O miere ca un balsam curge peste cititorul care citește cartea aceasta. Iar asta nu e ceva nou pentru literatura scriitoarei Elif Shafak. Sau cel puțin, din punctul meu de vedere, acest lucru e și mai valabil pentru ultimele două romane ale ei – 10 minute și 38 de secunde în această lume ciudată, fiind celălalt. Scriitura ei e vădit mai tămăduitoare, mai melancolică, iar mierea ce o împresoară e mult mai densă.
Nu-mi place să dau detalii despre firul poveștii, dar vă pot spune că
veți retrăi magia din poveștile Șeherezadei, și blândețea cu care autoarea vă
poartă de la povestea unui personaj la altul este un catalizator important.
Vă las mai jos două fragmente minunate:
‘… Adam și Eva au cedat poftei de smochină, fructul tentației, dorinței și pasiunii, nu unei pofte de a mușca dintr-un măr. Nu doresc să vorbesc de rău o plantă prietenă, dar ce șanse are un măr anost pe lângă o smochină zemoasă care până și astăzi, la atâta amar de vreme de la păcatul original, poartă încă gustul unui paradis pierdut? ...’
‘... Trecutul este o oglindă neagră și diformă. Te privești în ea și nu vezi
decât propria-ți durere. Nu e loc acolo pentru o altă durere decât a ta. ...’
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu