97 de ani de la nașterea lui Vlad Mușatescu. Vlad dăinuie!

Azi, 4 mai, ziua de naștere a lui Vlad Mușatescu, nu putea trece oricum.

Iată mai jos un fragment din volumul III al “Aventurilor Aproximative”, pentru a-l sărbători cum se cuvine:

‘…

La Tâncăbești, aflându-mă în grija bulgăroaicei de Penke, nevastă-mea, care respecta cu sfințenie (uneori exagerată) recomandările medicului cu privire la regimul meu, am început să mă simt mai bine. Duceam o viață normală, fără termene de apariție prevăzute cu sabia lui Damocles. Mâncam lejer, mai mult de frică. Să nu-mi plesnească vreun vas, cine știe unde. În afară de “tratamentul de refacere”, lucram zilnic. Băteam la ‘Erika’ mea, cu milă, câte-o pagină sau două. Traducând “Misterul camerei galbene” a lui Gaston Leroux. Apoi, observând că mă zgârmau și niște idei proprii, oarecum premergătoare serialului ‘Jocurile detectivului Conan Doi’, am simțit nevoia să cuget mai aprofundat la ele. Și-am căpătat curaj. Pornind chiar să întreprind unele marșuri. Pe jos, nu cu ‘Bombița’.

De altfel, chiar și medicul îmi recomandase asta. Marșul fiind aducător de sănătate și energie.

-          Unde ai întins-o, măiestrică?, mă întreba Penke, văzând că-s înarmat cu bastonul. Ai obosit, tot bătând la mașină?

-          Exact. Mă-c să fac o plimbare…

Și mă plimbam îndelung. Uneori chiar câte două ceasuri. Mai întâi vizitam instalația sanitară, din fundul grădinii, unde păstram două pachete de Kent și-mi încercam tirajul la plămâni. Să văd ce e cu fumatul. Era bine! Satisfăcut că nu mă lăsase aparatul respiratoriu, după două țigări treceam gardul la vecinul din spate. Unde gustam două, trei chifteluțe. Apoi, mergeam mai departe la vecinul Bibi, care mă cinstea cu o cană cu vin. De aici îmi luam valea către nea Igoraș. Alt vecin cumsecade. Mereu mă invita la prânz. Nu se cădea să-l refuz, așa că gustăream și eu câte cevașilea.

Abia la prânzul servit de Penke, conform rețetelor furnizate de clinica de boli de nutriție, mă mai săturam și eu. Și, după vreo două sau trei săptămâni, când m-am dus la medic, acesta m-a felicitat:

-          Bravo! Vezi ce înseamnă o viață rațională?! Dă-i înainte, tot așa. Deși n-ai slăbit impresionant, te afli totuși în limitele calculate de mine! În curând, ai să scapi și de tensiune, și de extrasistole, și de pulsul ăla nenorocit...

Profund convins de aprecierile medicului, am ținut-o tot așa. Mai exagerând, din când în când, pe ici pe colo. Spre stupefacția mea, greutatea nu-mi sporea. Păstrându-se în cadrul unei stabilități certe. Nu mai pricepeam nimic. Știind prea bine că păcătuisem. Din toate punctele de vedere. Ba fumasem mai multișor, ba trecusem la cinci chifteluțe, ba vizitam restaurantul ‘Casa Scriitorilor’ și mâncam zece mititei la grătar. Ca introducere la cotletul de purceluș, tânăr și grăsuț, decedat în fragedă tinerețe.
...'