Idei, fragmente de jurnal, întrebări, poeme, cronici și articole. Cam așa s-ar descrie pe scurt cartea Laurei Sandu. Dar mergând mai departe, indiferent de forma în care au fost puse, cuvintele prind formă, se joacă cu preconcepții, frici și speranțe.
Iată, o lectură obligatorie. Și un mix extras.
„Literatura
e a tuturor, dar oare ce ne dorim să fie ea, în primul rând, atunci când o
predăm, când o traducem, când o vindem, când o popularizăm, când o scriem și
când o interpretăm?
Vrem
să fie patrimoniu, moștenire națională cu infinit potențial, care
trebuie „salvată” de la uitare și degradare? Sau vrem să fie, înainte de toate,
cun corp contemporan de structuri expresive, cu extraordinara capacitate de a
ne face să pricepem – solicitându-ne empatia și alte capacități afective și
cognitive – prezentul, istoria și posibilitățile viitorului?”
