Cărți pe care le-am citit în 2025 și le recomand cu drag

Dintre cărțile citite în 2025, cele de mai jos m-au încântat și le puteți lua în considerare dacă sunteți în căutare de ‘ceva bun de citit’.

Unde se odihnesc vulturii – Gabriel Chifu

Nebuna dorință de a dansa – Elie Wiesel

Liberă – Lea Ypi

Elif Shafak – Râurile din ceruri 

Întoarce-mă la mine & Rămâne-mi – Alex Andronic

Ușa – Magda Szabó

Vizită în casa unui bărbat în absența soției sale – Adriana Bittel

Singurătatea unei femei - Ileana Vulpescu

Întoarcerea– Gabriela Dumitriu  

Sfârșitul șoaptelor – Ruta Sepetys

Atât de târziu în zi – Claire Keegan

Vânzătorul de crime – Fani Țurakova

Viața areabonament pe toate liniile – Diana Popescu

Mai mult ca trecutul – Ana Blandiana

Creierul bilingv – Albert Costa

Șapte virtuți deșarte și o păcătoasă moarte – Alexandru Lamba

Viața fără frică – Bertrand Russell

Puterea răului: Cum ne domină negativitatea și cum o putem supune voinței – John Tierney

Bărbatul care și-a uitat nevasta – John O’Farrell

Prinde iepurele – Lana Bastasic

Ex Igni Natus – Alex Andronic

Cum să oprești timpul – Matt Haig

Geniului 10 – Mircea Ignat, Florin Hălălău 

Cronica barbară – Ana-Maria Negrilă

Dansul nuanţelor fericite – Alice Munro

Tăcerea vine prima – Ioana Maria Stăncescu 

Pământul Plath – Anca Zaharia

8 povestiri de pe Calea Moșilor – Adina Popescu / 8 Stories from the Mosilor Avenue

Puls – Julian Barnes

După sfârșit – Adrian Sângeorzan

Retroversiuni. Antologie de proză scrisă de femei – coordonată de Cristina Ispas

Soră – Rosamund Lupton

Un roman natural – Georgi Gospodinov

Toate fluviile curg în mare / ... Și marea nu se umple – Elie Wiesel

Drumu-i lung, căldura mare – Radu Aldulescu

Conspirația cearșafurilor – Jan Cornelius

Piatră Hârtie Foarfecă – Alice Feeney

Viață, viață, legată cu ață – Ileana Vulpescu

Trupul sufletului – Ludmila Ulițkaia

Un atac de panică – Ionuț Șendroiu

Înașteptare – Adina Popescu 

Sărutul dinaintea morții – Ira Levin

Triluri de papagal – Luminița Rusu

Jurnal la sfârșitul lumii, vol. II – Vasile Ernu

Portocaliu – Anda Simion

Fata pădurii – Otilia Țeposu

Lucarna – José Saramago

Scrieri feministe – Laura Sandu

Jurnalul unei mame – Anemari-Helen Necșulescu

Sindromul picioarelor neliniștite – Ioana Unk

O călătorie terapeutică – Alain de Botton

Tărâmul crepuscular – Therese Bohman

Viața mea în 1984 – Gelu Diaconu

Trei femei, cu mine, patru – Hanna Bota

Nu privi înapoi – Tudor Călin Zarojanu

Când cocorii zboară spre sud – Lisa Ridzén

Cumpăna unei vieți – Nina Marcu 

De la traumă la vindecare – The School of Life (Alain de Botton)    

Zgârcă – Nicoleta Cătălina Gal 

Zgârcă – Nicoleta Cătălina Gal

Cumpătarea a intrat în derizoriu de ceva vreme. Trăim fast și smart (adicătelea, rapid și deștept, din limba engleză), iar independența financiară a devenit un termen ce descrie imposibilul, dacă este să analizăm cât de mult depindem de contractarea unui împrumut.

Victor și Olimpia Silvestru, cuplul din centrul romanului „Zgârcă”, ating independența financiară. După ce aruncă banii pe telefoane, ceasuri, ieșiri cu fast la restaurant, decid să adopte un anumit tip de cumpătare care poate fi văzută cam excentrică (adună sticle pentru 50 de bani, vânează oferte și reduceri și se ghidează după o listă de lucruri necesare, ca să țină evidența lucrurilor pe care cheltuiesc banii și să-și înfrâneze eventualele cheltuieli pe capricii). Cercul lor de cunoscuți, prieteni și familie, cu toții au păreri și sfaturi de dat, iar cititorul nu rămâne de neclintit în fața prejudecăților sau absurdităților lor.  

Dialoguri fruste fac deliciul lecturii, dar invită și la introspecție. Ce e pentru fiecare dintre noi cumpătarea, zgârcenia, bogăția și binele!? Cele treisprezece reguli ale lui Victor planează peste toate, oferind poate un mic imbold. Nu vreau să le dezvălui în întregime, însă două le redau mai jos:

„Regula 1: Să îți faci treaba mai repede ca alții înseamnă să primești în plus sau să îndrepți și treaba celor care nu și-o fac repede. Sau bine. E vina ta că ești perfecționist și dedicat.

Regula 2: Învață să spui Nu.

... ”

Și alte mici bijuterii culese din roman:

„...

Să faci o greșeală de capul tău, chiar dacă te ierți greu, te implică doar pe tine și nu te amărăște la fel de tare ca a greși pe mâna altcuiva.

Și ca să revii, dar și ca să stai departe de un loc, ai nevoie doar de un lucru: să-ți amintești drumul.

...”

Mulțumiri fantastice

A fost tare frumos ieri la târgul Gaudeamus. Găsiți aici poze de la eveniment.

Mulțumiri tuturor fantasticilor care mi-au fost alături, fie cu prezența, fie trimițându-mi gânduri bune.

Autograf fantastic

Pixul e pregătit pentru autografe fantastice. Vă aștept mâine la ora 11:30 la standul 92 al editurii Cassius Books.

Citind din „Când ești mic, ești fantastíc”

Sâmbătă, 6 decembrie 2025, vă aștept la Gaudeamus. La ora 11:30 voi fi la standul editurii Cassius Books (stand 92) să vă ofer un autograf fantastic.

Până atunci, o mică lectură.

Prima mea întâlnire cu fantasticul

 

Când ești mic, ești fantastic

Fantasticul a căpătat corp. Și poate fi comandat deja. Găsiți aici link.

Identități

Întotdeauna altfel, așa cum îți dorești!, parcă așa era sloganul unei celebre firme de cosmetice.

Iaca sunt și eu mândră păstrătoare a varietății. Pe lângă româncă, sunt italiancă, dar nu m-am oprit, pare-se. Deunăzi, vorbind cu cineva, am adresat o întrebare începând cu oare.

- Nu vă supărați, sunteți ardeleancă? m-a întrebat omul.

- Nu, am râs. E din pricina lui oare, nu?

- Daa! Eu doar acolo am auzit. Dar să știți că mie tare mult îmi place, e foarte politicos să întrebi așa.

 

Ardelenii mei, vă fac în continuare mândri.

Carte nouă la finele lui 2025

Anul 2025 se încheie cu o mică bucurie. O colecție de 8 povești va fi publicată la editura Cassius Books.

În curând

La editura Cassius Books veți găsi o colecție de 8 povești pentru preadolescenți semnată de Emilia Muller.

În fantastic mă încred!

Urmează ceva fantastic

Iar Norman este tare încântat.

De-a...

... natura și de-a joaca.

Insist. 

Annus horribilis

Inspirație de la alții care bine fac că scriu. Citiți aici articolul Dianei.

Recunoștință

Mă joc și joc. Dar nu când vine vorba despre recunoștință. Slavă spiritului bun ce se regăsește în membrii familiei, prieteni și străini. Cinste vouă!

Și un cântec care are sau nu legătură cu recunoștința. Dar știu că-i plăcea tare surorii mele acum câțiva ani, și-l ascult azi cu aceeași bucurie și recunoștință pentru că e, pentru că sunt, pentru că suntem. Să fim, prieteni!

Sunt tânără!

Nu știu dacă lumea simte că sunt fiica mai mică, dar m-am găsit adesea în situații în care a trebuit să mă lupt pentru vârsta majoratului sau să arăt că sunt și eu, dom’le, adult.

O pauză lungă de la asemenea întâmplări m-a făcut să ajung la concluzia (greșită) că, gata, sunt om mare, am și eu riduri, nu mai este necesar să mai lupt pentru a fi considerată adult.

Murphy și legile sale sunt mereu cu noi! Într-o singură seară am avut parte de două momente, la distanță de maximum jumătate de oră.

 

Prima Întâmplare

Intru într-un aprozar pentru că mă luaseră de ochi niște piersici. Am pus câteva într-o pungă și m-am dus către locul unde era casa de marcat. De undeva din dreapta, aud o voce de femeie.

- Dă la mama!

Cuminte, îi întind punga, doamna cântărește, îmi spune cât costă și îi întind banii.

- Să nu vă supărați pe mine, vă rog! Dar până să vă aud vocea am crezut că sunteți din copiii ăștia care trec seara de la școală, pe drumul spre casă.

- Stați liniștită, râd încântată, nu e nicio problemă.

- Ziceți dumneavoastră, dar au fost persoane care s-au supărat rău și mi-au vorbit așa de urât!

- Ei, există lucruri mult mai rele în viață decât să te creadă unii mai tânăr decât ești, și îi zâmbesc recunoscătoare pentru ce mi-a împărtășit.

Ies din aprozar cu un zâmbet mare pe față; poate că nu sunt atât de înaltă, dar tânără da.

 

Întâmplarea a doua

Intru într-o măcelărie arabă să-mi iau ceai, bineînțeles. Aleg repede cutia și domnul, de după tejghea, îmi spune să iau o chiftea.

- Nu vreau, mulțumesc!

- Hai, ia!

- Nu vreau.

- De ce nu vrei?

- Că nu vreau! îi răspund eu obraznic.

- Nu se poate, trebuie să iei.

Îmi dau seama că omul insistă din bunătate sau dintr-un simț al negoțului, așa că cedez, văzându-l cum stă de ceva vreme cu mâna întinsă spre mine, ținând tava. Iau o chiftea.

- S-o mânânci, da!

- Da, râd, promit.

- Așa, așa. Să ai grijă, da?!

Ies râzând și-mi înfig dinții în chiftea. E așa de bună că mai că-mi vine să mă întorc să mă scuz că am fost ingrată și să-i mulțumesc c-a insistat să mănânc ceva așa de delicios. Dar mă voi revanșa eu cândva. Deocamdată mă bucur de bunătatea străinilor, care și ea trece prin stomac și urcă sus, sus, tare sus, acolo unde fumurile gândurilor noastre ne încețoșază uneori percepția lucrurilor frumoase de lângă noi și ea, bunătatea, draga de ea, aduce puțină seninătate.

Luna

 

Scrieri feministe – Laura Sandu

Idei, fragmente de jurnal, întrebări, poeme, cronici și articole. Cam așa s-ar descrie pe scurt cartea Laurei Sandu. Dar mergând mai departe, indiferent de forma în care au fost puse, cuvintele prind formă, se joacă cu preconcepții, frici și speranțe.

Iată, o lectură obligatorie. Și un mic extras.

„Literatura e a tuturor, dar oare ce ne dorim să fie ea, în primul rând, atunci când o predăm, când o traducem, când o vindem, când o popularizăm, când o scriem și când o interpretăm?

Vrem să fie patrimoniu, moștenire națională cu infinit potențial, care trebuie „salvată” de la uitare și degradare? Sau vrem să fie, înainte de toate, un corp contemporan de structuri expresive, cu extraordinara capacitate de a ne face să pricepem – solicitându-ne empatia și alte capacități afective și cognitive – prezentul, istoria și posibilitățile viitorului?”

Cartea mea, un obiect-bijuterie

Când cartea pe care ai scris-o pleacă în lume, tu nu mai exiști. În sensul în care puterea pe care o aveai pe când era manuscris s-a năruit. Acum, cartea este propria sa stăpână, iar cititorii sunt îndreptățiți să le placă sau nu.

Renunțând, mai mult nevoit, la control, înveți despre toleranță, în tușe pe care nici nu le bănuiai. Într-un mod egoist, controlul revine la autor când află că munca sa este apreciată, aplaudată sau promovată. Așa că m-am bucurat foarte tare să recapăt controlul (din fericire, pentru carte, recăpătarea asta este de scurtă durată; și tot din fericire, pentru mine de data aceasta, am trăit de câteva ori bune anul acesta recăpătarea de control), când am ascultat-o pe Aditi vorbind despre cel mai recent roman, „Laura Rise-Deținută”.

Apoi, laudele s-au sedimentat și au făcut loc unui alt sentiment, mult mai frumos și mai trainic. Recunoștința. Când dragul tău de carte se oglindește în dragul altuia de carte, înțelegi că ești înțeles. Și cine nu vrea să fie înțeles?!

Mulțumesc, Aditi, pentru cuvintele frumoase despre carte și despre culisele vieții de scriitoare!

În videoul de mai jos, o puteți asculta pe Aditi vorbind despre cartea mea în intervalul 19:51 – 21:37.

Work

 

Momente

Am vizitat Irlanda în vacanța asta de vară. Nu despre locuri de vizitat vreau să scriu, ci aș vrea să împart cu voi un moment, o existență de cuplu, care m-a încântat peste măsură.

Ea, îmbrăcată într-un costum de in cu pantaloni lungi de culoare fucsia. E prietenoasă, intră în vorbă cu oricine, zâmbește, glumește, deși poate fi și sarcastică.

El este îmbrăcat cu o cămașă cadrilată, pantaloni oliv, ciocate, pălărie cu boruri mari. Pare ursuz, și cam e, e sarcastic, tăios, dar și glumeț și recită poeme lungi, dar într-o manieră prea rapidă pentru ca mesajul poemelor să-i atingă pe ascultători.

Au cu siguranță peste 60 de ani, dar chimia lor o poți tăia cu cuțitul. Stau afară, în vânt, noaptea și joacă un joc de cărți. Vorbesc, râd, privesc din când în când la stele și-i fac de râs pe alții mai tineri, care din cauza vântului nu îndrăznesc să iasă afară.

Nu sunt la prima căsătorie, aud mai apoi când intră și se angajează într-un dialog cu alții, rămași să se bucure de băuturile lor la căldurică. Ea are doi fii, destul de credincioși, poate prea mult pentru gustul lui.

Sunt blânzi cu ei înșiși și se amuză pe seama celuilalt, fără vreun joc de subînțelesuri sau reproșuri. Peste ei plutește acea dulce familiaritate, care îi face pe toți din jur să-i invidieze și să se simtă norocoși că sunt martori la un exemplu clar de iubire, apreciere și susținere. Cu atât mai maiestuos, acest exemplu e dat la o vârstă la care, de obicei, ne așteptăm să nu mai găsim decât poate indiferență sau deziluzie.

Cinste lor!

În așteptare – Adina Popescu

Proza scurtă a Adinei Popescu este un adevărat deliciu, în special pentru cei care vor să se lase purtați de timp și în timp. Personaje diverse, simple sau complexe, și peste toate, tronează Bucureștiul, personajul principal al cărții „În așteptare”.

Mi-a plăcut mult că, pe alocuri, poveștile ne dăruiesc întrebări, pe care poate nu le-am avut deloc în vedere sau la care am evitat să ne gândim. Dar cel mai mult, m-a fermecat blândețea care reiese din fiecare povestire, o blândețe care este în stare să se întindă și la cititor, în caz că are nevoie. Și cine nu are nevoie de blândețe?!

Poftiți de luați de citiți un fragment mai jos.

Ildiko despre romanul meu nepublicat, „Soarele din tine”

Pe lângă sindromul impostorului, scriitorii se luptă cu mulți demoni. Eu mă lupt și cu superstiția de a nu vorbi despre cărțile la care lucrez, să nu care cumva să sperii șansele de publicare. Și iată, azi îmi arăt vulnerabilitatea.

Dacă n-ar fi fost Ildiko, probabil că nu aș fi ieșit din zona mea de confort; e greu, e tare greu să încerci să te lupți cu obiceiuri vechi. Dar iată că Ildiko a fost suficient de curajoasă și pentru mine și a vorbit nu într-un video, ci în trei despre romanul meu, încă nepublicat, „Soarele din tine”.

Mă simt onorată să fiu citită, susținută și încurajată într-o manieră atât de sinceră și frumoasă! O reverență, Ildiko!

Videourile le găsiți aici:

• De la 14:17 – 15:30 și de la 26:32 – 27:44 

• De la 22:00 – 25:25 și de la 31:16 – 35:11

• De la 40:48 – 44:19 

Sfat

Când nu știi ce să faci, nu face nimic!

Ce frumos sfat, și ce greu de pus în practică.

Despre scriitori

 

Dana recomandă „Laura Rise - Deținută”

Pe canalul ei de YouTube, Citesc și Călătoresc, Dana a vorbit despre noul meu roman, „Laura Rise - Deținută”.

„Dacă citiți autori români, cred că Emilia Muller ar trebui să ajungă pe radarul vostru”, spune Dana la un moment dat.

Ei, și cum să nu te bucuri, mai ales când cineva vorbește frumos nu doar despre cartea ta, dar încurajează cititul și descoperitul altor scriitori români?!

 

Bucuria oricărui scriitor este să fie citit. Așadar, îți mulțumesc din inimă, Dana!

Găsiți mai jos videoul în care Dana vorbește despre povestea Laurei.

M-am vindecat!

În sfârșit, m-am vindecat de obsesia celor două prenume pe care le-am folosit în cele două romane ale mele, „Cusătoresele” (aici și aici) și „Laura Rise – Deținută” (aici și aici).

Dacă în „Cusătoresele”, Laura și George erau personaje secundare, în „Laura Rise – Deținută” ele au devenit personaje principale.

Gata, mi-am zis, le-am răzbunat. Și m-am apucat să scriu la următorul roman. Aici nu mai avem nici Laura și nici George. Dar avem un Laur.

Hai că-i la fix!

Adăugire la 03.08.2025 - Din seria vindecărilor, mai vin cu una. Pare că anul 2025 are multe să mă învețe.

Amintește-ți! Amintește-ți!

...că nu ești aici pentru un timp nelimitat.

În seara aceasta Nepot mi-a amintit că-s datoare cu Mulan. Da, i-am promis c-o să vedem împreună desenele (meu preferat), m-am luat cu viața și am uitat. Și nu-s altele mai importante decât să construim amintiri cu cei dragi. 

Mâine, poate, pierim și atâta a fost. Iar până la urmă, ăsta e un dat, nu-l putem schimba și nici n-ar trebui să ne întristeze, dar ce bine ar fi fost să fi petrecut mai mult timp împreună!

Mă uit de câteva zile la serialul Pernille. Am râs, am plâns și mi-am amintit că-s aici doar pentru scurtă vreme. Și e frumos când timpul trece și pentru alții, și acești alții nu se jenează să-ți spună că și-ar dori să petreacă un pic din el și cu tine. Asta-i nestemata existenței noastre, oamenii care vor să-și petreacă timp cu noi. Opriți-vă și dăruiți-l, e cel mai frumos lucru pe care-l veți realiza vreodată!

“Munca sub lupă. Alte tipologii, suferinzii și soluții de comunicare” – Emilia Muller

Lucrez la continuarea cărții “Corporația. Tipologii și ghid de supraviețuire”. 

În numărul din luna iunie, Revista Argeș mi-a găzduit un fragment. Mulțumesc din toată inima! Dacă doriți să o răsfoiți pe îndelete, găsiți link aici.

Găsiți aici și aici alte fragmente din “Munca sub lupă. Alte tipologii, suferinzii și soluții de comunicare” care au fost postate pe blog.

Ace Up My Sleeve

 

N-ai înțeles. Mai citește o dată!

După atâta amar de vreme, mi-e dat să înțeleg la ce se refereau bieții profesori când, oareșcum plictisiți sau obosiți, ne opreau din elucubrații (de cele mai multe ori, aiureli pe lângă subiect) cu un N-ai înțeles. Mai citește o dată! .

Credeam pe atunci că erau insensibili sau că-și dădeau aere de superioritate. Căci, până la urmă, ce le era așa de greu să ne corecteze pe loc și să ne arate/ dea răspunsul corect? Am aflat, cam târziu, că acționând așa nu ne lăsau să devenim neajutorați, poate chiar nici victime ale manipulării dacă ajungi să tot faci exercițiul gândirii cu mintea ta, și nu să tot aștepți răspunsul corect de la altcineva.

Uneori, mi-aș dori să apară un profesor să-mi zică atât mie, cât și altora N-ai înțeles. Mai citește o dată!. Nu știu de ce, dar nu-mi mai pare că ce se întâmplă azi se poate explica lejer cu un mă grăbesc, am nevoie de răspuns acum.

