei – Elif Shafak

O sută de zile de fericire – Fausto Brizzi

Paradoxul cimpanzeului – Steve Peters

Fericirea e un ac de siguranță – Răzvan Exarhu

Fete cu pantofi cu toc – Michael Kurland

Elogiul drumului – Florea Lucaci

Misogynation – Laura Bates

Fata în verde – Derek B. Miller

Semnătura indiană – Sergiu Radu Ruba

Momo – Michael Ende

Neliniștea serii – Lucas Marieke Rijneveld

Călătorie în jurul omului – Alexandru N. Stermin

Arsă de vie – Souad

Puterea tăcută – Susan Cain

Steaua polară – Martin Cruz Smith

Istoria albinelor – Maja Lunde

Prospect de femeie – Ana Barton

Măști – Leonardo Padura Fuentes

Scrisori către Luciliu – Seneca

Piranesi – Susanna Clarke

Povestea ta a început demult – Mark Wolynn

Anatomia lui Kay – Adam Kay

Confiteor – Jaume Cabre

Aventuri

Aventurile au plecat în vacanță.

Un coleg de-ai mei vizitează Ghana și a luat cartea să-i țină de urât pe drum.

Voi ce citiți în vacanța ce urmează?

Mortua Est – Teodor Hossu-Longin

Aveam 6 ani la revoluție. Doar frânturi de amintiri și poveștile alor mei și ce am mai citit prin cărți îmi pot trasa ușor demarcația formei în care s-a trăit.

Dar fondul... Ei bine, fondul nu l-am trăit și nici nu cred că-l pot cuprinde cu adevărat, indiferent de cât de mult aș citi despre cum se trăia în comunism, ce s-a întâmplat la revoluție și ce s-a întâmplat la mineriade.

Și totuși, citesc. Și mi se pare esențial să nu ignorăm vocile, atât de puține cât se mai aud astăzi, căci așa aflăm despre noi, despre unde ne îndreptăm, despre cum am putea să evităm greșelile trecutului.

 

Mircea, personajul principal al romanului Mortua Est, este rănit în timpul Mineriadelor și decide să emigreze, căutând lăcaș pentru speranțele și dorințele lui de mai bine în străinătate. Întâmplări și oameni, remușcări și recalibrări (când afli că iarba nu e neapărat mai verde peste gard), îl fac să se reîntoarcă în țară. Tot drumul acesta este presărat cu mici relatări și filosofări în care cititorul se poate găsi sau nu, dar are libertatea să aleagă.

Și mai e în carte un personaj important, pe care cititorul nu-l descoperă decât la final. Dorința de mai bine. Ea nu e a nimănui și a tuturor. Ea este cea căreia tinerii de azi le datorează prezentul. Ea vine de departe, de la moși și strămoși. Și nu pleacă, dar ne încearcă pe fiecare să ne măsurăm valoarea în oglinda ei.

 

Un mic fragment, cu rol de instigare la citit:

“Salam cu soia, ulei de rapiță, pâine neagră, totul cartelat și raționalizat. Parcă citesc dintr-un meniu gândit de un nutriționist al zilelor noastre. Ce ironie! Poate peste 20-30 de ani vom afla că, de fapt, Ceaușescu nu a făcut în România decât o imensă cură de sănătate...”

Nu te găsesc pe nicăieri – Laura Ionescu

Este greu să scrii despre cartea Laurei Ionescu, însă este ușor s-o iubești, să te regăsești în ea, să o recomanzi altora și să te lași fermecat de magia cuvintelor simple care spun mai multe frumuseți decât se încearcă adesea cu pompoasele cuvinte.

În ‘Nu te găsesc pe nicăieri’, m-am găsit în multe capitole. Am găsit-o pe mama cu dragul ei de sat, m-am găsit pe mine, mofticioasă pen’că așa a fost norocul, să nu prind prea mult din comunism, și am găsit-o pe soră-mea – iaca, mai jos citat valabil și pentru noi:

“Noi două ne-am cunoscut cu adevărat mai târziu, când eu am devenit cel mai mare copil al ei și diferența de 13 ani s-a dovedit matematică divină.”

Vă doresc să vă găsiți cu această carte și să o lăsați să vă învețe un lucru sau două.

Amintiri

Se spune că amintirile sunt refugiul în momente de neliniște sau singurătate. Mie mi se întâmplă adesea să nu mă duc eu spre amintiri, ci să vină ele la mine. Precum această postare pe care am regăsit-o de curând. E un lucru tare frumos să ți se amintească ceva ce ți-ai amintit acum șapte ani. Ce noroc cu blogul ăsta!

Pe noptieră, am o carte de Vlad Mușatescu, să mă protejeze de nesomn sau încrâncenare. Și cum o deschisesem eu nopțile trecute, mi-am amintit că acum niște ani, mai mult de șapte sigur, mă pomenisem într-o discuție telefonică vorbindu-i atât de frumos despre scriitura lui Vlad unei prietene. Și cum mai mereu sunt plină de patos atunci când cred în ceva, am purces la o convingere directă. Așa că am purtat mai departe conversația telefonică, doar că prietena mea n-a mai vorbit, ci a ascultat. Mai exact, m-a ascultat citindu-i câteva pasaje dintr-una din cărțile lui Vlad.

 

Îmi pare uneori că amintirile sunt singurele haine de care avem nevoie. Acoperiți-vă frumos!

Vorbe de duh

Mă dedulcesc de ceva vreme cu această carte, încercând să n-o parcurg în grabă, ci să-i las timp să-i pătrund înțelesurile.

Așa că astăzi am mai făcut o oprire, când am ajuns la aceste trei ziceri:

Nu trebuie ruinate cele prezente din dorința de a avea lucruri absente, ci trebuie cugetat că și acestea (cele prezente) au făcut parte din lucrurile dezirabile.

Natura e slabă în raport cu răul, nu cu binele. Într-adevăr, plăcerile o păstrează, în timp ce durerile o nimicesc.

Omul netulburat nu-și face necazuri nici sieși, nici altuia.

Oameni de treabă (2022)

(copyright)

După ce ai văzut filmul ‚Oameni de treabă’, rămâi ușor pe gânduri și te întrebi dacă ai înțeles toate simbolurile. Un lucru e cert, filmul începe și se termină cu o găină în prim plan care are ea mai multe simboluri, dar cel mai important este că reprezintă inocența și curajul de a lupta pentru ea.

Când la final Ilie, jucat admirabil de către Iulian Postelnicu, intră-n apă mi-am amintit de povestea despre blajini pe care o spusese mai înainte unui copil.

E foarte frumos suprinsă toată frământarea pe care o resimte Ilie când află că lucrurile și oamenii din satul în care lucrează drept șef de post de peste douăzeci de ani sunt diferite de cum le vedea el. Aș spune că nu e neapărat violența la care e martor un imbold, ci însăși felul în care se poziționează el față de lume. Și sunt câteva momente în film în care îl cunoaștem pe Ilie altfel decât ca pe un polițist, căci apare sublim de vulnerabil și uman.

Un umor negru face povestea mult mai credibilă, în același timp potențând gravitatea situațiilor. Dar curajul pare să fie un alt personaj, care-și ivește pe alocuri capul încercând să se afirme.

Mergeți să vedeți ‚Oameni de treabă’, atât vă spun.

Nepot se duce la cor

Când mi-a spus ieri nepot că s-a înscris la cor, mi-a crescut inima-n piept de bucurie precum pâinea-n țest. Dar mi-am revenit rapid din emoții și i-am spus că dacă se performează undeva, e musai să mă cheme (să fac galerie, nu să cânt ... încă).

Și atunci nepot mă întreabă:

- Da' ce tu, Eme, m-ai chemat?

Și mi-a dat cu nt, cum se mai întâmplă uneori când nepot are replicile la el. Dar m-am regrupat rapid, și dacă nepot are dreptate... cât de târziu poate să fie să mă apuc de cor?!

Teatru – Sidonia Drăgușanu

Această culegere de cinci piese de teatru scrise de Sidonia Drăgușanu au un farmec discret dar îmbietor. Piesele prezintă situații sau personaje universale, iar tonul mucalit din indicațiile de scenă transformă parcurgerea lor într-o experiență inedită.

Felul în care personajele se mișcă sau interacționează arată că Sidonia Drăgușanu a fost un fin cunoscător al spectacolului uman, cu tot ce are el mai bun sau mai rău. Deși piesele din volumul de față sunt prezentate drept comedii, firicele de mâhnire și neliniște apar din când în când, îmbiind la reflecție.

Mai jos găsiți un fragment din piesa “Jocul adevărului”:

 

Domnul Elefterescu (se plimbă prin cameră): Dumneata tot dai zor cu “adevărul”. Adevărul! Uite că adevărul mai mult încurcă decât descurcă. Cine m-a pus să te ascult?!

Valeriu (cu umor): Cine m-a pus pe mine să vă ascult?! Așa-mi trebuie! De mult sunt eu de părere că nu e bine să dai sfaturi nici când ți se cer. Dar nu știu cum dracu’ fac, că nu prea țin cont de părerea mea!

Cum să te asiguri că incluzi toate informațiile în comunicarea prin email

Să trimitem sau să citim emailuri constituie astăzi mare parte din activitatea de lucru prestată ca angajat. Uneori, primim și trimitem mai multe emailuri decât vorbim față în față. Iar acest obicei nu are rădăcini în efectele epidemiei de Covid-19. Încă de dinainte, emailul se înscăunase deja drept principală formă de comunicare (chiar invers față de recomandarea WACAMA, descrisă într-un vechi articol de-ale mele). 

Vorbeam zilele trecute cu o colegă despre cum să ne asigurăm că includem tot ce ne-am propus într-un email. Așa că m-am gândit un pic și am prezentat, pe pași, cum încerc eu să mă asigur că nu uit ceva. Mi-am zis că poate ar fi de interes și pentru altcineva, așa că iată pașii mai jos:

1. Notează-ți elementele principale pe care le vrei incluse în email.

2. Scrie mesajul și salvează-l în schițe.

3. Citește-l cu atenție și corectează greșelile (de ortografie, gramaticale, elipse și verifică dacă toate elementele menționate în notiță sunt incluse).

4. Lasă textul și ocupă-te de altceva.

5. După ceva timp, recitește textul. Fă corecții, dacă este necesar, și verifică din nou notițele, să te asiguri că nu ai uitat nimic. Dacă emailul tău conține mai mult de două fraze, este mai bine să separi paragrafele între ele cu un spațiu (opțional – poți pune în Italics sau în Bold acele informații importante cu care vrei să rămână cititorul după parcurgerea textului tău).

6. Trimite emailul.

7.  Notează-ți să revii cu un email dacă ai dat vreun termen limită (o reamintire cu două zile înainte de expirarea termenului limită).

Sper să vă fie de folos!

Ana Barton – Ophanim

Romanul acesta este o îmbrățișare. Și absolut întâmplător, una pe care am primit-o  de la scriitoare chiar înainte de a mă apuca să-l citesc.

Pe 14 octombrie, am participat la evenimentul de lansare a romanului Ophanim, bucuroasă că Ana Barton a lansat în sfârșit un nou roman. Îl așteptam de atâta vreme!

Pe Ana Barton am descoperit-o la a doua venire a mea în București, pe când îmi căutam aprig de muncă (a câta oară?!). În cadrul unui interviu cu directoarea departamentului de marketing, pe care tot Ana o cheamă (bag seamă că prenumele mamei mă tot ghidează în viață pentru că am tot cunoscut la Ane de atunci care nu mă dezamăgesc), ne-am lansat în discuții despre cărți (asta și pentru că fusesem întrebată de cărțile mele) și numele Anei Barton mi-a fost dăruit cu încântare.

De atunci, am tot citit-o pe Ana, cu drag și nesaț. Ba, mi-a fost dat să descopăr că în ciuda programului ei încărcat (nu am o certitudine, dar așa îmi închipui), Ana a primit cu bucurie să se uite pe un text de-ale mele și să-mi ofere părerea ei. Și pare puțin, dar nu e. Că am mai întrebat eu pe la alții și am fost ușuită. Doar draga mea Zully se mai remarcă din cei pe care i-am contactat și m-au omenit cu recomandările și impresiile lor. Și contează atât de mult!

