Pages

Monday, 12 March 2018

Otilia Țeposu – Drușca. Povești de la marginea pădurii

Cartea aceasta e scrisă cu atât de multă blândețe, încât ai sentimentul aievea că-ți mângâie cineva creștetul. Te pierzi cu multă ușurință în farmecul poveștilor copilăriei și asta și pentru că ceva din trecutul fiecăruia dintre noi încă mai are stăpânire asupra noastră și asupra simțurilor noastre. Citind cartea, îți pierzi cumva vârsta. Nu ești nici adult și nici copil. Ești un bol de amintiri în care s-a stârnit furtuna și miroase a frig și a Crăciun, a mere coapte și porumb fiert, a veselie și protecție, a vară și a pere, a râset și primăvară, a povești fermecate și descoperiri uluitoare, a staniol colorat care încă mai păstreză mirosul ușor amar al ciocolatei, a porumb de floricele și plăcintă cu brânză sărată, a eternă tinerețe și bătrânețe, a îmbrățișări calde și leuștean, a praf în bătaia vântului și a liniște de nopți de iarnă. Și a pâine. Eterna pâine care ne aduce mai aproape. De cine suntem și cine am fost. Și de noi, în care se ascund atâtea variante ale noastre de care am uitat.
Undeva în carte, apar următoarele propoziții, niște bijuterii, de altfel, pe care vi le dau și vouă drept păstrare:
„Nimeni nu este perfect, tuturor ne lipsește câte ceva pe lumea asta. Important e să fim liberi ca să putem acoperi aceste lipsuri.

No comments:

Post a Comment