E un concurs de odihniți, de mulți ani deja, și mi-e teamă adesea că voi ajunge să explic cum și unde se poate căuta definiția unui cuvânt pe care nu-l cunoști (deja a trebuit să explic că 12 a.m. nu este prânz).

Așadar, nu-mi arog nimic, doar mă fac părtașă la temerea deja crescândă (a altora) și mulțumesc (cam târziu, e drept) tuturor profesorilor care au spus N-ai înțeles. Mai citește o dată!. Cinste vouă!

Tu știi?

 

Puls – Julian Barnes

Minunatul de Julian Barnes are povești încântătoare în această colecție. Analize sufletești de o rară finețe, mărturii, prejudecăți, așteptări, deziluzii, speranțe.

Julian Barnes nu scrie. El aduce cuvintele împreună și le dă tonul, iar ele, cuminți, își găsesc mereu locul în inima noastră.

 

Câteva fragmente care să ateste minunăția talentului lui Barnes.

“...

- Ei bine, zise Jane, încercând să-și ascundă un puls de voioșie. Mereu am crezut că scriitorilor le este mai cu folos când le merg lucrurile rău decât bine. Este singura profesie în care eșecul poate fi valoros, căci duce la ceva.“

 

“…

- Ai citit cărțile tinerilor ăstora de care vorbește toată lumea?

- Nu. Cred că au deja suficienți cititori, nu crezi?

- Dar cărțile scrise de tinerele de care vorbește toată lumea?

- În ceea ce le privește, mă prefac un pic mai mult că le citesc.

- Și eu la fel. Crezi că ăsta e un lucru rău?

- Nu, cred că e un soi de solidaritate între femei.”

 

Și un citat (din altă carte, Papagalul lui Flaubert) “Cărțile spun: Ea a făcut asta pentru că. Viața spune: Ea a făcut asta. Cărțile sunt cele în care ți se explică lucruri; în viață, nu ți se explică de ce un lucru se întâmplă sau nu. Nu sunt deloc surprins că unii oameni preferă cărțile.”

Să dansăm!

 

Impresiile lui Ildiko despre Laura Rise – Deținută și Corporația. Tipologii și ghid de supraviețuire

În luna mai, Ildiko a citit cel mai recent roman al meu și prima mea carte de non-ficțiune. Le-a dat ambelor rating pe goodreads, dar a și vorbit despre ele în câteva videoclipuri postate pe canalul ei de YouTube.

 

Laura Rise – Deținută

Romanul a apărut la editura Bookworm în martie 2025 și prezintă povestea unei scriitoare aspirante care decide să-și publice lucrările sub pseudonim bărbătesc. Când bărbatul se bucură de succes în locul ei, Laura plănuiește să se răzbune, fiind orbită de frustrare. Dacă ai simțit vreodată că trebuie să joci un alt rol pentru a avea succes sau te-a revoltat nedreptatea, s-ar putea să-ți placă acest roman. Îl poți comanda de aici.

Impresiile lui Ildiko despre roman pot fi găsite în videourile de mai jos:

- de la minutul 9:50 până la 13:00  – aici

- de la început până la minutul 9:20 și apoi de la minutul 24:12 – aici

 

Corporația. Tipologii și ghid de supraviețuire

Prima mea carte de non-ficțiune a apărut la editura Paralela 45 în aprilie 2024. Cartea are în centru tipologii de șefi și colegi care ne seacă de energie și motivație la job. Sunt prezentate povești de la interviurile de angajare, demisii și demiteri, un dicționar de romgleză, dar și strategii de supraviețuire în colaborarea cu anumite tipologii.

Te întrebi dacă ești și tu un muncitor la Cooperativa munca în zadar? Dacă ai luat-o razna sau mai sunt și alții care au nevoie de claritate, strategie, comunicare și susținere? Nu, nu ești nebun și nu ești nici singur. Suntem mai mulți. Și poveștile noastre sunt cuprinse în această carte. O poți comanda de aici.

