N-ai cum să n-o iubești pe Ana Blandiana. Ceva din felul în care
privește, în care rostește cuvintele, te anunță că te afli în fața unui om cu
forțe extraordinare. Nu poți decât să te lași vrăjit și să-ți dorești ca vraja
să nu se spulbere prea curând.
Pe când aveam vreo 13 ani, tata m-a întrebat despre Arpagic. L-am
privit lung, am ridicat din umeri și i-am spus că nu știu la ce se referă. ‘Dar ce vă învață pe voi la școală?!’, a exclamat el îngrijorat.
Atunci a fost prima dată când am auzit numele Anei Blandiana. Încântarea cu
care tata vorbea despre dânsa mi-a rămas multă vreme în minte. Când am auzit
prima dată despre Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței, am fost
profund mișcată de inițiativă, dar n-am reținut numele fondatorilor. Peste ani,
când am pășit pragul fostei închisori politice din Sighetul Marmației, vocea
blândă a Anei Blandiana m-a întâmpinat încă de la intrare și mi-am amintit de spusele tatei.
Azi, am făcut ceva frumos. Am citit poezii. Volumul ‘Variațiuni pe o temă dată’ cuprinde poezii de o rară sensibilitate. Toate poeziile au drept subiect secundar moartea, care e reprezentată drept
absență fizică și nu dispariție. Subiectele principale, în schimb, variază. De
la timp la amintiri, promisiuni și întrebări despre viață.
Există un hotar între viață și moarte, și niciun canal de
comunicare. Și, totuși, anumite spirite se simt, se descoperă, se însoțesc în
ciuda unei aparente imposibilități. Rămânem uniți doar dacă ne dorim acest
lucru. Iar această unire nu trebuie validată de vreo prezență fizică.
Vă recomand să citiți acest volum de poezii pentru că veți
redescoperi cum este să vi se facă pielea de găină. Veți vibra, veți zâmbi, vă
veți întrista și veți realiza încă o dată cât de frumoasă e poezia românească,
dar și mai mult cât de frumoasă e poezia scrisă de Ana Blandiana.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu