Live-ul evenimentului Corporația în Workshop

Mulțumesc din toată inima invitatelor, moderatoarei și celor prezenți la eveniment! Am petrecut frumos, cu râsete, cu povețe, cu sinceritate, dar mai ales, cu umanitate.

Găsiți aici link către live-ul evenimentului.

Corporația în Workshop

Nimeni nu poate face totul de unul singur, iar schimbarea atât de necesară în mediile de lucru va veni doar dacă suntem mai mulți să o cerem.

Toate poveștile incluse în carte (de la interviuri, angajare, demisii și concedieri) sunt poveștile noastre. Nu ești singur, suntem mai mulți!

Pe 8 octombrie, ora 18:30, Cărturești Modul ne primește cu brațele deschise și ne oferă cadrul de discuție. Veniți să vorbim despre ce ne demotivează și cum am putea să îmbunățățim lucrurile pentru a activa în medii de lucru sănătoase.

Un punct de plecare pentru discuție aveți dacă revedeți interviul cu Derrick.

Interviu despre Corporația. Tipologii și ghid de supraviețuire

În primăvară, noua mea carte, „Corporația. Tipologii și ghid de supraviețuire”, a pornit mișcarea pentru schimbare.

Deoarece am primit întrebări și curiozități despre carte, i-am propus lui Derrick să le discutăm într-un interviu. Din pricina tipologiilor prezentate în carte, mulți credeau că aș fi de părere că nu există nici colegi, nici șefi și nici medii de lucru care nu sunt toxice. M-am gândit că cel mai bine pot dovedi contrariul printr-un interviu condus de un fost coleg.

Interviul este în limba engleză, dar are subtitrări în limba română. Pentru a urmări interviul cu subtitrări, apăsați, vă rog, pe pătrățelul roșu și apoi pe YouTube (jos, pe dunga neagră) și o altă fereastră se va deschide.

Am vorbit cu Derrick despre de ce este important să vorbim despre tipologiile care ne seacă de energie, de ce avem nevoie și cum putem iniția schimbarea în mediile de lucru și care au fost inspirațiile mele pentru cea mai recentă carte.

Vizionare plăcută și vă aștept cu drag cu impresii!

Dar

Cineva mi-a dăruit astăzi o vorbă de duh și vreau s-o împart.

Cât ești tânăr, să ai grijă de corpul tău că apoi, peste ani, se răzbună!

Iepurele Alexandru – Ana Barton

Norman recomandă povestea ֦Iepurele Alexandru”

Cum a ajuns cartea, am mângâiat mai întâi coperta. Mai văzusem din lucrările Iuliei Șchiopu pe Facebook, dar un alt lucru este să le vezi în viu, căci au ceva aparte ilustrațiile doamnei Șchiopu de nu mai știi dacă tu privești ilustrațiile sau ele te privesc pe tine.

Am deschis apoi alene cartea și am zâmbit citind dedicația autoarei, căci mi-am amintit că așa a apărut și povestea mea pentru copii. Nepot e de vină pentru Veverița Șugu și câinele Hapciu, veveriță fiind numele nostru conspirativ.

Prin povestea iepurelui Alexandru, Ana mi-a făcut o mare bucurie, căci mi-a amintit de puterile magice pe care credeam că le aveam pe când eram copii (cred că orice copil a simțit asta). Eram una cu personajele preferate, lucrurile aveau suflet și gândire, iar comunicarea cu ele era amplă și plină de foloase. Ignoram sau nici nu ne interesa ce credeau alții, noi știam că legătura (deși invizibilă) era puternică și reală cu orice ne înconjura. Culcuș, iepurele de casă din poveste, mi-a amintit de legătura aceea magică și de faptul că nu mai vedeam diferențe între noi și animale. Culcuș renunță la frică și vrea să învețe să citească, băiețelul Alexandru începe să țopăie și să adore salata, și curând ambii învață unul de la altul lucruri minunate.

Dar cel mai mult, ambii învață despre identitate, despre cine sunt ei cu adevărat înăuntrul lor, iar lecția aceasta este cea mai frumoasă, indiferent dacă ești om sau iepure.

Dacă vă interesează, am și alte recomandări de cărți scrise de Ana Barton - aici și aici.

Surpriză

Numărul revistei Argeș din luna august a sosit cu încă o surpriză frumoasă. Mulțumirile merg către doamna Simona Fusaru.

Oana Ninica – Shaorma cu înghețată

Fall down 7, get up 8 (o replică dintr-un film; traducere din engleză – cazi la un nivel, ridică-te la un nivel mai sus sau, mai bine spus, folosește experiența căderii să te ridici și să lupți mai bine, mai pregătit). Fiecare om își duce propriile bătălii. Din afară, totul pare mult mai ușor și ne surprindem adesea zbătându-ne că nu ne ies niște lucruri sau planuri la fel de ușor cum pare să le iasă altora. Avem așteptări, realiste sau nu, și ele ne epuizează sau ne epuizează reflexia lor când ne privim în oglindă și ne întrebăm cu ce greșim.

"Shaorma cu înghețată", cartea Oanei Ninica, pornește exact de acolo, după cădere. Când te uiți înapoi, dacă ai curaj, și analizezi ce n-a mers și ai de ales dacă să mai faci ceva sau să renunți cu totul. Frica este un personaj încrustat în fiecare din paginile cărții. Nu face nimic, dar e acolo, o simți, o știi, o recunoști prin tot ce ți-a fost dat să trăiești până acum. Uneori îți vine să râzi de ea, de ridicolul la care te-ai dedat lăsându-te purtat de ea, iar alteori pare un colos ce râde de tine și de încercarea ta de a te măsura cu el.

„ ...

Frica ucide. Opusul fricii nu e curajul, cum ar spune mulți.

Opusul fricii este numai ADEVĂRUL.

...”

 

Și ceva sublim, la final.

Vlad dăinuie

Dacă ar fi după mine, scriitura lui Vlad s-ar găsi în manualele de limba română și ar fi mereu pe tejgheaua “Recomandările librarului”. 

Dar până atunci, măiestrică continuă să-și facă apariția în stilul lui ghiduș. Comandând de la anticariat niște cărți, absolut la întâmplare, surpriza găsirii numelui lui Vlad și al soției sale, Penke, mi-a produs o bucurie tandră. Vlad dăinuie!

Cugetări armenești

De când am aflat că legenda meșterului Manole se găsește și în cultura albaneză, m-am tot întrebat cât de deschisă sunt, de fapt, la alte culturi. Sigur, o condiție importantă este să și iei contact cu alte culturi, nu doar să vrei să-ți ții mintea deschisă.

Aici intervine magia literaturii. Poți călători și vizita cu mintea întreaga planetă și, din fericire, există cărți să suțină o asemenea poftă fără nesaț. Și pe lângă alte vieți pe care le trăiești datorită cititului, poți căpăta cunoștințe din fragmente mai mult sau mai puțin fermecătoare ale diverselor culturi sau tradiții pe care le găsești în cărți.

Ai mei ne-au făcut mari cu proverbe și zicători. Rare au fost momentele când mama și tata n-aveau vreo vorbă de duh care să se plieze pe anumite situații. Așa că de îndată ce am văzut cartea asta, am plonjat cu bucurie în parcurgerea ei. Mai jos sunt cele care mi-au plăcut cel mai mult, poate vă inspiră și vă mângâie și pe voi.

“...

După cum un comandant de oști cu trupe multe nu poate fi socotit viteaz, tot astfel un om cu multe opinii nu trebuie socotit inteligent.

 

Pentru omul rău, un om rău e mai bun decât o mie de oameni cuminți.

 

Inima nu-i față de masă, s-o deschizi în fața oricui.

 

A scrie bine înseamnă – în același timp – a gândi bine, a simți bine și a exprima bine.

 

Așa cum nici o ploaie, nici un potop nu poate stinge focul care arde în adâncul pământului, tot astfel trebuie ca eșecurile, care sînt inevitabile la începutul unei noi – și, mai ales, nobile – lucrări, să nu ne sperie și să nu ne mîhnească. Dacă vreo lucrare bună s-ar putea înfăptui fără nereușite și cazne, atunci ea și-ar pierde însemnătatea.

.... “

Foc

 

Inspirații pentru Corporația

Pe la finele lui 2010, am descoperit un extraordinar schechi cu Toma Caragiu. Nu știam pe atunci că aveam să strâng suficientă experiență cu lingăii (în cartea mea, categoria se numește Pupătorul) încât să-mi dea ghes să scriu o carte. Dar atunci am râs amar și m-am simțit răzbunată auzind despre Gârneață, cum probabil mulți cititori simt când citesc cartea mea ‚Corporația. Tipologii și ghid de supraviețuire’.

Toate-s vechi și nouă-s toate, cum se spune. Reascultând acum scheciul, mi-am notat câteva fragmente, dar mai jos vă invit să-l ascultați pe inegalabilul Toma vorbind despre alpinism:

Deși ai riscuri și ca pom... mai vine unu’, mai te sapă... te sapă și dacă nu ești pom.

Iară ședință și li li li și la la la și li li li!

Parcă nu-l știe că-i lingău. Îl știe, dar uite că-i merge. Mda, mai merge, din păcate!

După ce am schimbat o părere, două, era să mă schimbe cu post cu tot.

A știut pe ce potecă s-apuce ca să ajungă într-o poieniță cu salarizare maximă.

Cât despre stilul de a scrie, una dintre inspirațiile pentru carte a fost lectura cărții "O să vă cam usture" de Adam Kay.

Refugiul timpului – Gheorghi Gospodinov

Din capul locului, mă declar fascinată de scriitura lui Gheorghi Gospodinov. Stilul său frust, dar în același timp tandru, măiestria cu care folosește cuvintele (un rol important îl are și traducătoarea romanului de față, dar și oricare traducător, în general, când traduce literatură) pentru a te purta cu ușurință prin odăi pline de stimuli pentru toate simțurile sunt doar câteva dintre motivele pentru care voi citi cu înflăcărare oricare carte semnată de acest minunat autor bulgar. 

Trecutul ca mod de alinare și nu receptacul de reproșuri cu privire la nemulțumirile prezentului, aceasta este tema romanului. Dacă ar fi să trăiți într-o anumită perioadă din trecut care ar fi aceasta? Început ca un experiment de alinare a bolnavilor de Alzheimer, soluția trecutului e îmbrățișată de oameni sănătoși și nații, și nu poți ca privitor (căci are Gospodinov un dar anume să te transpună chiar în miezul acțiunii) să nu cazi pradă dilemei.

Încă de la primul roman citit, Gheorghi Gospodinov mi-a dăruit o certitudine – există un liant magic al națiunilor și timpului vădit prin literatură. Oriunde ar fi și oricând ar trăi, scriitorii par să fie legați printr-o muză care vorbește aceeași limbă și manifestă preocupări mai mult sau mai puțin similare. Am înțeles acest lucru și mai bine parcurgând idei similare despre trecut, ce înseamnă a fii scriitor, relația scriitorului cu personajele sale și multe altele în cartea aceasta a lui Oscar Wilde.

Iar cu scopul de a vă convinge, găsiți mai jos câteva fragmente din „Refugiul timpului”:

“Altfel, mă prezentam ca fiind scriitor, o profesie mult mai inofensivă, dar pentru care nu ai cum să te legitimezi. “

“Gaustin, cel pe care întâi l-am creat, iar apoi l-am întâlnit în carne și oase.”

“Să te saturi cu un trecut străin, ca și cu bananele la care ai tânjit toată viața. Trecutul nu e doar ce ți s-a întâmplat. Uneori e și ce ți-ai imaginat.”

Cea mai mare surpriză a anului

Azi am trăit un moment similar cu cele de la decernarea premiilor Oscar. Dar fără rochia de gală. Nu mă impacientez, o păstrez, că cine știe?!

Priveam videoul Alexandrei și m-a luat pe nepregătite să aud că romanul meu “Cusătoresele” este menționat la secțiunea Cea mai mare surpriză a anului. Dacă doriți să vedeți momentul, îl găsiți începând cu minutul 4:51 din videoul de mai jos.

Cea mai mare bucurie a unui autor este să fie citit. Mulțumesc, Alexandra, pentru bucuria de a-mi citi cartea și onoarea de a o prezenta și recomanda altor cititori interesați!

Iar dacă doriți să vedeți recenzia pe care a făcut-o Alexandra cărții, vă rog să priviți videoul de mai jos începând cu minutul 3:31.