Cum a ajuns cartea, am mângâiat mai întâi coperta. Mai văzusem din lucrările Iuliei Șchiopu pe Facebook, dar un alt lucru este să le vezi în viu, căci au ceva aparte ilustrațiile doamnei Șchiopu de nu mai știi dacă tu privești ilustrațiile sau ele te privesc pe tine.
Am deschis apoi alene cartea și am zâmbit citind dedicația autoarei, căci mi-am amintit că așa a apărut și povestea mea pentru copii. Nepot e de vină pentru Veverița Șugu și câinele Hapciu, veveriță fiind numele nostru conspirativ.
Prin povestea iepurelui Alexandru, Ana mi-a făcut o mare bucurie, căci
mi-a amintit de puterile magice pe care credeam că le aveam pe când eram copii
(cred că orice copil a simțit asta). Eram una cu personajele
preferate, lucrurile aveau suflet și gândire, iar comunicarea cu ele era amplă
și plină de foloase. Ignoram sau nici nu ne interesa ce credeau alții, noi
știam că legătura (deși invizibilă) era puternică și reală cu orice ne
înconjura. Culcuș, iepurele de casă din poveste, mi-a amintit de legătura aceea
magică și de faptul că nu mai vedeam diferențe între noi și animale. Culcuș
renunță la frică și vrea să învețe să citească, băiețelul Alexandru începe să
țopăie și să adore salata, și curând ambii învață unul de la altul lucruri
minunate.
Dar cel mai mult, ambii învață despre identitate, despre cine sunt ei
cu adevărat înăuntrul lor, iar lecția aceasta este cea mai frumoasă, indiferent
dacă ești om sau iepure.
Dacă vă interesează, am și alte recomandări de cărți scrise de Ana Barton - aici și aici.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu