Ori de câte ori citesc sau văd
videouri despre oameni care au reușit să fugă din Coreea de nord și aflu despre
stilul de viață de acolo, mă gândesc cu teamă că așa am fi trăit și noi astăzi
de n-ar fi fost revoluția din 1989. Documentarul lui Adelin Petrișor mă face să mă gândesc că nu m-am dus prea departe cu acest gând. Mai ales că menționează
că după vizita din 1971 la Phenian, Ceaușescu a fost impresionat de primirile
fastuoase și a copiat modelul lor în România.
“Supleantul” se centrează pe legătura cu Zoia Ceaușescu, pe
impresiile de la prima vedere, frământările de după, pe lucrurile neașteptate
pe care aceasta le face ori zice. Și mai puțin pe decor; deși sunt amintite
abuzurile, lipsurile, ba chiar și faima pe care o aveam în Germania de est
pentru aceste lipsuri. Decretul 770 planează pe tot parcursul romanului precum
un uliu care se învârte și învârte, până când se hotărăște ce pradă să prindă
în ghearele sale.
Fiecare cititor
păstrează în sufletul său câte o bucățică din cărțile parcurse. Din “Supleantul” păstrez acea dorință și căutare febrilă de libertate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu