Despre artă

Pe când eram mică ajunsesem să cred că arta înseamnă ceva ce nu poate fi înțeles, trăit, simțit ori descris. Tablouri celebre ne erau arătate nouă, copiiilor, pentru a ne deschide mintea către artă, însă universul artei rămânea la fel de închis. Știam doar că un anume pictor era celebru pentru o anumită lucrare. Desigur, faimoasa frază ‘când spui Grigorescu, spui ...’ venea să ne tulbure și mai mult. Ne era clar că nu vom înțelege niciodată nimic. Nu simțeam vreun fior din tremurul vădit de care era cuprinsă persoana care ne spunea fraza de mai sus. Eram, deci, niște condamnați la ignoranță. E foarte ușor să crezi cele mai rele lucruri despre tine (pe asta am auzit-o eu într-un film clasic J) și cu atât mai mult să te gândești că arta nu e pentru toți. Ei bine, nu toți putem realiza portrete și tablouri cu peisaje în pastel. Dar cu toții merităm să căutăm în artă, să nu ne lăsăm opriți de un tablou care nu ne spune nimic. Nici despre artă, nici despre noi.

Apoi, peste ani, cuvântul artist a fost mai tot timpul urmat, fie cu voce tare sau doar în gândurile fiecăruia (precum aruncatul unui boomerang), de celebra frază – o zi vesel, o zi trist. Chiar și unele portrete sau poze ale artiștilor vor cu precădere să ne convingă că un artist e sigur un ins singuratic și ursuz. Aș zice că, din această perspectivă, mulți oameni sunt artiști.

M-am surprins în 2007 desenând și pictând și căutând aprig să fac asta. La scurt timp, am realizat cât de relaxant era pentru mine acest obicei. Când îi aud pe unii vorbind despre beneficiile meditației, pot să rezonez doar cu experiența mea atunci când pictez sau desenez.

Concluzionând, arta reprezintă ceva ce poate fi înțeles. Nu luată în general, ci parte cu parte din frumusețea unui enorm univers artistic. Mai mult, arta se poate simți și lăsa simțită, trăită și chiar descrisă.