Muzica populară înseamnă acasă. Dar nu în spațiu și timp, ci în ocrotirea pe care o simt ori de câte ori o aud. Sigur, am preferințe și sunt melodii pe care le tot ascult și care, da, mă transpun într-un anumit spațiu sau timp. Dar sentimentul care mă încearcă este greu de pus în cuvinte. Da, uneori cuvintele au și ele limitările lor. Și n-am să fiu tocmai eu supărată pe ele.
Și că tot îmi plac mie
listele. Să enumăr, zic, mai jos câteva din melodiile care-mi aduc oamenii,
momentele, spațiile înapoi, precum o ramură pe care o dai la o parte să treci
și apoi revine la loc.
Gheorghe – bucătărie de vară,
sat, bunic
Dă, mamă, cu biciu'n mine – tata și pick-up; seară cu o prietenă dragă râzând
Când văd vremea c-a trecut – acasă,
tata, pick-up
Cine bate seara la fereastramea – marea
De cine mi-e dor și sete – București,
un fost coleg fan al cântului lui Liviu Vasilică; mama, că și ei îi place Liviu Vasilică
Mai ții minte măi dragă Marie –
râsete și copilărie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu