Pages

marți, 22 decembrie 2020

Cum să rămâi lucid într-o epocă a dezbinării – Elif Shafak

Din anumite motive, îmi pare că anul acesta trasează un cerc perfect. Pare-mi-se că se aplică și lecturilor frumoase. Am început și termin anul cu o lectură a unei cărți de-ale scriitoarei Elif Shafak.

Furie, anxietate, suferință, tristețe și singurătate sunt personajele principale ale acestei cărți. Toate, de fapt, au un singur rol – să ne țină loc de oglindă. Să ne privim, să realizăm ce simțim și să nu ne temem de emoțiile noastre. Așa cum ne asigură scriitoarea, suntem niște creaturi emoționale, iar fie că ne este ușor sau nu să recunoaștem, acționăm pe baza emoțiilor. Iar aici trebuie să fim atenți, căci acțiunile noastre pot da curs unor rezultate pe care nu ni le dorim, nici pentru noi nici pentru generațiile viitoare.

Identitatea este și ea o temă a cărții. Ce ne definește? Țara în care ne-am născut, cea în care trăim, genul, aspirațiile, organizațiile de care aparținem?

"... Puneți-mă alături de un autor din Grecia, Bulgaria, Bosnia, Albania sau România și veți fi uimiți să constatați cât de multe lucruri avem în comun. ..."

Iau cu mine acest îndemn frumos:

"Să nu vă fie teamă de complexitate. Temeți-vă doar de cei care promit o scurtătură ușoară către simplitate."

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu