Afară-i vreme
mohorâtă. E mohorât și plouă. Plouă și e ceață. Ceața asta îmi amintește de
Kogălniceanu. Nu omul politic. Ci satul bunicilor mei. Bunicii mei stând pe
prispa din curte. În curte, Azor lătrând. Lătrând și dând din coadă. La coadă
stăm noi pentru a ne îmbrățișa și împărtăși bucuria revederii. Revederi rare și
plăpânde ca un fum. Iese fum pe hornurile caselor, miroase a struguri negri
zdrobiți, iar vârfurile degetelor, îmbibate de must, mi-au înghețat. Le frec de
podul palmei, iar ele dansează lipindu-se și desprinzându-se, ca apoi să se
lipească din nou. Din nou!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu