Să trecem peste falsitate!

Eu sunt un om de comunicare. Fie ea scrisă sau vorbită. Și ca orice om de comunicare, mă confrunt zilnic cu probleme de comunicare. Ale mele sau ale altora. V-am șocat pentru că am recunoscut fățiș că am probleme de comunicare deși sunt om de comunicare?! Însă acesta este adevărul. Suntem oameni, iar plămada din care suntem făcuți nu a primit stele de perfecțiune. Că tindem către ele este cu totul altceva.

Când mă găsesc în grupuri mari de oameni, este posibil să nu mă auzi rostind nici măcar o propoziție. Mă ocup mai mult cu ascultatul și prea puțin cu datul cu părerea de gard. Tocmai și de asta. Că uneori gardul este așa de aproape (am experiențe anterioare) și nu am cum să nu dau de el. Așa că după o încercare, două, nouă, am renunțat. Mi-am zis că mai bine ar fi să ascult cuminte și apoi voi vedea cum acționez, dacă va fi nevoie să acționez.

Precum ziceam, om de comunicare care se găsește constant în căutare de informații, curios să vadă ce mai zic cei din branșa din care face parte. Iar manifestarea de mai jos se datorează citirii unui interviu.

Iacătă că mă găsesc într-o categorie nu tocmai tânară, însă cam pe unde mă întorc lumea denigrează cu voioșie generațiile tinere. Știu, este și un dat, până la urmă. Acea prăpastie între generații n-are cum să treacă neobservată. Li se impută tinerilor superficialitatea. Însă eu am văzut-o peste tot. Chiar și în clasele primare, când clar generațiile tinere de acum nu se născuseră încă.

Vă zic, am o problemă – și e în creștere – cu ideile preconcepute. Chiar dacă ai una sau două experiențe pe care să te bazezi, ele nu îți validează o opinie pe care s-o atribui unor generații întregi. Tinerii sunt astăzi precum erau și ieri și alaltăieri. Sigur, există smartphone. E drept, și pe mine mă enervează enorm teleghidații de la metrou care sunt un pericol nu numai pentru ei, cât și pentru cei din jur (mai ales, pentru cei din spatele lor) pentru că merg cu nasul în smartphone. Și mai au generațiile ăstea tinere acces la net. Da, sunt o grămadă de alte năzdrăvănii pe care le pot face și noi nu puteam, la vremea noastră, dar nu mai pot să aud/ să citesc interviuri despre oameni bravi și de carieră care afirmă următoarele:

-        Problema seniorilor este că ei fac aproape toată munca, în timp ce tânăra generație se adaptează mai greu la sarcinile de muncă. (De câte ori nu am auzit chiar inversul!)

-        Există prea multă sensibilitate în rândul celor tineri (îmi permit să traduc asta în ‘nu mai acceptă mizeriile pe care le acceptau generațiile noastre’).

-        Tinerii nu vor să facă extra eforturi pentru carieră (din nou,îmi permit obrăznicia de a traduce – ‘nu vor să petreacă ore la nesfârșit peste program pentru a primi o mărire fantastică de 5 lei la salariu și, eventual, când un nou-venit acceptă să lucreze pe mai puțini bani să fie aruncat peste bord’).

-        Avem constantă nevoie de persoane optimiste, sociabile, pentru că noi suntem ca o familie. Slavă Cerului, mi-a fost dat în viață să fac parte din echipe în care se găseau oameni pe care să-i pui la rană, care nu te-ar fi lăsat la greu indiferent de ce s-ar întâmpla, însă munca nu este familie (aici intervine factorul remunerație). Iar, în plus, după ce ai făcut afirmațiile de mai sus, cu infaturarea unui superior privind către tinerii superficiali, sensibili și care creează frustrare în rândul seniorilor, n-am cum vreodată să te cred că te comporți precum într-o familie).

Și acum am și loc să-mi desfășor câteva experiențe personale din interacțiunea cu asemenea oameni de carieră:

-        Aplicasem pentru un proiect care avea în centrul său cartea. Mi s-a zis că este nevoie de un alt fel de om, care să se dedice întru totul proiectului, eu având deja un hobby eram din start descalificată (am dedus, cu ocazia aceasta, că hobby-ul în cauză era scriitura mea).

-        N-am lucrat niciodată în agenție. Se muncește foarte mult în agenție. I-am explicat că în momentul respectiv munceam de îmi săreau capacele. Am fost pusă la punct – n-aveam cum să înțeleg și basta! (și de aici vine postarea unde vă explicam că dacă un om s-a hotărât în privința ta, n-are niciun sens să încerci să dai alte detalii)

-        Mi-a fost propus să-mi iau o zi de concediu de la actualul angajator și s-o petrec la potențialul angajator. Explicația – suntem ca o familie, iar eu m-am dovedit în trecut că iau decizii greșite cu privire la oamenii pe care îi angajez, așa că vreau să decidă echipa dacă luăm sau nu un om. Cât poți afla într-o singură zi de lucru despre un om? Și chiar în prima zi? Și de ce abuzezi de ziua mea de concediu, pe care oricum nu mi-o plătești?

O umilă rugăminte, dacă mi se permite: să nu ne mai proiectăm în oameni care le știu pe toate, sunt perfecți și cunosc ei exact cine e de vină și în ce context. 
Și ascultați, oameni buni. Comunicarea este o stradă cu dublu sens. Aveți urechi, folosiți-le!