Dar revenind la lansare, după eveniment, s-a creat o coadă pentru autografe. Când mi-a venit rândul, i-am întins Anei cartea și ea mi-a dat autograful. Am râs uitându-mă apoi în partea dreaptă jos, amintindu-mi remarca ei din timpul evenimentului că are un scris greu de înțeles. L-am tot privit din unghiuri diferite și tot nu puteam înțelege ce a scris. 

(notiță adăugată mai târziu - Autoarea mi-a spus că a scris îmbrățișare. Pesemne pentru c-o primisem deja, nu mi-a dat prin cap că asta scrie.)

Când mi-a dat cartea înapoi și m-a întrebat dacă e ok să ne îmbrățișăm, am rămas nițel interzisă. Mie mi-e dragă scriitura ta, Ana, dar nu aș fi visat și la o îmbrățișare. Care nici măcar n-a fost scurtă, din seria vreau să fac doar să bifez. Am ieșit de acolo cu un zâmbet de copil emoționat când ia un premiu. Și la fel ca mine trebuie să fi ieșit și ceilalți, căci Ana și-a îmbrățișat toți cititorii în seara aceea.

Cum bine spunea doamna Mărculescu în timpul evenimentului de lansare, romanul Ophanim trebuie citit, iar cititorul trebuie de asemenea să se lase citit de către roman, la rândul său.

Nu a fost personaj descris în carte să nu mă încânte, dar, dintre toți, eu pe Mamifera o ador. Are un fel al ei de-a spune lucrurile pe șleau pe care un om pragmatic și sătul de atâtea superficialități ca mine n-are cum să nu-l încânte.

Și pentru că mie îmi place mai mult să las cartea să vă convingă, decât să încerc să descriu eu de ce ar trebui s-o citiți, luați mai jos câteva fragmente:

“…

… îngeroaia de maică-mea crede că tot ce-avem de făcut în viață e să ne dăm seama cînd ne vine să fim răutăcioși și răi și să ne abținem, apoi să ne gândim de ce ne vine, iar, în timp, autodisciplinîndu-ne în felul ăsta, să ajungem să nici nu ne mai vină să fim răi. … Singurul lucru pe care e în stare un om să-l construiască e lipsa răutății.

…

… Și cînd îți zboară mintea aiurea și te năpădesc fricile că aia sau ailaltă n-o să-ți iasă sau, mai rău, c-o să se întâmple ceva îngrozitor cu cei mai apropiați ai tăi, să-ntorci gîndul, îți închipui că-l iei cu mîna și-l întorci pe dos, ca pe mănușă, te ridici din pat, dacă ești în pat, te ridici și umbli, te miști din loc cînd îți schimbi gîndul și te-apuci să faci ceva, chit că să mîzgălești o foaie. Îți faci rost spre bine cu mintea ta, Intrieș, mamă, n-o lași să facă ea ce vrea, că mintea e păcătoasă, dacă nu stai de veghe, te duce pe unde nici n-ai vrea s-ajungi vreodată. Nimic și nimeni nu te poate speria mai rău decît mintea ta, mamă, dar tu să n-o lași.

...“

Blândețe printr-un cântec

La ziar

Mi-a amintit recent Facebook că am apărut într-un cotidian de Tulcea. Și am zis să mă laud.

Vrem să trăim din fericirea noastră, a tuturor

 

Un cântec

 

Până nu ni se face dor – Zully Mustafa

Un miros puternic de mare răzbate din noul roman al lui Zully Mustafa. Încă de la început, cuvintele nu au rol de a-ți descrie, ci mai mult de a te ajuta să simți mirosul sau gustul peisajelor. Mirosul sărat al mării agitate se avântă către cititor, prin valuri de amintiri despre locuri, oameni, simțiri, vise și speranțe sau frământări.

Și deși te poartă prin mici cămăruțe cu rol de capitole, de fapt, scriitoarea te plimbă printr-un univers mult mai amplu, în care trecutul și viitorul se întâlnesc pentru a face pace și pentru a trage concluzii și învățături.

Este ceva frumos în modul în care frământă Zully cuvintele încât, citindu-le, ți-e imposibil să nu te transpui în poveste, dar în același timp să reușești să păstrezi o mică legătură cu realitatea ta, a cititorului. Iar realitatea asta s-o compari cu cea din poveste și să-ți iei pentru tine învățăminte.

După mine, romanul are un singur personaj, și nu e vorba despre un om. Amintirile, indiferent de moment sau locul sau persoanele pe care le evocă, constituie centrul romanului. De asemenea, printr-un joc al reflexiilor în oglindă, pentru a altera sau nu forma amintirilor, scriitoarea crează un sentiment de claustrofobie din care cititorul nu poate ieși decât dacă are curajul să privească cu atenție modul în care emoții universale se reflectă în propria oglindă.

Vă recomand cu drag noul roman al scriitoarei Zully Mustafa și vă las mai jos, întru reflecție, un fragment:

‘Asta înseamnă să ai amintiri, iar amintirile devin mai prețioase după ce prieteniile dispar.

...

Ia un stilou sau un pix cu gel, sau un condei, sau orice vrei și scrie așa: Și singurătățile, marile singurătăți nu aduc numai monștri, aduc și înțelepciune, și pasiune, și tandrețe, și iertare. Dacă ai mai mult timp când vii, poate vedem marea împreună. Și mie îmi e dor de ea.’

Soare

Nu toți avem puterile magice ale lui Nică, dar ne putem găsi căi să facem soarele să strălucească.

De nu, ne găsesc alții. Căile.

Am primit de curând de la o prietenă dragă acest soare croșetat și de atunci acest cântec se tot aude în mintea mea.

Să fie soare! 

Comunicarea prin email - eficiența

Iată, o rugăminte de la noi toți, cei care ne confruntăm zilnic cu ședințe, sarcini de lucru, termene limită, dare de explicații, și care ne dăm toată silința să ducem la bun sfârșit și la termen proiectele pe care le administrăm:

Fiți eficienți!

 

Să explic? Bineînțeles.

 

Când scrieți un email cerând ajutor și includeți alte persoane interesate de proiect, vă rugăm să vorbiți înainte despre ce vă doriți pentru proiect. Este ușor. Stabiliți o întâlnire scurtă și clarificați ce e de clarificat.

Vă rugăm să nu ne trimiteți emailuri după emailuri prin care vă consultați și încercați să stabiliți ce doriți de la proiect. Nu este eficient și pierdem o groază de timp (pentru toată lumea), ca să nu mai spun că este și demotivant. Pe deasupra, ne arătați că nu aveți nicio considerație pentru noi, bombardându-ne cu emailuri.

Este exact ca un meci de tenis pe care-l privești, de pe margine. Doar că nu ești în timpul liber și nici schimburile de mingi (a se citi emailuri) nu-ți aduc vreo satisfacție (a se citi înțelegere). De ce să umpli căsuța poștală electronică a unei terțe părți cu mesaje înainte de a vă elucida ce vreți de la ea?!

 

Știu că este mai ușor să scrii emailuri și să te aștepți ca cei care le citesc vor avea perspectiva mai amplă asupra proiectului, dar rețineți, vă rog – emailurile nu se citesc de drag, nu constituie literatură. De asemenea, aveți, vă rog, în vedere faptul că nu sunteți singurii care ne trimiteți emailuri.

 

Așadar, gândiți-vă un pic la timpul pe care o persoană îl pierde citind emailuri și încercați să fiți cât mai eficienți cu putință. Nu sunt fan al ședințelor care nu se mai termină, dar uneori o ședință de 10 minute poate face diferența. Programați-vă o ședință cu părțile interesate de proiect, și astfel vă veți asigura că veți comunica doar informațiile relevante persoanei care trebuie să vă ajute cu livrarea proiectului.

 

 

Fiți buni, fiți eficienți; chiar nu este deloc atât de complicat precum pare!

Adăugire (Octombrie 2023)

Scriam mai sus să nu trimiteți emailuri după emailuri prin care vă consultați cu echipa. Dar mai am o rugăminte. Și e proaspătă - Nu trimiteți nici WhatsApp-emailuri. Ce e un WhatsApp-email?

Un răspuns care include mai multe propoziții, dar care este trimis defalcat în mai multe emailuri.

De exemplu:

Primul email - Mulțumesc. E foarte bine, dar necesită niște adăugiri.

Al doilea email (trimis după un minut sau două) - Trebuie să îndepărtezi fragmentul acesta.

Al treilea email (trimis după zece minute) - Și adaugă linkul acesta.

Al patrulea email (trimis după alte cinci minute) - Și atașează documentul de care vorbeam ieri. Parcă ți l-a trimis Maria săptămâna trecută.

Să fii clar și concis implică disciplină, dar nu e deloc ceva greu de făcut. Și nu trebuie să "ai cuvintele la tine", cum se zice, pentru a încerca să comunici eficient. Trebuie să începi prin a te pune în locul celuilalt și, mai ales, să înțelegi că celălalt nu e în capul tău, și deci n-are acces la toate informațiile pe care le deții și nici nu "vede" exact ce vrei.

Teracote

Iubesc sobele de teracotă.

Mă leagă amintiri frumoase de ele și, peste ani, am dezvoltat o afecțiune în ceea ce le privește.

În România, maeștri sobari crează cele mai frumoase sobe de teracotă la Mediaș. Și tot de la Mediaș a sosit și placa aceasta de teracotă.

Cum mi-am mâncat masca – Jan Cornelius

L-am îndrăgit pe Jan Cornelius de când i-am citit Eu, Dracula și John Lennon. Am râs tare, și pe alocuri am rămas și pe gânduri. Semn că scriitura e bună.

Tot cu o impresie bună am rămas și după ce i-am citit noua apariție literară, Cum mi-am mâncat masca. Și deși ar fi multe de scris despre carte, prefer să-i las pe cei mai pricepuți la critică să o facă, iar eu să vă dau un fragment pentru a vă convinge să o citiți și voi.

‚Creativitatea este indispensabilă pentru un bun bucătar, vorba lui Paul Bocuse: Când greșește un doctor, se presară țărână deasupra. Dar când greșește un bucătar, ascunde greșeala sub sos și afirmă că a inventat o rețetă nouă.’

Ai făcut ce trebuia!

Cât de des vă spuneți asta?!

Cât de des vă spun ceilalți asta?!

 

Iaca un îndemn să începeți săptămâna bine: ați făcut ce trebuia!

Nu vă mai uitați în stânga sau dreapta, nu mai plecați urechea la ce spun alții. Oricum, nu contează.

Ați făcut.

Siri Hustvedt – Lumea în flăcări

‚Să nu lăsați pe nimeni să vă spună că nu există cuvinte magice.’

Propoziția aceasta mi-a mers la suflet. Mai ales că mi-a amintit că știu și eu acest lucru. Nu mor caii când vor câinii, mi-a spus soră-mea într-o perioadă tare gri, la prima mea sosire în București. Iar eu am răzbit înțelegând asta.

Omul e cel mai puțin el însuși atunci când vorbește din propria piele. Dă-i o mască și îți va spune adevărul, a spus Oscar Wilde. Poate fi literatura o mască? Creațiile artistice, pot constitui și ele o mască?

Da. Întregul roman al lui Siri Hustvedt aduce argumente care să susțină acest lucru. De asemenea, e o discuție întreagă asupra formelor care domină romanul. Cum le percepem, cum le reprezentăm, cum ne supunem la ele, cum am învățat să le privim, să le acceptăm și să ne ducem traiul în funcție de toate prejudecățile pe care le avem cu privire la ele.

 

Există în cadrul romanului o întrebare care mi-a plăcut tare mult și cu care aș dori să închei:

Existase vreo operă de artă care să nu se încarce de așteptările și prejudecățile privitorului, cititorului sau ascultătorului, indiferent cât de învățat sau rafinat ar fi acesta?

Film și muzică

Am văzut de curând filmul Cu cele mai bune intenții (The Meddler) de pe Netlfix și vi-l recomand cu drag.

Mi-a plăcut mult și muzica, pe lângă personajul principal, Marnie, interpretată magistral de Susan Sarandon. Vă las mai jos o melodie care revine în buclă în timpul filmului.

Între două fronturi – Oana David

Romanul Oanei David este un îndemn la analiză, în special a prejudecăților, dar și la reamintire și conștiință istorică.

Aș greși dacă l-aș cataloga drept o poveste despre o iubire dintre un bărbat și o femeie (deși se prezintă povestea unui cuplu, e drept). Eu l-am înțeles drept un manifest pentru iubirea în toate formele (pentru familie, pentru țară, pentru tradiții, pentru oameni, pentru locuri, pentru trecut, pentru prezent și, mai ales, pentru viitor).

Dialogurile, chiar și cele ale cuplului, sunt abil concepute și nicicând nu-ți par fade sau fără substanță.

Descrieri minuțioase te poartă prin sentimentele și gândurile personajului principal, Luli, dar și prin locurile prin care aceasta trece. Partea în care este descris bombardamentul asupra Bucureștiului în primăvara anului 1944 este cutremurătoare, autoarea reușind să transpună cititorul chiar în miezul evenimentelor.

Vă recomand cu drag romanul Oanei David.

Speranța

Vizita noastră în Slovacia

Soțul meu a propus Slovacia pentru concediul din vara aceasta. Și cum am avut o experiență frumoasă în zonă (Slovenia), am fost încântată de idee.

Am început călătoria de explorare a Slovaciei din Kosice. Orășelul are un centru mic și cochet și seamănă, arhitectural vorbind, cu cele din Austria sau Ungaria (iar în România, cu Sibiu sau Sighișoara).

Presov

Vizita în Presov mi-a amintit un pic de experiența trăită în Albania, în ceea ce privește promovarea turistică a României.

Castelul Spis

Sunt multe castele de vizitat în Slovacia, dar noi am ales să-l vizităm doar pe acesta. Vederea este foarte frumoasă, iar vizitatorii sunt încurajați să vină să se bucure de un picnic în curtea foarte mare a castelului.

Vysoke Tatry

Munții Tatra fac parte din lanțul vestic al munților Carpați. În Slovacia, aceștia se împart în Tatra Mică și Tatra Mare.

Noi ne-am cazat într-o pensiune tare drăguță care avea și acces ușor la locul de unde puteai să iei telescaune pentru a urca în munți.

Kremnica

Un orășel liniștit și frumos, construit pe mine importante de aur. Cea mai veche mină din lume este încă în funcțiune aici. Și o vedere de sus, din turnul castelului.  

Satul Cicmany

Un loc potrivit pentru o scurtă oprire pentru a vă delecta cu priveliștea caselor din lemn pictate.

Banska Bystrica

Mi-a plăcut în mod particular acest oraș. Din păcate, am fost doar în trecere, dar merita măcar o zi de vizită. 

Nitra

Un orășel micuț cu un castel de vizitat.

Bratislava

Ca aproape peste tot în Slovacia, există suficient de multe statui de bronz și în Bratislava.

Și înghețată😊. Și Dunărea.

Komarno

Un orășel liniștit, chiar la graniță cu Ungaria.

Dacă nu știi, e posibil să ratezi centrul din centrul orașului Komarno. O bijuterie arhitecturală la care ajungi trecând printr-un mic gang se relevă vizitatorului.

Slovacia în literatură

Ce fel de scriitoare aș fi dacă nu aș manifesta interes pentru literatură?!

Ori de câte ori vizitez un loc (iată și o poveste amuzantă din Slovenia), îmi place să iau cu mine sentimentul pe care mi l-a lăsat locul. Așa că îmi cumpăr cărți scrise de autori locali și ceai.

Din păcate, nu am găsit cărți traduse mergând prin librăriile micilor orașe. Dar am avut noroc în Bratislava.

Din toate acestea, nu am reușit decât să citesc cartea Bellevue a Ivanei Dobrakovova (care mi-a plăcut), însă sunt nerăbdătoare să le citesc și pe restul.