Fericirea, pentru o portocală, nu înseamnă să fie o caisă

E cu adevărat minunată această carte. Nu știu ce m-a impresionat cel mai mult. Povestea bolii și redresarea în urma ei, să înțelegi lucruri despre tine mergând pe firul istoriei familiei, apartenența la o tradiție și la rigorile ei (de câteva ori am avut senzația de a fi în platoul în care s-a filmat filmul Mustang), povestea comunismului cu lipsurile lui din Albania (în care m-am regăsit și eu deși am trăit sub comunism doar 6 ani; reticența oamenilor la schimbare, frica de a fi pârât, eterna jenă pentru că manifești dorințe pe care alții de mult le-au repudiat, frustrarea), însemnătatea unei comunități care trăiește într-o țară diferită, valoarea dar și absurdul tradițiilor?!

Catherine Preljocaj refuză să creadă că nu e o legătură între boala ei și iubire. De fapt, este vorba de o eternă nevoie de iubire. Poate că până la urmă orice are o explicație în noi, trebuie doar să fim dispuși s-o căutăm.