Cartea
asta m-a cucerit de la început cu o întâmplare al cărui erou a fost Vlad
Mușatescu. Dar apoi, m-a prins în mrejele sale cu relatări superbe din colțuri
de lume oarecum familiare. Cumva, trecerea anilor pare să nu afecteze firea
popoarelor.
Haralamb
Zincă scrie cu patos despre oamenii cunoscuți în timpul celui de-al doilea
război mondial, când s-a înrolat voluntar în armata sovietică.
Familie,
amintiri și prieteni sunt personajele sale principale. Și peste toți domină
acea clepsidră invizibilă, care ține contul zilelor noastre. Un super-personaj
este mama, prezentat în ultimele file
ale romanului. Și totuși, clepsidra ne poartă pe noi, sau noi purtăm
clepsidra?!
Un fragment aici.
Un fragment aici.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu