Am văzut filmul Boyhood. Bunicel, dar în niciun caz un film de Oscar. Oare
mai știm ce înseamnă un film de Oscar?! Da. Funeralii fericite și The Shawshank
Redemption sunt filme de Oscar. Filme în care te scufunzi și-ți dorești să nu
se termine niciodată. La fel e și cu cărțile bune, Recviem pentru nebuni și bestii sau Shantaram, de exemplu.
Un schimb de replici de la finalul filmului m-a pus ușor pe gânduri. Și
anume dacă Trăiește clipa! nu e de fapt invers. Adică, clipa ne trăiește pe noi
și n-avem cum ne împotrivi. Și am realizat cât de prinși suntem în mirajul
dictoanelor. Credem în ele, ne prefacem că ne ducem viața conform lor și ne
place să ne auzim dând sfaturi altora și folosindu-le. Cine seamănă vânt,
culege furtună. Binele învinge. Nimic nu e mai presus de iubire (sau de lege,
depinde de circumstanțe). Minciuna are picioare scurte. Lupul își schimbă
părul, dar năravul ba. Meseria e brățară de aur. Cine fură azi un ou, mâine va
fura un bou. E drept, există sămânță de înțelepciune în fiecare, dar nu în ele
stă rezolvarea existenței noastre. Până la urmă, viața e imposibil de încadrat
în dictoane. Și nici măcar în jocuri de genul Mă iubește! Nu mă iubește!, chiar
dacă putem alege să ignorăm ultima petală care ne-ar da un răspuns pe care nu
suntem dispuși să-l validăm drept adevărat. Scriind dictoanele de mai sus,
mi-au răsunat în gând următoarele versuri (nici nu se putea mai nimerit):
Nu spera și nu ai teamă,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamnă, de te cheamă,
Tu rămâi la toate rece.
Mihai Eminescu - Glossă
