Pages

sâmbătă, 4 ianuarie 2020

10 minute 38 de secunde în această lume ciudată - Elif Shafak

Nu e nimic mai frumos decât să-ți începi anul cu o carte bună. Deși adjectivul nu-i face dreptate, insist să-l păstrez, asta și pentru că primesc constant cereri de recomandări de cărți bune.

Auzisem despre Elif Shafak, însă m-am ținut deoparte, precum fac adesea când un scriitor este prea mult promovat și aștept cumva să i se aștearnă faima pentru a mă putea bucura în tihnă de cărțile sale și nu de reputația sa.

'10 minute 38 de secunde în această lume ciudată' este o carte-manifest pentru toleranță. Există în această carte atât de multe referințe cu privire la religie, sex, societate, stil de viață, educație, naționalitate, etnie, culoarea pielii, iar toate au în parte valențele lor. Suficient să ne deschidă, măcar un pic, viziunea asupra lor. Dacă mi se permite să parafrazez din sacre învățături: cine va avea mintea pregătită, va înțelege.

Pe scurt, cartea ne prezintă ultimele 10 minute și 38 de secunde de activitate cerebrală a Leilei, după asasinarea acesteia. Mirosuri și gusturi selectate aparent accidental de creier, ne poartă prin momente importante din viața Leilei.

Liantul care face legătura între amintirile prezentate cititorului este prietenia. Se zice că familia nu ne-o alegem, însă prietenii da. Iar, uneori, prietenii se dovedesc chiar mai loiali decât membrii unei familii. Cinci, în cazul Leilei. Cinci prieteni loiali, care îi sunt aproape și după moarte.

Violența sexuală împotriva minorilor este, în sine, un fir deosebit de important în cadrul narațiunii. Cadrul în care aceasta apare, atitudinea oamenilor față de ea, dar și impactul pe care îl are asupra victimelor, dar și a societății sunt minuțios descrise, fără însă a fi subliniate de vreo concluzie. De fapt, acesta este marele farmec al cărții. Nimic nu este prezentat drept concluzie sau recomandare. Fiecare este liber să-și tragă propriile concluzii, de dorește, și învățăminte.

Iar apropo de libertate, discursul lui Martin Luther King Jr. capătă valențe extraordinare în această carte, jucând rol de înger-gardian al personajului principal, dacă doriți. Leila urmărise discursul pe când era o copilă, iar la momentul propriei eliberări, cercul se închide cu replica înălțătoare:
'În sfârșit, liberă!'