Te ci(ns)tim, maestre!

Azi se împlinesc 99 de ani de la nașterea lui Vlad Mușatescu. Zic să-l sărbătorim cum se cuvine, citindu-l.

Fragment din ‘Aventuri aproximative’, al treilea volum.

“….

- Ai să vezi! Cu ochii tăi personali. Mă arunc de pe trambulină. De la cinșpe metri, pe puțin… Când își va da seama de ce mi-s capabil, sunt convins că Fifi va ceda!

- Stai nițel că nu pricep!

- Ce nu pricepi?, mi-am sărit eu din balamale.

- De pe care trambulină vrei să sari, de vreme ce nu-i niciuna pe-aici?

- N-ai dreptate! Este. Și-anume bătrâna salcie. De pe mal.

- Mă rog, te privește... Și ce să-ți cedeze amărâta de Fifi, că n-are decât fleandura aia de rochie de pe ea?

- Blegule!, am exclamat eu disperat. Tocmai aia o vreau... Rochia!

….

Dificultatea majoră n-a fost reprezentată de saltul de pe trambulină, ci, mai curând, de cățărarea până în vârful salciei. În orice caz, când am reușit să ajung acolo, eram atât de vlăguit și nădușit, încât mi-au alunecat palmele pe creangă netedă a arborelui. Și-am executat, aproape fără să vreau, saltul anunțat.

A fost un salt de campion. Autentic. M-am răsucit de vreo trei ori în văzduh, zbătându-mă înfricoșat și încercând să-mi recapăt încrederea, iar când am atins nivelul apei eram cu capul în jos. Și tot în jos m-am dus. Scufundându-mă. În cel mai parșiv vârtej al gârlei. De unde n-am mai ieșit.

Când m-am trezit la realitate, eram întins pe plajă. Cu fața în sus. Iar pe burtă mi se instalase un individ mătăhălos care îmi pompa instalația digestivă.

 

….”