Pages

Sunday, 8 July 2018

Cătălina Florina Florescu – Teatru



Am fost prezentă la evenimentul de lansare de la Carusel al volumului Teatru’ scris de Cătălina Florina Florescu. A fost minunat. Trei actori, doi doamne și un domn, au adus la viață pentru câteva momente sublime personaje din două dintre cele trei piese de teatru ale Cătălinei. M-a surprins plăcut fragmentul prezentat din piesa ‘Mia’ (iar ideea de a avea actori care să citească la lansare e genială), însă citind-o acasă aveam să mă îndrăgostesc de ea. De modul în care a fost scrisă, de subiectele tratate, de abordarea fără ascunzișuri a realităților (scriu realități pentru că ele, de fapt, sunt mai multe – și nu doar în piesa Cătălinei – realitatea din viața de cuplu, realitatea din societatea cu așteptările ei de la noi, realitatea din relațiile de prietenie, de familie și chiar cu străini ce i-am întâlnit doar o dată și care vor lăsa mereu urme adânci în noi – fie prin bunătatea sau răutatea de care au dat dovadă).
Una dintre invitatele Cătălinei a subliniat, la un moment dat, că rar ne e dat să citim/ să vedem pus în scenă/ să vorbim despre teatrul scris de femei. Și așa și e. Nu vreau să caut mai mult înțeles în asta, dar informația mi s-a părut revelatoare.

Celelalte două piese se remarcă și ele printr-o abordare tare interesantă. Ambiguitatea cadrului în care se desfășoară piesa “Ce rămâne după viață?” mi-a amintit pe alocuri de “Așteptându-l pe Godot”. Dar, în același timp, ambiguitatea asta are o parte ‘umană’- dacă lipsa preciziei poate fi umană – care caută răspunsuri, caută rezolvări, dar nu le forțează.

Un cățel care vorbește este personajul principal al piesei “Cățelul sinucigaș și Laika”. Un cățel care dă dovadă de atât de multă căldură și spirit de observație, încât înțeleg de ce autoarea a menționat că i s-a părut că unele lucruri pot fi spuse mai cu blândețe și mai cu tact de către un cățel decât de către un om. Piesa e cu atât mai reușită pentru că m-a făcut să mă gândesc la Laika cum nu mi-aș fi imaginat până acum s-o fac.

Indicațiile regizorale de la începutul fiecărei piese denotă priceperea, dar mai ales dragostea autoarei pentru teatru. Într-o lume care căută noi valori la care să se alinieze, care își caută identitatea dar în același timp vrea să se și reinventeze, teatrul e printre singurele forme de artă (sau de literatură) care ne poate conduce ușor către răspunsurile pe care le căutăm. E, dacă doriți, un alt fel de tip de oglindă în care putem să ne privim.
Oglindiți-vă în teatrul scris de Cătălina Florina Florescu. Aveți nevoie de acest lucru!

No comments:

Post a Comment