Din anumite motive, îmi pare că anul acesta trasează un cerc perfect. Pare-mi-se că se aplică și lecturilor frumoase. Am început și termin anul cu o lectură a unei cărți de-ale scriitoarei Elif Shafak.
Furie, anxietate, suferință, tristețe și
singurătate sunt personajele principale ale acestei cărți. Toate, de fapt, au
un singur rol – să ne țină loc de oglindă. Să ne privim, să realizăm ce simțim
și să nu ne temem de emoțiile noastre. Așa cum ne asigură scriitoarea, suntem
niște creaturi emoționale, iar fie că ne este ușor sau nu să recunoaștem,
acționăm pe baza emoțiilor. Iar aici trebuie să fim atenți, căci acțiunile
noastre pot da curs unor rezultate pe care nu ni le dorim, nici pentru noi nici
pentru generațiile viitoare.
Identitatea este și ea o temă a cărții. Ce ne definește? Țara în
care ne-am născut, cea în care trăim, genul, aspirațiile, organizațiile de care
aparținem?
"... Puneți-mă alături de un autor din Grecia,
Bulgaria, Bosnia, Albania sau România și veți fi uimiți să constatați cât de
multe lucruri avem în comun. ..."
Iau cu mine acest îndemn frumos:
"Să nu vă fie teamă
de complexitate. Temeți-vă doar de cei care promit o scurtătură ușoară către
simplitate."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu