Curajul

Am crezut multă vreme că a avea curaj se datorează unei moșteniri genetice. Ai tăi au fost curajoși, așa vei fi și tu. De parcă părul brunet sau ochii albaștri trec de la o generație la alta împreună cu trăsăturile de caracter. Ochii albaștri, vă zic, nu prea trec, căci sunt destul de încăpățânați și nu se încurcă ei cu oricine. Pesemne de aia n-am reușit eu să-i fur de la tata.

Azi am înțeles că nici curajul nu trece, și la fel ca ochii albaștri, nu e suficient doar să vrei ca să-l ai. Trebuie să-l cauți tu. Iar, uneori, dacă ești norocos și ai tăi insistă să-l caute și ei, curajul lor te inspiră să-ți găsești și tu propriul curaj.

Plec la drum, am foarte multă treabă! Ceea ce vă urez și vouă.

Victoria Secretarian

Am uitat de Abibas, Nuke și alte contrafaceri menite să păcălească sau poate doar să îndulcească purtarea pentru cei care nu-și permit să poarte haine de firmă.

Dar de curând, am aflat (și râs pe măsură) de Victoria Secretarian. Un parfum mai ceva decât cel copiat (era să scriu căpiat) de la prea celebra marcă Victoria’s Secret. Dacă vrei Victoria, ai Victoria, ce să mai!

Din vitrine

Traducere din engleză – Te simți vinovat(ă) deoarece copiii tăi petrec prea mult timp privind la televizor? Atunci oprește-i sonorul și pune subtitrări.

Bum! Acum citesc.

Întuneric

În serile de toamnă, când se întunecă devreme și mă găsesc pe străduțe slab sau deloc luminate, mă întorc în timp, pe o stradă din Tulcea, mergând alături de mama. Scria minunat Gospodinov în romanul său Refugiul timpului că este trist că unele trăiri sau mirosuri n-au nume și le evocăm doar descriptiv, întotdeauna prin comparație. Iar amintirile îți revin odată cu acele mirosuri sau trăiri similare și te trezești deodată transportat în miezul lor.

Așa și cu mine și serile de toamnă. Și când mă cheamă amintirea, realizez că nu mi-e frică nici de întuneric și nici de alți monștri. Poate doar de deznădejde. Dar am ac și pentru asta, uitându-mă peste colecția de încurajări sau complimente pe care le-am strâns peste ani de la cunoscuți sau străini, să mă ajute să merg mai departe și să nu uit către ce tind. Ajută mult și vă recomand să faceți la fel! 

E așa cum am învățat de curând dintr-un curs ținut de domnul Ronald Heifetz, poți face față deznădejdii și eșecului doar dacă rămâi conectat la binele pe care-l faci în lume.

Divinul

Live-ul evenimentului Corporația în Workshop

Mulțumesc din toată inima invitatelor, moderatoarei și celor prezenți la eveniment! Am petrecut frumos, cu râsete, cu povețe, cu sinceritate, dar mai ales, cu umanitate.

Găsiți aici link către live-ul evenimentului.

Corporația în Workshop

Nimeni nu poate face totul de unul singur, iar schimbarea atât de necesară în mediile de lucru va veni doar dacă suntem mai mulți să o cerem.

Toate poveștile incluse în carte (de la interviuri, angajare, demisii și concedieri) sunt poveștile noastre. Nu ești singur, suntem mai mulți!

Pe 8 octombrie, ora 18:30, Cărturești Modul ne primește cu brațele deschise și ne oferă cadrul de discuție. Veniți să vorbim despre ce ne demotivează și cum am putea să îmbunățățim lucrurile pentru a activa în medii de lucru sănătoase.

Un punct de plecare pentru discuție aveți dacă revedeți interviul cu Derrick.

Interviu despre Corporația. Tipologii și ghid de supraviețuire

În primăvară, noua mea carte, „Corporația. Tipologii și ghid de supraviețuire”, a pornit mișcarea pentru schimbare.

Deoarece am primit întrebări și curiozități despre carte, i-am propus lui Derrick să le discutăm într-un interviu. Din pricina tipologiilor prezentate în carte, mulți credeau că aș fi de părere că nu există nici colegi, nici șefi și nici medii de lucru care nu sunt toxice. M-am gândit că cel mai bine pot dovedi contrariul printr-un interviu condus de un fost coleg.

Interviul este în limba engleză, dar are subtitrări în limba română. Pentru a urmări interviul cu subtitrări, apăsați, vă rog, pe pătrățelul roșu și apoi pe YouTube (jos, pe dunga neagră) și o altă fereastră se va deschide.

Am vorbit cu Derrick despre de ce este important să vorbim despre tipologiile care ne seacă de energie, de ce avem nevoie și cum putem iniția schimbarea în mediile de lucru și care au fost inspirațiile mele pentru cea mai recentă carte.

Vizionare plăcută și vă aștept cu drag cu impresii!

Dar

Cineva mi-a dăruit astăzi o vorbă de duh și vreau s-o împart.

Cât ești tânăr, să ai grijă de corpul tău că apoi, peste ani, se răzbună!

Iepurele Alexandru – Ana Barton

Norman recomandă povestea ֦Iepurele Alexandru”

Cum a ajuns cartea, am mângâiat mai întâi coperta. Mai văzusem din lucrările Iuliei Șchiopu pe Facebook, dar un alt lucru este să le vezi în viu, căci au ceva aparte ilustrațiile doamnei Șchiopu de nu mai știi dacă tu privești ilustrațiile sau ele te privesc pe tine.

Am deschis apoi alene cartea și am zâmbit citind dedicația autoarei, căci mi-am amintit că așa a apărut și povestea mea pentru copii. Nepot e de vină pentru Veverița Șugu și câinele Hapciu, veveriță fiind numele nostru conspirativ.

Prin povestea iepurelui Alexandru, Ana mi-a făcut o mare bucurie, căci mi-a amintit de puterile magice pe care credeam că le aveam pe când eram copii (cred că orice copil a simțit asta). Eram una cu personajele preferate, lucrurile aveau suflet și gândire, iar comunicarea cu ele era amplă și plină de foloase. Ignoram sau nici nu ne interesa ce credeau alții, noi știam că legătura (deși invizibilă) era puternică și reală cu orice ne înconjura. Culcuș, iepurele de casă din poveste, mi-a amintit de legătura aceea magică și de faptul că nu mai vedeam diferențe între noi și animale. Culcuș renunță la frică și vrea să învețe să citească, băiețelul Alexandru începe să țopăie și să adore salata, și curând ambii învață unul de la altul lucruri minunate.

Dar cel mai mult, ambii învață despre identitate, despre cine sunt ei cu adevărat înăuntrul lor, iar lecția aceasta este cea mai frumoasă, indiferent dacă ești om sau iepure.

Dacă vă interesează, am și alte recomandări de cărți scrise de Ana Barton - aici și aici.

Surpriză

Numărul revistei Argeș din luna august a sosit cu încă o surpriză frumoasă. Mulțumirile merg către doamna Simona Fusaru.

Oana Ninica – Shaorma cu înghețată

Fall down 7, get up 8 (o replică dintr-un film; traducere din engleză – cazi la un nivel, ridică-te la un nivel mai sus sau, mai bine spus, folosește experiența căderii să te ridici și să lupți mai bine, mai pregătit). Fiecare om își duce propriile bătălii. Din afară, totul pare mult mai ușor și ne surprindem adesea zbătându-ne că nu ne ies niște lucruri sau planuri la fel de ușor cum pare să le iasă altora. Avem așteptări, realiste sau nu, și ele ne epuizează sau ne epuizează reflexia lor când ne privim în oglindă și ne întrebăm cu ce greșim.

"Shaorma cu înghețată", cartea Oanei Ninica, pornește exact de acolo, după cădere. Când te uiți înapoi, dacă ai curaj, și analizezi ce n-a mers și ai de ales dacă să mai faci ceva sau să renunți cu totul. Frica este un personaj încrustat în fiecare din paginile cărții. Nu face nimic, dar e acolo, o simți, o știi, o recunoști prin tot ce ți-a fost dat să trăiești până acum. Uneori îți vine să râzi de ea, de ridicolul la care te-ai dedat lăsându-te purtat de ea, iar alteori pare un colos ce râde de tine și de încercarea ta de a te măsura cu el.

„ ...

Frica ucide. Opusul fricii nu e curajul, cum ar spune mulți.

Opusul fricii este numai ADEVĂRUL.

...”

 

Și ceva sublim, la final.

Vlad dăinuie

Dacă ar fi după mine, scriitura lui Vlad s-ar găsi în manualele de limba română și ar fi mereu pe tejgheaua “Recomandările librarului”. 

Dar până atunci, măiestrică continuă să-și facă apariția în stilul lui ghiduș. Comandând de la anticariat niște cărți, absolut la întâmplare, surpriza găsirii numelui lui Vlad și al soției sale, Penke, mi-a produs o bucurie tandră. Vlad dăinuie!