Mama mi-a povestit, de curând, cum mă manifestam atunci când eram bucuroasă, fiind copil. Pe lângă zâmbetul din dotare, adăugam și exclamația: Am o bucurie-n mine!
Mă gândesc că e un pic bizară formularea, dar până la urmă nu eram deloc departe de adevăr, bucuria chiar era în mine, și de acolo doar putea ieși în afară.
Iar în afară am tot găsit bucurii, printre care aceea de a primi un buchet de flori nemuritor cu boboci încrustați de
poeme.
Încă nu mă rabdă inima să desfac minunăția, atât de atent aranjată, însă un boboc tot am desfăcut. Celelalte vor fi cu "va urma".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu