Fall down 7, get up 8 (o replică dintr-un film; traducere din engleză – cazi la un nivel, ridică-te la un nivel mai sus sau, mai bine spus, folosește experiența căderii să te ridici și să lupți mai bine, mai pregătit). Fiecare om își duce propriile lui bătălii. Din afară, totul pare mult mai ușor și ne surprindem adesea zbătându-ne că nu ne ies niște lucruri sau planuri la fel de ușor cum pare să le iasă altora. Avem așteptări, realiste sau nu, și ele ne epuizează sau ne epuizează reflexia lor când ne privim în oglindă și ne întrebăm cu ce greșim.
"Shaorma cu înghețată", cartea Oanei Ninica, pornește exact de acolo – în
fața reflexiei, după cădere. Când te uiți înapoi, dacă ai curaj, și analizezi
ce n-a mers și ai de ales dacă să mai faci ceva sau să renunți cu totul. Frica
este un personaj încrustat în fiecare din paginile cărții. Nu face nimic, dar e
acolo, o simți, o știi, o recunoști prin tot ce ți-a fost dat să trăiești până
acum. Uneori îți vine să râzi de ea, de ridicolul la care te-ai dedat
lăsându-te purtat de ea, iar alteori pare un colos ce râde de tine și de
încercarea ta de a te măsura cu el.
„ ...
Frica ucide. Opusul fricii nu e curajul, cum ar spune mulți.
Opusul fricii este numai ADEVĂRUL.
...”
Și ceva sublim, la final.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu