Discheta

Nepot a împlinit 14 ani.

Și pentru că acum câteva săptămâni ne-am hâhăit și l-am învățat ce e o dischetă, i-am făcut cadou un tricou cu imaginea acesteia. Negru și mare, precum mi-a indicat chiar nepotu’.

Două săptămâni au fost suficiente ca nepot să uite ce e o dischetă, așa că ne-am amuzat din nou amintindu-i. Nu-i bai că ne-am amuzat și mai tare când l-am întrebat pe un prieten de-ai lui ce este reprezentat pe tricou și acesta, mândru și solemn, a răspuns – mp3!

Acasă

Muzica populară înseamnă acasă. Dar nu în spațiu și timp, ci în ocrotirea pe care o simt ori de câte ori o aud. Sigur, am preferințe și sunt melodii pe care le tot ascult și care, da, mă transpun într-un anumit spațiu sau timp. Dar sentimentul care mă încearcă este greu de pus în cuvinte. Da, uneori cuvintele au și ele limitările lor. Și n-am să fiu tocmai eu supărată pe ele.

Și că tot îmi plac mie listele. Să enumăr, zic, mai jos câteva din melodiile care-mi aduc oamenii, momentele, spațiile înapoi, precum o ramură pe care o dai la o parte să treci și apoi revine la loc.

Gheorghe – bucătărie de vară, sat, bunic

Dă, mamă, cu biciu'n mine – tata și pick-up; seară cu o prietenă dragă râzând

Când văd vremea c-a trecut – acasă, tata, pick-up

Cine bate seara la fereastramea – marea

De cine mi-e dor și sete – București, un fost coleg fan al cântului lui Liviu Vasilică; mama, că și ei îi place Liviu Vasilică

Mai ții minte măi dragă Marie – râsete și copilărie

Minunat

Nu suport exagerările și falsitățile. Și îmi pare că adesea unele situații sau persoane sunt descrise în termeni exacerbați. Totul e trecut la minunat încât nu prea mai recunoaștem când se întâmplă ceva cu adevărat minunat. Din seria, dacă totul e minunat înseamnă, de fapt, că nimic nu e.

Așa că propun vindecare muzicală. Cu minunat, bineînțeles. Sau, cum se zice, cui pe cui se scoate.

Recolta de primăvară

Gata. Primele ridichi au fost recoltate. 

Și mâncate.

La radio

Vineri seară. Să ieșim, să nu ieșim?

Alegem a doua variantă și sun să comand sushi acasă. Doamna de la telefon mă roagă să-mi spun numărul de telefon pentru a mă găsi în sistem.

Nici bine nu termin să spun cifrele care întrunesc numărul meu de telefon că doamna îmi spune: ce voce de radio aveți!

Ei bine, gata. Reorientare profesională? Ce vrei să te faci când vei fi mare?

Iaca viu cu un răspuns nou. Mă duc la radio. Numa' bine. Că de când așteptam eu să încânt oamenii cu vocea mea. Hei, poate am să le și cânt!

Te cinstim, dragă Vlad!

Opera lui Vlad mi-e inspirație în toate zilele anului, dar în ziua aceasta mereu un pic mai mult.

Luați de vă hrăniți buna dispoziție cu un fragment de-ale lui din „Unchiul Andi-detectivul și nepoții săi”:

 

‚ ......... 

Parcă n-am văzut-o eu pe nevastă-mea cum îmi prepară cafeaua cu lapte! Pune două lingurițe de lapte praf, adaugă apă din belșug, cacao, și gata.

Ce-i drept, îmi rămâne de rezolvat o problemă din cele mai serioase. Și anume, cum s-o conving pe vacă să fabrice laptele de-a dreptul sub formă de praf.

În orice caz, viitorul va decide și-n această dificilă chestiune.

Apoi am procedat la spălarea Vițicii. Tot cu furtunul. După care am uscat-o cu cearceaful meu de baie. I-a plăcut enorm. Chiar mi-a mestecat peste un sfert din el. Însă, când a venit clipa s-o mulg, n-a mai dat pic de lapte.

Prea vrusesem s-o modernizez brusc. Dar nu disper. Chiar am să-ncerc s-o conving să mănânc un kil de cacao, înainte de mulsoare. Și-atunci, sunt sigur, voi putea servi ostrogoților cacao cu lapte. Direct de la vacă. Știința învinge totul!...“