Azi dimineață m-a tras de mânecă o adiere. Pâine proaspăt scoasă din cuptor. Mi-a amintit de mirosul din curtea bunicilor. De pâinea aceea cu o crustă mai prăjită, pe care încă o prefer. Bunica încercând să ne oprească să rupem din pâinile fierbinți. Noi, zâmbind și complotând la distragerea atenției bunicii. Zâmbesc și îmi doresc ca acel zâmbet de atunci cu cel de acum să creeze o punte, un arc peste timp. A, nemurirea! Da, de fapt, nemurirea se câștigă prin amintire.
O adiere de frezii proaspăt înflorite mă readuce aici, în prezent.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu