Nu v-ați săturat să tot auziți vorbindu-se despre scopul suprem?! Nu v-ați săturat să tot auziți că scopul suprem ar fi unul sau altul, și acest fapt vă face să vă simțiți încolțiți?!
Citeam pe un banner la metro că scopul suprem ar fi fericirea. Sigur, sună foarte bine. Precum sună extraordinar de bine sfaturile pe care le tot primim de la diverși experți în mindfulness, fie autodeclarați sau nu.
Doar că e cam dificil să le punem în practică; noi ăștia care ne trezim la ore fixe dimineața, cu program de 9 ore, la care se adaugă timpul de dus și întors de la birou.
Este, desigur, foarte simplu atunci când ai suficienți bani încât îți poți cumpăra timp (cineva te ajută cu organizarea: îți face cumpărăturile, îți curăță și repară casa, îți croiește plan personalizat de îngrijire și sănătate corp, îți curăță și calcă hainele etc.).
Tocmai de aceea nu pot cumpăra vizualuri care vin de la diverși influenceri/ vedete care te sfătuiesc cum să te organizezi mai bine, cum să reduci stresul și să fii sănătos, iar în spatele lor (pe fundal) totul arată ca în reviste.
Viața nu este ca în reviste. Știu. Urmărim pe diverse canale de social media oameni a căror viață pare să fie așa. Dar nu e! Totul are și un revers.
Constant, vedeți și pe la prieteni sau cunoștințe poze din case perfecte, vacanțe perfecte, haine perfecte… Totul trebuie să fie perfect. Altfel, nu ne satisface.
Nu sunt eu în măsură să vă dau sfaturi. Nu sunt nici expert în mindfulness, iar viața mea e departe de a fi perfectă. Și nici nu mi-o doresc. Am însă o problemă cu presiunea pe care ne-o punem și ne-o pun ceilalți. Nu există scop suprem. Existăm doar noi. Iar asta temporar. Și noi nu suntem perfecți și nici existența noastră nu poate fi.
Nu totul trebuie să aibă o finalitate de aur, dacă doriți. Important e să putem avea, cât se poate de bine, grijă de noi, de nevoile noastre și de cele ale celor pe care îi iubim. Dar și aici, prioritizând.
Nu le putem face pe toate. Iar, din când în când, ar trebui să facem ceva pentru sufletul nostru, care să ne aducă starea de mulțumire cu sine, de fericire.
Ca în momentele în care, dimineața, ne sună alarma la ora fixă să putem găsi sens în cine suntem și în eforturile pe care le depunem zilnic.
TARAPARA!
(veți înțelege dacă veți vedea filmul Diecisiete)
nu mai stiu cine comentase o data ca poți avea momente de fericire, dar cum ai putea fi fericit la nesfârșit când vezi atâtea grozăvii in jurul tău, sărăcie, crime, mizerie..sau poate oamenii ăștia confundă fericirea cu mulțumirea de sine, nu sunt împăcați cu ce au,cu ceea ce sunt. In toată goana asta dupa perfecțiune e greu să te oprești puțin să realizezi că situația nu e așa de rea, să apreciezi, sa mulțumești și să îți spui ca nimeni nu deține rețeta, fiecare decide pentru el. Dă-ti voie să-ți fie bine si fără vacanțe exotice, case spectaculoase sau mai știu eu ce. Daca ăsta e scopul, fericirea e departe :)
RăspundețiȘtergere