După atâta amar de vreme, mi-e dat să înțeleg la ce se refereau bieții profesori când, oareșcum plictisiți sau obosiți, ne opreau din elucubrații (de cele mai multe ori, aiureli pe lângă subiect) cu un N-ai înțeles. Mai citește o dată! .
Credeam pe atunci că erau insensibili sau
că-și dădeau aere de superioritate. Căci, până la urmă, ce le era așa de greu
să ne corecteze pe loc și să ne arate/ dea răspunsul corect? Am aflat, cam
târziu, că acționând așa nu ne lăsau să devenim neajutorați, poate chiar nici
victime ale manipulării dacă ajungi să tot faci exercițiul gândirii cu mintea
ta, și nu să tot aștepți răspunsul corect de la altcineva.
Uneori, mi-aș dori să apară un profesor
să-mi zică atât mie, cât și altora N-ai înțeles. Mai citește o dată!. Nu știu
de ce, dar nu-mi mai pare că ce se întâmplă azi se poate explica lejer cu un mă
grăbesc, am nevoie de răspuns acum.
E un concurs de odihniți, de mulți ani
deja, și mi-e teamă adesea că voi ajunge să explic cum și unde se poate căuta
definiția unui cuvânt pe care nu-l cunoști (deja a trebuit să explic că 12 a.m.
nu este prânz).
Așadar, nu-mi arog nimic, doar mă fac
părtașă la temerea deja crescândă (a altora) și mulțumesc (cam târziu, e drept)
tuturor profesorilor care au spus N-ai înțeles. Mai citește o dată!. Cinste
vouă!
