Îl
știu pe Petre de foarte mult timp. Mai exact, de când aveam 7 ani. Cunoscusem eu de-ai lui până atunci, însă
întâlnirea cu el a fost specială. Pahar, portocală, penar, peniță, pișcot,
portmoneu, pisică și alții îmi fuseseră prezentați, în prealabil, prin
intermediul sunetelor. Venise, însă, momentul să ne întâlnim față în față. Mai
exact, eu aplecată asupra foii, iar Petre înscris acolo. Până să pronunț corect, am tot repetat “Pietre”. Dar am reușit. Iar de atunci prenumele Petre mă duce mereu
cu gândul la o vale pietroasă a unui râu.
marți, 24 noiembrie 2015
miercuri, 11 noiembrie 2015
vineri, 6 noiembrie 2015
Ploaie
Nu plouă nicăieri așa cum ploua atunci când mă găseam
în casa bunicilor. Mă întreb uneori dacă voi mai regăsi vreodată clinchetul
acela liniar și misterios. Acea cădere sigură pe streașină, prelinsă apoi
într-un țurțure lichid, efectuată paralel cu zgomotul miilor de înțepături pe
frunzele și florile din grădina bunicii. Ori de câte ori plouă, urechea mea se
întinde ușor către fereastră, încercând să descifreze parcă un cod secret.
Pământul e umed, dar nu de la ploaie. Încerc, de data asta, cu ochii să
deslușesc secretul.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)