Pages

Thursday, 8 March 2018

De Ziua Femeilor, un mic cadou - Vlad Mușatescu

(Din secțiunea semne și momente Evrika)

Istoria literaturii române scrisă de George Călinescu pălește grav în fața “Aventurilor aproximative” ale lui Vlad Mușatescu. Ca să nu mai zic că n-are deloc același farmec! Recomandări de lectură, scriitori, poeți, critici literari, toți – fie mai de seamă o nu, sau care ar fi avut toate șansele să ajungă de seamă și nu s-au aliniat planetele corespunzător- apar aici. Prima data când am citit “Aventurile” eram prea necoaptă să înțeleg valoarea literară a acestor bijuterii de cărți. Astăzi, le parcurg și îmi iau notițe. Trec numele celor menționați aici pe foițe, iar apoi voi parcurge la căutarea și citirea operelor lor. Vlad dăinuie! Nu numai prin opera sa minunată, dar și prin moștenirea de recomandări literare pe care ne-a lăsat-o.
Bucurați-vă de fragmentul de mai jos:

“Nu era singur. Lângă dânsul se afla și se voia nerăbdător un bătrân, spelb și acoperit de scrumul vârstei, nițel aduse de spate, în ciuda staturii ce depășea normalul, și care-și sprijinea mâna pe umărul unei fetițe firave cu ochi luminoși și de o culoare nedefinită.
Dându-și seama de impolitețea sa, Tătălici s-a grăbit să mi-l prezinte, invers decât s-ar fi cuvenit:
-         Petre Bellu și nepoțica sa!...
Aici nu mai țin minte dacă a spus nepoțică sau fetiță. Mă rog, nu are importanță, după atâta amar de vreme. Imediat am receptat numele și, pe loc, mi-a și intrat în funcțiune unul din releele implantate în cortex. Și numaidecât mi-au apărut în fața ochilor copertele unor cărți din “Colecția celor 15 lei”: “Apărarea are cuvântul” și “Cazul doamnei Predescu”. La data când se iviseră pe piață, cu mare tam-tam, Petre Bellu devenise, în doi timpi și trei mișcări, o celebritate a zilei.
Nițel emoționat, i-am strâns călduros mâna și i-am declarat cu infinită simpatie:
-         Maestre, domnule Bellu, nici nu vă imaginați cât sunt de bucuros să vă cunosc! Și încă în viață... Credeam că nu mai trăiți. De-atâția ani, o veșnicie, nu s-a mai pomenit numele dumneavoastră. Oarecum și normal, la venerabila dumneavoastră vârstă!...
-         Păi, câți ani îmi dai, scumpule?, s-a arătat surprins popularul romancier.
-         În niciun caz mai mult de șaptezeci, maximum șaptezeci și doi!
De fapt, îi mai scăzusem ceva, de la mine, din etatea pe care-o arăta manifest.
-         Halal de măiculița mea, parastasuei de viață, dacă mai mă țin încă atât de bine!, a exclamat Petre Bellu. Bravo mie, domnule dragă! Anul ăsta împlinesc cincizeci și patru de ani. E bine?
În aceeași clipă, am simțit cum îmi paralizează coardele vocale. Și nu i-am putut, evident, răspunde nimic. Bratoloveanu îngălbenise, eu mă-nroșisem, iar fetița aceea plăpândă icnea înăbușit, gata să plângă. O făcusem de oaie!
Petre Bellu, sesizând ridicolul situației în care mă vârâsem singur, cu propriile și sensibilele mele antene apreciative, m-a scos cu mâinile lui din găleată. Chicotind amar, m-a invitat cu glas blajin:
-         Hai cu mine, domnul meu, să-ți arăt unde-i vila editurii matale. Deși îți par un matusalem, am să-ți ajut la căratul bagajelor. Unde le-ai lăsat?...
-         În fața vilei compozitorilor!
-         Perfect! Ăștia nu fură. Decât arareori. Și numai melodii auzite la radio, când îl potrivesc pe Londra, Paris sau Roma... Iar în ultimul timp, și pe Moscova!...
Condus de Petre Bellu, Tătălici Bratoloveanu și fetiță, am ajuns, în sfârșit, la casa de odihnă a “Editurii de Stat”."

No comments:

Post a Comment