La începutul anului, când am văzut afișul acesta, nu mă gândisem că o să pot merge și eu la o astfel de ședință în București.
Dar puppy yoga (sau
yoga cu cățeluși) există și în București și mi s-a oferit șansa să merg. Am
plecat de la premisa că nu o să fac eu prea mult yoga și că o să fiu mai mult
atentă să mângâi cățelușii. Dar totuși, am făcut și yoga.
La început, cățelușii se
perindau de la un covoraș la altul, oprindu-se pe la cei care păreau să ofere
cele mai tandre mângâieri. A fost un cursant care a câștigat puncte în plus deoarece
s-a lăsat pe spate, când ceilalți n-o făceau, și astfel de o parte și de alta
doi căței îi ronțaiau cu nesaț urechile.
De cele mai multe ori, cum se
apropia un cățeluș de covorul meu, cum mă opream din mișcări și-l mângâiam, dar
apoi i-am lăsat să se plimbe în voie, considerând că trebuie să fie destul de
obositor să te tot oprești pentru că unii vor să te mângâie.
Și obositor trebuie să fi fost,
căci un puiuț s-a încovrigat pe covorul meu și nu s-a mai ridicat de acolo
decât când ne-am ridicat cu toții să plecăm din sală. Am avut grijă să fac
mișcările fără să o deranjez (era o fetiță pe nume Luna), deși sforăia bine și
păreau să n-o deranjeze nici pupăturile mele, aplicate din când în când pe
căpșor. La final, când și-a deschis ochișorii (unul albastru și unul verde)
somnoroși, mi-am luat la revedere cu un zâmbet larg și recunoscătoare pentru
binefacerea adusă de drăgălășenie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu