Mama mea este cea mai buna povestitoare. Cred ca doar in
putine ocazii mi-a fost dat sa intalnesc alte persoane atat de devotate firului
narativ, dar si gesticii si mimicii personajelor principale. Sunt povesti pe
care le-am auzit deja de zeci de ori, insa nu ma pot satura sa o aud pe ea
repovestindu-le. Ca si tata, mama mea si-a lasat amprenta asupra modului in
care eu vad lumea. Dar ca sa fiu sincera, ea m-a ajutat sa inteleg lumea,
inchipuindu-mi-o. Astfel, am invatat sa-mi inchipui scenete, iar imaginatia
mi-a fost mereu incurajata sa treaca diverse bariere, fie ca era vorba de
montaj ori costume.
Povestile ei m-au captat prin intriga, insa felul in care
au fost prezentate m-au incurajat mereu sa-mi imaginez cadrul in care se
desfasura actiunea, sa vad parca aievea persoana in cauza (chiar daca poate n-o
vazusem niciodata), sa-i aud cuvintele si sa remarc tonalitatea vocii, sa simt
poate un miros de frezii dintr-un buchet imens al unui trecator si sa aud remarca
taioasa a vreunui participant la o apriga discutie.
Nu gresesc sa afirm ca mai toate povestile mamei mi-au
fost pastrate in memorie drept pilde. Valoarea lor e inestimabila si nu
neaparat din prisma aplicatiei lor in viata reala, ci a legaturii
incomensurabile pe care mama a creat-o intre noi, membrii familiei ei. Caci ea va fi
mereu povestitorul autentic, iar noi pastratorii fideli ai povestii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu