Despre 2018

Dacă iau seama la ce am auzit în jurul meu, pe măsură ce înaintezi în vârstă, timpul pare să devină din ce în ce mai alunecos. În sensul că trece atât de repede încât nu-l mai simți.
Nu sunt încă pregătită pentru dorințe cu privire la 2019, însă știu un lucru - am pentru ce-i mulțumi lui 2018. Și nu doar ca scriitoare.

Și cum promisiunea e promisiune, n-aveam cum să închei anul fără dragul de Vlad. Din 'Aventurile aproximative' ale lui Vlad Mușatescu îmi dă ghes următorul fragment:

"-  O să-mi fie dor de tine! De-asta să fii convins... Așa că n-are niciun rost să te-ntristezi din pricina despărțirii noastre... E vremelnică, ascultă la mine, că știu ce zic! Noi n-o să murim niciodată. Tu, fiindcă ai s-ajungi scriitor, ca și frate-miu, iar eu pentru că-s Vlahuță... Și-am trăit ca un Vlahuță. Din plin. Cântând, iubind, mai bând și-un păhărel, așa cum îi șede omului bine! În definitv, mai dă-o-n măsa de viață, că pentru asta-i făcută... Trăiește-o din răsputeri, ca mine, și n-ai să mă uiți niciodată!”

De revăzut, n-am mai apucat să-l revăd pe moș Vlahuță. În schimb, nu l-am uitat. Niciodată, așa cum îmi ceruse. Ceva-ceva, tot învățasem de la dânsul. Întrucât mă asigurase că despărțirea noastră-i vremelnică, înseamnă c-o să ne reîntâlnim cândva. Unde? Că pe pământ n-am mai izbutit. Totuși, rămâne de văzut! Vorba lui Stephane Roll (alias), zis Gheorghe Dinu: ‘Om muri și-om vedea!’"

La mulți ani, oameni buni! Să vă bucurați!

Tradiții de familie

Înțelegi cu adevărat legătura de familie de abia când îți remarci nepotul folosind aceeași tactică pe care o aplici de ani buni. Și anume, să o rogi pe mama (în cazul acesta, Bui a.k.a. bunica) să îți povestească o întâmplare pe care ai mai auzit-o de câteva ori, dar ți-e tare drag s-o mai auzi o dată. Încrunți nițeluș sprâncenele și dai detalii ușor greșite despre poveste, tocmai pentru a crea în Bui nevoia de a clarifica. Dai capul pe spate. Ușurel, să nu îți vadă Bui zâmbetul victorios, deși Bui de abia așteaptă să-ți povestească. Asculți, și pe fața ta se vede încordarea deși încă nu s-a ajuns la punctul culminant. Și râzi. Râzi tare și mult pentru că Bui a ajuns exact la partea care îți place.

Există povești care nu devin fade peste ani, și acest lucru li se datorează doar povestitorilor lor. Și există tradiții de familie care își continuă viața, fără ca noi să fi avut vreun merit. Tocmai acestea îmi par cele mai importante și mai 'de sânge'.

Când e frig...

Când e frig afară, mă înăbușă dorințe și mai aprige de citit cărți. Mă culcușez în canapea, îmi aduc alături o cană de ceai și mă scufund în lectură. Dar nu de tot. Rămân într-o oareșce stare de alertă. Tocmai de aceea mă așez cu fața către fereastră. Pe ea privesc când rânduri din carte îmi dau aripi de gândire. Privind pe fereastră, simțirea iscată de cele citite se domolește și se așterne, precum țesătura pe un gherghef. Iar așa, nici eu nu sunt cu totul desprinsă de lume și pot mai ușor să las cartea din mâini.