Impresiile lui Ildiko despre carte pot fi găsite în videourile de mai jos:

- de la minutul 21:18 până la 23:50  - aici

- de la minutul 13:25 până la 17:35  - aici

Pământul Plath – Anca Zaharia

De îndată ce deschizi volumul de poezii al Ancăi Zaharia, ai intrat într-o vâltoare. Vers după vers, mișcarea continuă, iar autoarea presară trăiri, dureri, singurătăți, învelindu-le, pe alocuri, în întrebări care nasc alte întrebări.

Trecutul, realitatea sunt greu de pus în cuvinte, dar Ancăi îi reușește extraordinar. Vor fi mulți care se vor declara nemulțumiți sau jigniți de versurile din carte, dar asta nu va schimba deloc adevărul ce reiese din ele.

Se lucrează - Munca sub lupă

Despre suferinzii care sunt acuzați că nu fac nimic.

Un caz al altor suferinzi este prezentat aici.

O ador pe Ada Milea!

Am fost aseară la Quantic, unde am văzut-o pe Ada Milea și ceilalți trei minunați (Anca Hanu, Bobo Burlăcianu și Cristi Rigman). Să fim nebuni de veseli și să ne veselim de nebunie!

Trăiască arta!

Bookfest, mai 2025

Laura Rise - Deținută, gătită de sărbătoare pentru Bookfest. 

Laura Rise – Deţinută la Bookfest

Cel mai recent roman al meu, Laura Rise – Deţinută, se va găsi pe durata Bookfest (28 mai – 1 iunie) la standul E12 al celor de la Bookbite.

Sâmbătă, 31 mai, la orele 16, voi trece pe la standul prietenilor de la Bookbite, să semnez câteva exemplare în căutare de cititori. Dacă doriţi autograf, fie ajungeţi acolo la aceeași oră, fie treceţi mai apoi pe la stand să vă cumpăraţi un exemplar cu autograf.

Bonus! O mică delectare pentru voi cu mine citind un fragment din Laura Rise – Deţinută.

Ține-te bine!

Pe stradă, o doamnă le spune prietenilor.

- Să țineți bine minte de la mine, ăsta e un proverb arab pe care l-am auzit zilele trecute. Dacă soarele ar străluci mereu, totul s-ar transforma în deșert. Avem nevoie de ploaie.

Dificultăți

Nu știu alții cum sunt, dar eu am probleme să-l văd pe Nepot ca pe un adult (va deveni cât de curând).

Deunăzi eram pe speaker și Nepot m-a întrebat – Ce mai zici? Care e viața ta?

Și m-am blocat. Eu nu vorbesc așa cu Nepot. Până mai ieri mă preocupa cum să-l fac să râdă și să-i arăt ce pisici trec prin zonă. Iar acum să-i vorbesc despre viața mea? E pregătit? 😊 Oare ar înțelege? Sau mai mult l-aș plictisi? Și, de fapt, despre ce mă întreabă?

M-am regrupat rapid și am bălmăjit ceva. Dar grija asta și-a făcut culcuș pe lângă mine. Lucrurile se schimbă, iar eu trebuie să mă adaptez.

Și totuși, ce faci în momentele ăstea? Cum schimbi macazul, cum s-ar spune?

Sigur mai sunt unchi și mătuși care trebuie să se confrunte cu aceleași dificultăți. Voi cum le faceți față?

Geniului 10 – Mircea Ignat, Florin Hălălău

˶Dar ce am fi noi astăzi dacă vieţile celor ce ne-au dat viaţă ar rămâne pentru totdeauna îngropate în uitare? ʺ

Aceasta este una din întrebările incluse în preambului lucrării ˶Geniului 10ʺ. O întrebare care m-a dus cu gândul la îndemnul lui Maria Arsene:

"Amintește-ți că memoria trebuie s-o lași moștenire.

Ca să nu moară odată cu tine.

Amintește-ți! Amintește-ți!"

 

Citind ˶Geniului 10ʺ, mi-a fost dat să descopăr cu bucurie amănunte despre București pe care nu le știam și m-am plimbat printre străzi și oameni care astăzi nu mai sunt, printre epoci, frici, speranţe și dorinţe de mai bine. Viaţa fiecăruia dintre noi căpătă o valoare specială în ochii celor care au fost atinși de gesturile, vorbele sau zâmbetele noastre.

Să joci jocul amintirii îmi pare la fel de important ca cel al recunoștinţei. Un frumos îndemn pentru ambele e chiar această carte, ˶Geniului 10ʺ.