Am fost foarte bucuroasă să regăsesc această carte. Este una dintre cele mai frumoase ode pe care le-a dedicat Vlad Mușatescu oamenilor care l-au inspirat și ajutat. Să tot întâlnim oameni de bună credință!
".....
La despărțire, m-a rugat să-i dau un pic de ajutor, citindu-i faza finală a manuscrisului. Lucru pe care l-am efectuat cu deosebită plăcere și abnegație. Fără să-i fac însă un prea mare serviciu. Căci mi-am băgat picioarele, ca să zic așa, în textul său, intervenind asupra repetării supărătoare a numelui poetului, citat mereu în întregime. Și l-am corectat oriunde mi s-a părut în exces. Reducându-l la P.Sandor. Ceea ce suna mai frumos. Dacă nu chiar economicos.
Când a constatat că-i otânjisem manuscrisul până la deformarea realității, Iancsi-baci s-a luat cu mâinile de păr. Care și-așa nu era prea mult. Și mi-a spus cu tot duhul blândeții avut atunci la dispoziție:
- Muș, tu tâmpit bine de tot! Poetul cheamă Petofi, numele de familie, Sandor e numele micul... Ce la dracul facem acuma?
- Nu-i problemă! Repar tot ce-am deteriorat... Fii liniștit!
- Imposibil! Cu tine nu pot liniștit...
Într-o săptămână, de dimineață și până seară, i-am refăcut manuscrisul. Redactilografiind paginile în care intervenisem. Cu cele mai bune și nobile intenții. De unde să fi știut că ungurii își recită numele pe invers, ca atunci când se face apelul după catalog. Mi se părea anormal. Însă, ca să nu-l jignesc pe Iancsi-baci în sentimentele sale naționale, am tăcut mâlc. Mă rog, vorba românului, fiecare pasăre pre limba ei grăiește."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu