Suntem diferiți, iar acest lucru ne dă farmec. Nouă și lumii noastre.

O campanie frumoasă își oglindește chipul pe meleagurile noastre. O campanie care are în centrul ei educația. Am fost invitată și am răspuns cu multă mândrie invitației.

M-am tot gândit dacă să scriu din perspectiva unui profesor (dat fiind că la un moment dat m-am mândrit și eu cu apelativul doamna - profesorii știu de ce), dar am ales să scriu din perspectiva unui elev. Cu toții am fost la un moment dat elevi și înțelegem mai bine decât oricine anumite probleme ale educației. Mai ales pentru că acum avem ocazia să le privim și dintr-alte unghiuri.

Mă număr printre aceia care consideră că experiența trăită formează părerea. 

Iar părerea mea o găsiți mai jos:

Copil fiind, nu înțelegi de ce ține atât de mult lumea la scrisul citeț. Dacă ești ambițios, încerci și încerci până când reușești să obții ceva de Doamne-ajută. De nu, rămâi cu gustul amar că  nu te-ai ridicat la standardele așteptate. Încerci să pătrunzi misterul rotunzimii literei a, dar ceva îți scapă. E drept, litera scrisă de tine e ușor colțuroasă, prezintă iregularități și, pe alocuri, ștersături. Dar se înțelege. Am înțeles-o eu, a înțeles-o mama și a înțeles-o și colegul de bancă, Mircea.

Mircea e apreciat. El posedă acel scris citeț. Dar e mai dificil cu cifrele. Sigur, le poate scrie, dar îi este mai greu să le calculeze. Am încercat să-i explic cum calculez eu, dar se vedea clar pe fața lui că nu mă înțelege. Hm, oare abilitatea de a face calcule este precum scrisul citeț?! Cine posedă o asemenea abilitate se mândrește cu ea; și cine nu, se ascunde cât poate, încercând să nu fie descoperit prea curând?!

Eu sunt Ana. Eu le posed pe amândouă. Scriu citeț și sunt maestră la făcut calcule. Mai greu e cu păstrarea liniștii. Îmi place să vorbesc. De fapt, am aflat asta de curând, de la o prietenă. Dar vorbitul mă calmează și mă ajută să mă concentrez. Când e liniște în clasă, iar noi avem de scris sau de calculat, mă trezesc admonestată. Vă vine să credeți că nici măcar nu realizez când încep să vorbesc?! Se întâmplă, cumva, fără mine. La fel cum i se întâmplă Mirunei când încearcă să scrie citeț. Scoate limba. I-am spus că nu e frumos să scoți limba. Chiar dacă, teoretic, nu încalci nicio regulă de bună purtare. E urât să scoți limba la cineva. Caietul sigur nu se supără. Cum să se supere?! Bine, poate se supără când îl pătează cu cerneală.

Cerneala e albastră. De fapt, există și roșie și neagră, dar noi, elevii, avem voie s-o folosim doar pe cea albastră. Uneori, această regulă impusă, ne face să ne răzvrătim. Iar în acele momente, facem rost de cerneală roșie și scriem pe ultimele foi din caiet. Cei mai curajoși dintre noi păstrează acele foi. Și ce dacă profesorii sau părinții descoperă că am scris cu altă cerneală?! Am vrut și noi să vedem cum e să scrii cu cerneala unui om mare. Am vrut să ne simțim și noi oameni mari. N-a durat mult, dar ne-a plăcut. Noi, elevii, considerăm că nu e o greșeală atât de mare, să vrei să scrii ca un adult. Scriind ca un adult poate că și propunerile noastre ar fi luate mult mai în serios. Poate chiar și încurajate. Noi, elevii, suntem harnici și vrem să învățăm. Și vă scriem acum cu cerneală roșie, să ne puteți lua în serios: suntem diferiți, iar diferențele dintre noi nu trebuie folosite pentru a ne pune mereu în relație de competiție unul față de celălalt. Poate ne încurajați să obținem rezultate din plăcere și nu pentru că „Maria are un scris mult mai citeț ca al tău”. Acest lucru nu ne place. Am semnat cu roșu. Noi, elevii.

Când mă fac mare

Citeam primele pagini din „Cea mai tainică amintire a oamenilor” de Mohamed Mbougar Sarr și mi-am amintit de ce am scris „Laura Rise - Deținută”.

Odată cu publicarea celei mai recente cărți, m-am găsit în tot felul de discuții care mi-au stârnit interesul sau încurajat să mă gândesc și mai mult la ce înseamnă să fii scriitor azi.

Scriitori la început de drum m-au contacta să mă întrebe dacă am vreo indicație prețioasă care să îi aducă mai aproape de publicare.

Cu șapte cărți deja publicate (opt dacă iau în considerare ediția bilingvă a cărții „Aventuri de excursionist”), m-ați putea trece la scriitor cu experiență. Însă eu nu mă văd așa. Sau cel puțin, încă nu. Mai am o grămadă de lucruri de învățat, iar când nu ești un nume mare (și nici măcar mijlociu) trebuie uneori să joci un rol ingrat al intrării pe fereastră atunci când ți se trântește ușa în nas.

Astăzi, un scriitor nu se ocupă doar cu scrisul (poate doar cei care sunt cunoscuți și trăiesc din scrierile lor, având deja o echipă care să le facă PR-ul, întreținerea de pagini pe social media, bloguri etc.). Așadar, acum un scriitor trebuie să facă marketing, PR, copywriting și multe altele. Toate acestea îți ocupă foarte mult timp și te seacă de energie (aviz pentru introverți).

Când mă fac mare (scriitoare), mi-aș dori să am doar grija alegerii copertei și implementării feedbackului primit de la redactori. Să știu doar că trebuie să scriu și voi fi publicată, indiferent ce, fără să aloc timp convingerii editurilor că lucrările mele merită publicate. Inspirație pentru scris nu-mi lipsește, așa că insist să mă fac mare. Până atunci, promit să mă țin bine și în echilibru în caruselul acesta al vieții de scriitor.

Caruselul meu arată cam așa, dar asta nu înseamnă că este identic cu cel al altor scriitori - nimeni nu înțelege pe deplin experiențele altora. Îl voi descompune în elemente demne de atenție, iar pe alocuri, voi încerca să dau și sfaturi.

• Crează conturi de social media – Facebook, Instagram, TikTok, YouTube etc. – așa vei putea fi mai ușor găsit de potențialii cititori, dar și de edituri (unele pun preț pe conturile acestea).
• Dacă ai publicat măcar o carte, fă-ți cont de autor pe Goodreads – cititorii îți pot da rating, pot recomanda cartea prietenilor, te poți pune în legătură cu grupuri de cititori, citi cărți care te inspiră și ajunge astfel la alți cititori și autori.
• Ai un manuscris? Trimite-l. Dar înainte de asta, asigură-te că lucrarea ta se potrivește portofoliului editurii, altfel îți pierzi și le pierzi timpul. Fii atent la condițiile de acceptare a propunerii de publicare – unele edituri vor manuscrisul întreg, altele preferă doar câteva pagini și un rezumat.
• CV de autor – poate nu toate editurile cer un CV de scriitor, dar ar fi bine să-l trimiți. Începe cu cea mai recentă carte publicată sau dacă ai publicat prin reviste, bloguri etc.
• Pitch – Un pitch e un fel de prezentare a lucrării, doar că această prezentare trebuie să vândă, adică să convingă editorul cu privire la lucrarea ta.
• Timpul – elementul acesta e la fel de important ca cele de mai sus. Dacă trimiți propunerea în zilele când e liber (weekend, zile libere legale) șansele sunt că emailul tău să fie pierdut prin spamuri. Așa că ia minte să nu trimiți emailul în weekend, în zilele libere legale, cu două săptămâni înainte și după târgurile de carte, când angajații editurii lucrează intens sau își revin după evenimente.
• Adrese de email – de obicei, editurile au o adresă de email la care se pot trimite manuscrisele. Dacă poți găsi adresele de email ale redactorilor care se ocupă de genul tău literar, șansele tale cresc (cel puțin ca manuscrisul să ajungă la cine trebuie).
• Când să revii? De obicei, editurile au un răspuns-cadru – dacă nu primești niciun răspuns în X luni, manuscrisul tău a fost refuzat tacit. Notează data când ai trimis manuscrisul, iar dacă editura nu are acest răspuns-cadru, revino cu un email.
• Poți să retrimiți manuscrisul? Sigur, după opinia mea, dar doar dacă ai făcut modificări relevante.
• Recitește! Nimic nu e perfect, iar aici intră și manuscrisul tău. Asigură-te că mai arunci un ochi peste el după ce ai făcut o pauză de măcar 2 luni. Îți garantez că vei avea lucruri de corectat!
• Cere ajutor! E greu să ceri ajutorul, știu. Asta înseamnă să te pui într-o poziție vulnerabilă. Dacă ai prieteni care scriu, cere-le părerea. Mergi la un curs de scriere literară. Contactează un scriitor al cărui scris îl admiri (sunt o grămadă de scriitori minunați care te pot ajuta – bunăvoința pe care am primit-o de la câțiva mă minunează și astăzi) – dar te rog să ai în vedere că sunt și ei oameni, cu planuri și lucruri la care lucrează și nu le poți cere să îți dea un răspuns imediat.
• Crează-ți scutul! Să fii scriitor (sau orice tip de artist) înseamnă să faci față și momentelor de dezamăgire – când lucrările îți sunt respinse, criticate (aspru sau nu), când în final publici și te aștepți că vei vinde mii de cărți, dar n-ai reușit decât să vinzi două exemplare (ambele cumpărate de mama), când faci lansări și nu vin decât trei persoane, iar tu îți imaginai un întreg stadion. Ducând ideea mai departe spre glumă, e mult adevăr în vorba aceasta – viața de artist, o zi vesel, o zi trist!
• Fii rezonabil! Da, nu poți fi obiectiv în ceea ce privește scrisul tău (de aia și este recomandat să apelezi la prieteni, dar și necunoscuți, să-ți dea o părere cât mai obiectivă despre cum scrii), dar nici să te crezi următorul/ următoarea .................... (a se completa cu numele scriitorului favorit și/ sau cunoscut).
• Respiră. Ia-le pe toate pe rând și nu uita că de îndată ce ai terminat un manuscris (fie că e primul, fie e că e al zecelea), începi cu învârtirea în carusel de la zero în căutarea unei edituri care să-l publice (acum înțelegi de ce vreau să mă fac mare?!)
• Îmbunătățește! Pentru a fi un bun scriitor, trebuie să citești mult (nu neapărat cărți din genul celor pe care le scrii) și să scrii mult. Combinația aceasta este exercițiul cel mai important. Nu poți face una fără cealaltă. E ca și cum ai avea două haltere, dar decizi să folosești doar una pentru o mână. Diferența va fi vizibilă.

 

Cam atât. Luați-le pe toate de mai sus cu rol de indicații, și nu certitudini. În încheiere, nu pot decât să vă urez multă răbdare, toleranță față de voi și rezistență.

Ce mă ajută pe mine în ultima vreme? Să-mi amintesc de filmul Mr. Aznavour și de reacția cântărețului în fața celor care-l criticau aspru, anulându-i talentul sau șansa de a fi cunoscut – „de azi voi scrie un cântec în fiecare zi, voi lucra mai mult și mai mult și voi arăta că sunt bun!”