Hai, te iubesc!

Statul la coadă. Se întâmplă în continuare. 

Și stând eu așa, într-o seară, eram pierdută în gânduri, făcând mici pași care mă apropiau de ghișeul la care așteptam. “Hai, te iubesc”, m-a scos din visare replica unei domnișoare, care încheia o conversație la telefonul mobil. M-a bătut apoi pe umăr și m-a întrebat dacă toată lumea de la coadă aștepta același lucru, ridicarea produsului. I-am confirmat și am încercat s-o liniștesc, spunându-i că de obicei nu durează mult. Telefonul mobil i-a sunat. A răspuns și i-a transmis celui de la telefon că e o coadă lungă, însă o doamnă i-a spus că nu durează prea mult. A încheiat din nou cu un “Hai, te iubesc” parcă mai moleșit decât precedentul. După 2 minute, a format ea numărul de telefon și a întrebat ceva. După ce a primit răspunsul, a încheiat cu “Hai, te iubesc”.

Sigur, fiecare este liber să își arate sentimentele precum dorește, dar mă îngrijorează modul în care cuvintele par să-și piardă din intensitate pentru că sunt bagatelizate. Acest 'Hai, te iubesc', aruncat la marginea unei cozi cu o frecvență ce nu ținea deloc de intensitatea sentimentului, ba chiar părea să țină loc de încheiere a unei conversații, m-a întristat.