„Corporația” și „Laura Rise - Deținută”

Sunt tare încântată să vă anunț că Ildiko are în lista de lecturi viitoare cele mai recente două cărți ale mele (non-ficțiune și ficțiune).

E scris în stele

Se lucrează!

(dacă n-aveți vedere de lunetist, găsiți mai jos fragmentul)

Visul oricărui scriitor este să trăiască din ce scrie. Eu sunt modestă. Nu-mi doresc decât o căscioară în Bahamas. Așa că lucrez intens la scris. Doar, doar s-o apropia țărișoara asta de mine.

În general, inspirațiile întru scris mă caută pe când sunt ocupată cu alte treburi – când dorm, mă plimb, citesc sau fac duș. Însă există unele teme de care mă izbesc, iar întâlnirea noastră este atât de violentă că mi-e greu să mă mai gândesc la altceva, iar atunci scriu de parcă aș fi posedată, de parcă mă zbat în întuneric și caut lumină sau mă zbat pentru aer.

Motorul, însă, cu aceste teme este mereu unul singur – indignarea. Așa a apărut Corporația. Întregul text este, de fapt, o indignare și o chemare de alăturare a altora care simt la fel, cu scopul de a iniția schimbarea.

Interacțiunea cu medici-samsari (axați pe căpătuială) și medici-jemanfișiști (blazați, nepăsători) mi-a servit drept inspirație pentru "Ratări în sănătate", o lucrare de non-ficțiune despre experiențe neplăcute la medici, de ce e important să cerem o a doua opinie medicală și la ce să fim atenți când primim un plan de tratament.

Revista Argeș mi-a îngăduit publicarea unui fragment în paginile sale, fapt pentru care îi sunt deosebit de recunoscătoare (iar mulțumiri speciale merg către doamna Simona Fusaru).

 

Dacă doriți să citiți întregul număr, îl găsiți aici. 

Fragmentul din revistă:

 

 

Medici-samsari și medici-jemanfișiști

 

Mi-a fost dat din plin să trăiesc în ultimii ani sentimentul de neputință în relația cu medicii pe diverse specialități și de aș fi putut, aș fi dat orice să evit experiențele neplăcute pe care le-am avut. Vorbind cu oamenii, am descoperit că nu sunt singura. Că și altora li se întâmplă niște chestii de-ți stă mintea-n loc, cum ar zice tata. Că și alții suferă și se trezesc pe lângă îngroziți de boală, îngroziți de faptul că nu mai pot avea încredere în medici și în recomandările lor. Am învățat (din experiență) sau am înțeles că este mai bine să nu practici automedicația pentru că astfel îți poți crea probleme de sănătate și mai grave. Dar într-o lume în care crește sentimentul că ești furat sau ești tratat doar ca să plătești bani buni, fără nicio grijă față de pacient sau decență, cât de multă încredere poți să mai ai în doctori?! Într-o societate din ce în ce mai îmbătrânită și care are nevoie de îngrijiri medicale, ne permitem să ne pierdem încrederea în sistemul de sănătate și să ascundem faptul că unii medici fac foarte mult rău, atât pacienților cât și domeniului sănătății?

Indignarea o port cu mine de ani buni și, din păcate, crește, căci și în jur crește frecvența cu care medicii nu se mai comportă cum ar trebui, ci mai mult ca niște speculanți sau samsari a căror singur scop este cum să-și facă vila aia cu piscină și nu să ofere cele mai bune sfaturi pacienților. Iar până la urmă, vila cu piscină n-ar fi o problemă, doar că mi-e clar deja că nu își precupețesc eforturile doar pentru ei, ci și pentru generațiile lor viitoare, iar noi, pacienții, suntem doar niște vaci bune de muls.

Se întinde peste tot, în medicină, o mâzgă puturoasă și periculoasă și tare mă tem că începem să avem cu toții aceeași reacție ca cea cu privire la vreun politician corupt – a furat, dar a și făcut.

Această carte îi are drept anti-eroi pe medicii axați pe căpătuială, medicii-samsari, și pe medicii blazați, nepăsători, și anume medicii-jemanfișiști. Eroii sunt pacienții care au trecut prin experiențe mai mult sau mai puțin traumatice și care au plătit scump și foarte scump, adică în detrimentul sănătății lor, pentru că au căzut victime ale categoriilor medicilor de mai sus, crezând că aceștia ar ține cont de jurământul lui Hipocrate – care cuprinde îndatoririle morale ale unui medic în exercitarea meseriei sale și care poate fi explicat pe scurt cu Să nu faci rău!.

……

 

Paradontoza

Conform statisticilor, 8 români din 10 suferă de paradontoză, fiind pe locul șase în clasamentul celor mai răspândite boli din România. În ultimii ani, se remarcă o creștere a cazurilor de paradontoză la tineri, deși acum câțiva ani această boală era atribuită doar persoanelor vârstnice.

Ce este paradontoza?

Paradontoza este inflamarea țesutului care susține și fixează dinții. Boala se manifestă prin inflamații și infecții care apar la nivelul gingiilor, iar în cazuri avansate pot apărea și pungi de puroi, care distrug țesutul gingival și afectează structura dinților, care încep să se clatine și să cadă. Deoarece se fac adesea confuzii între paradontoză și gingivită, e important de înțeles faptul că gingivita este o inflamație superficială a gingiilor care netratată poate duce la paradontoză.

Se remarcă o explozie de tratamente paradontale, dar și naturiste, iar și aici, speculând frica și încrederea românilor că se pot vindeca ei înșiși, sunt promovate diverse soluții-minune care îți pot regenera cu totul țesutul gingival și rezolva paradontoza aflată în stadiu avansat. Desigur, există și șiretlicuri de marketing. O simplă căutare pe Google pentru tratamente naturiste, m-a dus la titlul de produs tinctură pentru paradontoză, însă pe eticheta produsului scrie clar, deși mic, tinctură pentru gingivită. Un alt produs-minune pe care l-am găsit este o soluție de regenerare gingivală, însă eticheta produsului în limba engleză susține că soluția se recomandă a fi folosită doar după intervenții dentare (detartraj, extracție dinți etc.) pentru o ameliorare a durerii la nivelul gingiei. Așadar, escrocheriile merg mână în mână peste tot, iar dacă ești suficient de credul sau disperat, le încerci pe toate, uneori cauzându-ți mai mult rău. Nu anulez importanța tratamentelor naturiste pentru anumite afecțiuni ușoare, dar înțeleg că cele severe nu pot fi tratate cu ceai de păducel, de exemplu.

Și tot despre soluții-minune aflăm și din reclamele de la televizor. De pildă, anumite paste de dinți care promit vindecarea, ori în cazul paradontozei acest lucru este imposibil doar cu o simplă folosire a unei paste de dinți.

M-a amuzat teribil un schimb de replici din serialul argentinian “Invidioasa” pe care vi-l redau mai jos.

Mama: E frumoasă acum, dar ai să vezi peste ani că frumusețea nu ține. Știi, nu?

Fiul: Mamă, nu e vorba despre asta.

Mama: Ba e! Crezi că totul rămâne la locul lui?! Nu. Îți spun eu, totul se duce în jos. Totul! Știi care e singurul lucru care urcă?! Gingiile!

 

 

Chiuretaje

Dacă vorbim despre paradontoza trecută deja de stadiul incipient, medicii stomatologi recomandă chiuretajul gingival. Această intervenție implică curățarea la nivel subgingival a țesuturilor moarte, a depunerilor de tartru și, eventual, a pungilor de puroi. Deoarece intervenția aceasta este destul de invazivă, iar gingiile au apoi nevoie de timp să se refacă, nu se recomandă să se facă prea des, eventual o dată la cinci ani. Dar când miza principală o constituie banii, ce mai contează fragilitatea țesuturilor gingivale!

 

Fragment din  ֦Ratări în sănătate”, o carte despre medici-samsari și medici-jemanfișiști.

În gânduri

 

Paște Fericit!

Bărbatul care și-a uitat nevasta – John O’Farrell

I-am descoperit cu încântare umorul fabulos în “Perfect bărbătesc”, iar de atunci am avut grijă să cumpăr cărțile lui John O’Farrell cu acea siguranță pe care o ai știind că lectura unei cărți îți va oferi exact ce cauți.

Și mi-a. Plăcerea lecturii e magistral susținută de un umor fin care nu poate decât să-ți dea bună dispoziție. “Bărbatul care și-a uitat nevasta” este exact ce-ți trebuie când ai nevoie să-ți amintești că lucrurile trebuie luate mai puțin în serios.

Cărțile lui John O’Farrell ar trebui să se găsească în biblioteca fiecărui cititor, căci avem nevoie cu toții să ne amintim cât de important este să râdem.

Iar la final, câteva fragmente.

 

“

…

Când judecătorul a intrat, am fost șocat de faptul că nu purta tradiționala perucă.

-        - Vai, nu poartă perucă! m-am auzit spunând.

Judecătorul m-a auzit și s-a uitat la mine. Acum eram îngrijorat de faptul că poate purta o meșă, iar faptul că remarcasem cu voce tare că nu poartă perucă nu trebuie că a fost cel mai bun lucru pentru a-i intra în voie.

-        - Judecătorii de divorț nu poartă perucă, Vaughn. Nu suntem în ședința publică a unui tribunal, mi-a șoptit avocatul.

Și amândoi am încercat să-i zâmbim politicos judecătorului. Dar, din păcate, puterea mea de stăpânire nu a fost la cote atât de înalte încât să mă ajute să păstrez contactul vizual cu judecătorul și m-am holbat la creștetul stufos al acestuia.

…

 

…

Maddy și cu mine eram într-un tren. Se întâmpla înainte ca oamenii să aibă telefoane mobile deoarece nu era nimeni acolo care să strige, Sunt în tren!

…

-        Acesta este un anunț pentru pasageri … (se întâmpla pe vremea când eram numiți doar pasageri și nu fusesem încă retrogradați la a fi numiți clienți, ca să ne indignăm cu mai multă amploare când nu primim serviciul pentru care am plătit).

…. 

 

…

-        - Dacă știu cum e să-mi pierd identitatea?, a șuierat nevrând să-și creadă urechilor. Vorbești serios? Înainte să mă căsătoresc cu tine eram „Madeleine”. Nu „soția lui Vaughn” sau „mama lui Jamie” sau „mama lui Dillie”. Existam cu drepturi depline de-a fi eu. Eram Maddy, fotografa care își câștiga singură banii făcând ceva ce-i plăcea. Dar dintr-o dată nu a mai fost timp pentru asta și nimeni nu a mai vrut să vorbească cu mine despre mine. Totul a început să se reducă la: „Cu ce se ocupă soțul tău?” Și, „Câți ani au copiii tăi?” sau, dublă lovitură, „Deci copiii tăi vor merge la școala unde predă soțul tău?” Așa că, vezi bine, știu cum e să-ți pierzi identitatea. Da, chiar știu. Fiecare nenorocită de soție și mamă a știut asta încă de la facerea lumii.

…. “

Să ne trăiască!

Primele impresii despre Laura Rise - Deținută

Am țopăit prin casă, auzind ce cuvinte frumoase rostește Alexandra despre romanul meu, Laura Rise - Deținută.

Puteți urmări de la minutul 14:35, dând click aici.

Cum te cheamă?

Sunt obișnuită să intru în bucluc din cauza numelui meu de familie, dar prenumele nu a pus vreodată vreo problemă. Bine, hai, o singură dată, când cineva insista să-mi zică Iulia, menționând că e mult mai ușor decât Emilia.

Însă pare că se complică treaba și cu prenumele meu. Eram într-un taxi și mă întreabă șoferul, tam-nesam.

- Dar vă cheamă cu adevărat Emilia?

- Poftim?

- Dacă vă cheamă Emilia?

- Da, acesta este prenumele meu. Da.

- A, că pe mine mă cheamă Emanuel și m-am gândit că poate n-ați vrut să scrieți că vă cheamă Emanuela și ați pus Emilia, că e mai ușor. 

-  .... (sau cum ar zice o prietenă de-ale mele, cri-cri făceau greierii!)

Despre scris

 

Curiozități despre noul meu roman ֦Laura Rise-Deținutăʺ

Cuvântul era descoperit 😊. Veți înțelege după vizionarea videoului.

Recomandare de la prieteni

Cum arată maturizarea

De câțiva ani încoace remarc o schimbare. În ale culorilor. Nu am mai căutat și nici găsit preferințe pentru alte culori. Am rămas tot la galben, verde-smarald și mov (meuv, pentru prieteni).

În schimb, sunt foarte atentă la brazi. Mă delectez privindu-i și mi-a cășunat să mi-i aduc aproape. Cât pot și eu. De fapt, foarte puțin – cu o cană.

Și delectându-mă cu apropierea aceasta, stăteam și mă întrebam dacă nu cumva am atins maturizarea (sunt unii care o așteaptă, eu mai am încă rezerve), dacă această oareșce statornicie nu se poate denumi așa. Oare cum arată maturizarea?

Și am găsit răspuns. Când îţi comanzi o cană, dar mai cumperi încă una, de rezervă. Să fie și s-o ascunzi pe undeva, bine, ca în cazul în care o spargi pe una, să ai s-o înlocuiești. Dacă nici asta nu e maturizare?!

Recenzie „Corporația”

E vinerea mică, așa cum știm de la Morning Glory. Iar dacă sunteți în căutarea unei lecturi care să vă anime și să vă arate că nu sunteți singuri, „Corporația” de abia vă așteaptă.

Mulțumesc frumos, Alexandra, pentru recenzie!!