Aventuri

Aventurile au plecat în vacanță.

Un coleg de-ai mei vizitează Ghana și a luat cartea să-i țină de urât pe drum.

Voi ce citiți în vacanța ce urmează?

Mortua Est – Teodor Hossu-Longin

Aveam 6 ani la revoluție. Doar frânturi de amintiri și poveștile alor mei și ce am mai citit prin cărți îmi pot trasa ușor demarcația formei în care s-a trăit.

Dar fondul... Ei bine, fondul nu l-am trăit și nici nu cred că-l pot cuprinde cu adevărat, indiferent de cât de mult aș citi despre cum se trăia în comunism, ce s-a întâmplat la revoluție și ce s-a întâmplat la mineriade.

Și totuși, citesc. Și mi se pare esențial să nu ignorăm vocile, atât de puține cât se mai aud astăzi, căci așa aflăm despre noi, despre unde ne îndreptăm, despre cum am putea să evităm greșelile trecutului.

 

Mircea, personajul principal al romanului Mortua Est, este rănit în timpul Mineriadelor și decide să emigreze, căutând lăcaș pentru speranțele și dorințele lui de mai bine în străinătate. Întâmplări și oameni, remușcări și recalibrări (când afli că iarba nu e neapărat mai verde peste gard), îl fac să se reîntoarcă în țară. Tot drumul acesta este presărat cu mici relatări și filosofări în care cititorul se poate găsi sau nu, dar are libertatea să aleagă.

Și mai e în carte un personaj important, pe care cititorul nu-l descoperă decât la final. Dorința de mai bine. Ea nu e a nimănui și a tuturor. Ea este cea căreia tinerii de azi le datorează prezentul. Ea vine de departe, de la moși și strămoși. Și nu pleacă, dar ne încearcă pe fiecare să ne măsurăm valoarea în oglinda ei.

 

Un mic fragment, cu rol de instigare la citit:

“Salam cu soia, ulei de rapiță, pâine neagră, totul cartelat și raționalizat. Parcă citesc dintr-un meniu gândit de un nutriționist al zilelor noastre. Ce ironie! Poate peste 20-30 de ani vom afla că, de fapt, Ceaușescu nu a făcut în România decât o imensă cură de sănătate...”

Nu te găsesc pe nicăieri – Laura Ionescu

Este greu să scrii despre cartea Laurei Ionescu, însă este ușor s-o iubești, să te regăsești în ea, să o recomanzi altora și să te lași fermecat de magia cuvintelor simple care spun mai multe frumuseți decât se încearcă adesea cu pompoasele cuvinte.

În ‘Nu te găsesc pe nicăieri’, m-am găsit în multe capitole. Am găsit-o pe mama cu dragul ei de sat, m-am găsit pe mine, mofticioasă pen’că așa a fost norocul, să nu prind prea mult din comunism, și am găsit-o pe soră-mea – iaca, mai jos citat valabil și pentru noi:

“Noi două ne-am cunoscut cu adevărat mai târziu, când eu am devenit cel mai mare copil al ei și diferența de 13 ani s-a dovedit matematică divină.”

Vă doresc să vă găsiți cu această carte și să o lăsați să vă învețe un lucru sau două.

Amintiri

Se spune că amintirile sunt refugiul în momente de neliniște sau singurătate. Mie mi se întâmplă adesea să nu mă duc eu spre amintiri, ci să vină ele la mine. Precum această postare pe care am regăsit-o de curând. E un lucru tare frumos să ți se amintească ceva ce ți-ai amintit acum șapte ani. Ce noroc cu blogul ăsta!

Pe noptieră, am o carte de Vlad Mușatescu, să mă protejeze de nesomn sau încrâncenare. Și cum o deschisesem eu nopțile trecute, mi-am amintit că acum niște ani, mai mult de șapte sigur, mă pomenisem într-o discuție telefonică vorbindu-i atât de frumos despre scriitura lui Vlad unei prietene. Și cum mai mereu sunt plină de patos atunci când cred în ceva, am purces la o convingere directă. Așa că am purtat mai departe conversația telefonică, doar că prietena mea n-a mai vorbit, ci a ascultat. Mai exact, m-a ascultat citindu-i câteva pasaje dintr-una din cărțile lui Vlad.

 

Îmi pare uneori că amintirile sunt singurele haine de care avem nevoie. Acoperiți-vă frumos!

Vorbe de duh

Mă dedulcesc de ceva vreme cu această carte, încercând să n-o parcurg în grabă, ci să-i las timp să-i pătrund înțelesurile.

Așa că astăzi am mai făcut o oprire, când am ajuns la aceste trei ziceri:

Nu trebuie ruinate cele prezente din dorința de a avea lucruri absente, ci trebuie cugetat că și acestea (cele prezente) au făcut parte din lucrurile dezirabile.

Natura e slabă în raport cu răul, nu cu binele. Într-adevăr, plăcerile o păstrează, în timp ce durerile o nimicesc.

Omul netulburat nu-și face necazuri nici sieși, nici altuia.

Oameni de treabă (2022)

(copyright)

După ce ai văzut filmul ‚Oameni de treabă’, rămâi ușor pe gânduri și te întrebi dacă ai înțeles toate simbolurile. Un lucru e cert, filmul începe și se termină cu o găină în prim plan care are ea mai multe simboluri, dar cel mai important este că reprezintă inocența și curajul de a lupta pentru ea.

Când la final Ilie, jucat admirabil de către Iulian Postelnicu, intră-n apă mi-am amintit de povestea despre blajini pe care o spusese mai înainte unui copil.

E foarte frumos suprinsă toată frământarea pe care o resimte Ilie când află că lucrurile și oamenii din satul în care lucrează drept șef de post de peste douăzeci de ani sunt diferite de cum le vedea el. Aș spune că nu e neapărat violența la care e martor un imbold, ci însăși felul în care se poziționează el față de lume. Și sunt câteva momente în film în care îl cunoaștem pe Ilie altfel decât ca pe un polițist, căci apare sublim de vulnerabil și uman.

Un umor negru face povestea mult mai credibilă, în același timp potențând gravitatea situațiilor. Dar curajul pare să fie un alt personaj, care-și ivește pe alocuri capul încercând să se afirme.

Mergeți să vedeți ‚Oameni de treabă’, atât vă spun.

Nepot se duce la cor

Când mi-a spus ieri nepot că s-a înscris la cor, mi-a crescut inima-n piept de bucurie precum pâinea-n țest. Dar mi-am revenit rapid din emoții și i-am spus că dacă se performează undeva, e musai să mă cheme (să fac galerie, nu să cânt ... încă).

Și atunci nepot mă întreabă:

- Da' ce tu, Eme, m-ai chemat?

Și mi-a dat cu nt, cum se mai întâmplă uneori când nepot are replicile la el. Dar m-am regrupat rapid, și dacă nepot are dreptate... cât de târziu poate să fie să mă apuc de cor?!

Teatru – Sidonia Drăgușanu

Această culegere de cinci piese de teatru scrise de Sidonia Drăgușanu au un farmec discret dar îmbietor. Piesele prezintă situații sau personaje universale, iar tonul mucalit din indicațiile de scenă transformă parcurgerea lor într-o experiență inedită.

Felul în care personajele se mișcă sau interacționează arată că Sidonia Drăgușanu a fost un fin cunoscător al spectacolului uman, cu tot ce are el mai bun sau mai rău. Deși piesele din volumul de față sunt prezentate drept comedii, firicele de mâhnire și neliniște apar din când în când, îmbiind la reflecție.

Mai jos găsiți un fragment din piesa “Jocul adevărului”:

 

Domnul Elefterescu (se plimbă prin cameră): Dumneata tot dai zor cu “adevărul”. Adevărul! Uite că adevărul mai mult încurcă decât descurcă. Cine m-a pus să te ascult?!

Valeriu (cu umor): Cine m-a pus pe mine să vă ascult?! Așa-mi trebuie! De mult sunt eu de părere că nu e bine să dai sfaturi nici când ți se cer. Dar nu știu cum dracu’ fac, că nu prea țin cont de părerea mea!

Cum să te asiguri că incluzi toate informațiile în comunicarea prin email

Să trimitem sau să citim emailuri constituie astăzi mare parte din activitatea de lucru prestată ca angajat. Uneori, primim și trimitem mai multe emailuri decât vorbim față în față. Iar acest obicei nu are rădăcini în efectele epidemiei de Covid-19. Încă de dinainte, emailul se înscăunase deja drept principală formă de comunicare (chiar invers față de recomandarea WACAMA, descrisă într-un vechi articol de-ale mele). 

Vorbeam zilele trecute cu o colegă despre cum să ne asigurăm că includem tot ce ne-am propus într-un email. Așa că m-am gândit un pic și am prezentat, pe pași, cum încerc eu să mă asigur că nu uit ceva. Mi-am zis că poate ar fi de interes și pentru altcineva, așa că iată pașii mai jos:

1. Notează-ți elementele principale pe care le vrei incluse în email.

2. Scrie mesajul și salvează-l în schițe.

3. Citește-l cu atenție și corectează greșelile (de ortografie, gramaticale, elipse și verifică dacă toate elementele menționate în notiță sunt incluse).

4. Lasă textul și ocupă-te de altceva.

5. După ceva timp, recitește textul. Fă corecții, dacă este necesar, și verifică din nou notițele, să te asiguri că nu ai uitat nimic. Dacă emailul tău conține mai mult de două fraze, este mai bine să separi paragrafele între ele cu un spațiu (opțional – poți pune în Italics sau în Bold acele informații importante cu care vrei să rămână cititorul după parcurgerea textului tău).

6. Trimite emailul.

7.  Notează-ți să revii cu un email dacă ai dat vreun termen limită (o reamintire cu două zile înainte de expirarea termenului limită).

Sper să vă fie de folos!

Ana Barton – Ophanim

Romanul acesta este o îmbrățișare. Și absolut întâmplător, una pe care am primit-o  de la scriitoare chiar înainte de a mă apuca să-l citesc.

Pe 14 octombrie, am participat la evenimentul de lansare a romanului Ophanim, bucuroasă că Ana Barton a lansat în sfârșit un nou roman. Îl așteptam de atâta vreme!

Pe Ana Barton am descoperit-o la a doua venire a mea în București, pe când îmi căutam aprig de muncă (a câta oară?!). În cadrul unui interviu cu directoarea departamentului de marketing, pe care tot Ana o cheamă (bag seamă că prenumele mamei mă tot ghidează în viață pentru că am tot cunoscut la Ane de atunci care nu mă dezamăgesc), ne-am lansat în discuții despre cărți (asta și pentru că fusesem întrebată de cărțile mele) și numele Anei Barton mi-a fost dăruit cu încântare.

De atunci, am tot citit-o pe Ana, cu drag și nesaț. Ba, mi-a fost dat să descopăr că în ciuda programului ei încărcat (nu am o certitudine, dar așa îmi închipui), Ana a primit cu bucurie să se uite pe un text de-ale mele și să-mi ofere părerea ei. Și pare puțin, dar nu e. Că am mai întrebat eu pe la alții și am fost ușuită. Doar draga mea Zully se mai remarcă din cei pe care i-am contactat și m-au omenit cu recomandările și impresiile lor. Și contează atât de mult!

Dar revenind la lansare, după eveniment, s-a creat o coadă pentru autografe. Când mi-a venit rândul, i-am întins Anei cartea și ea mi-a dat autograful. Am râs uitându-mă apoi în partea dreaptă jos, amintindu-mi remarca ei din timpul evenimentului că are un scris greu de înțeles. L-am tot privit din unghiuri diferite și tot nu puteam înțelege ce a scris. 

(notiță adăugată mai târziu - Autoarea mi-a spus că a scris îmbrățișare. Pesemne pentru c-o primisem deja, nu mi-a dat prin cap că asta scrie.)

Când mi-a dat cartea înapoi și m-a întrebat dacă e ok să ne îmbrățișăm, am rămas nițel interzisă. Mie mi-e dragă scriitura ta, Ana, dar nu aș fi visat și la o îmbrățișare. Care nici măcar n-a fost scurtă, din seria vreau să fac doar să bifez. Am ieșit de acolo cu un zâmbet de copil emoționat când ia un premiu. Și la fel ca mine trebuie să fi ieșit și ceilalți, căci Ana și-a îmbrățișat toți cititorii în seara aceea.

Cum bine spunea doamna Mărculescu în timpul evenimentului de lansare, romanul Ophanim trebuie citit, iar cititorul trebuie de asemenea să se lase citit de către roman, la rândul său.

Nu a fost personaj descris în carte să nu mă încânte, dar, dintre toți, eu pe Mamifera o ador. Are un fel al ei de-a spune lucrurile pe șleau pe care un om pragmatic și sătul de atâtea superficialități ca mine n-are cum să nu-l încânte.

Și pentru că mie îmi place mai mult să las cartea să vă convingă, decât să încerc să descriu eu de ce ar trebui s-o citiți, luați mai jos câteva fragmente:

“…

… îngeroaia de maică-mea crede că tot ce-avem de făcut în viață e să ne dăm seama cînd ne vine să fim răutăcioși și răi și să ne abținem, apoi să ne gândim de ce ne vine, iar, în timp, autodisciplinîndu-ne în felul ăsta, să ajungem să nici nu ne mai vină să fim răi. … Singurul lucru pe care e în stare un om să-l construiască e lipsa răutății.

…

… Și cînd îți zboară mintea aiurea și te năpădesc fricile că aia sau ailaltă n-o să-ți iasă sau, mai rău, c-o să se întâmple ceva îngrozitor cu cei mai apropiați ai tăi, să-ntorci gîndul, îți închipui că-l iei cu mîna și-l întorci pe dos, ca pe mănușă, te ridici din pat, dacă ești în pat, te ridici și umbli, te miști din loc cînd îți schimbi gîndul și te-apuci să faci ceva, chit că să mîzgălești o foaie. Îți faci rost spre bine cu mintea ta, Intrieș, mamă, n-o lași să facă ea ce vrea, că mintea e păcătoasă, dacă nu stai de veghe, te duce pe unde nici n-ai vrea s-ajungi vreodată. Nimic și nimeni nu te poate speria mai rău decît mintea ta, mamă, dar tu să n-o lași.

...“

Blândețe printr-un cântec

La ziar

Mi-a amintit recent Facebook că am apărut într-un cotidian de Tulcea. Și am zis să mă laud.

Vrem să trăim din fericirea noastră, a tuturor