Pe când lumea era mai mică, iar eu mult mai înaltă decât mă aflu acum, am aflat despre existența unei case. O casă simplă, cu o singură ușă. Știam asta. Auzisem eu de la alții cum ascultau prin fața ușii acestei case. Lucruri bizare și supraomenești se întâmplau acolo. Însă un singur lucru m-a frapat. Cum acea casă înfierbânta discuțiile oamenilor. Mai târziu, aveam să aflu că și mințile lor erau afectate, de vreme ce reușeau să inventeze atât de multe lucruri stranii.
Tot atunci, am aflat că erau oameni care nu credeau în poveștile care circulau despre acea casă, sau despre locuitorii acesteia. Respingeau discuția cu o ușoară delicatețe, vorbind despre alte lucruri. Multă vreme am crezut că erau doar mai puternici și că nu cedau cu ușurință în fața curiozității.
Din când în când, astfel de oameni mi se arată în cale pentru a înțelege importanța toleranței. Îmi place să-i ascult pe când voci din ce în ce mai ascuțite încearcă să se impună în fața lor. Calmul cu care răspund provocărilor este o adevărată sursă de inspirație. Și da, îmi place să observ cum încrederea mea în oameni își găsește mereu motive de a exista.
Toleranță. Un cuvânt. Un ideal.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu