Pages

luni, 5 octombrie 2020

Tradiții

Se spune despre creativi că ar dezvolta obsesii. Iar asta se observă după ticuri, după tabieturi, felul în care își aranjează masa de lucru (la dreapta ce e de rezolvat și în stânga ce a fost deja rezolvat – mda, ar fi amuzant să mă vedeți cum flutur hârtiile cu notițe dintr-o parte în alta) sau după ce băutură beau (ceai, cafea, rom, sangria, vin, cidru, bere) și la ce oră.

În cazul în care nu v-ați prins, am confirmat. Da, dezvoltăm obsesii. Una din obsesiile mele este porumbul de floricele. Pe oriunde m-a purtat viața (în țară, Germania sau Rusia), pofta de floricele de porumb a avut întâietate întru rezolvare.

Cum sunt păstrătoare de vechi tradiții, mai ales în ceea ce privește floricelele de porumb, n-a fost de cele mai multe ori ușor să găsesc boabe de porumb – insistând să-mi fac floricelele la ceaun.

Așa că nu mi-a fost mică încântarea când am descoperit de curând o marcă de floricele de porumb care include pe ambalaj instrucțiuni de preparare a floricelelor la ceaun.


Mă gândesc adesea câți mai sunt ca mine, care fac floricelele la ceaun. Și-mi place să cred că dacă se mai găsesc încă boabe în comerț, nu toată lumea și le face la microunde.

În cinstea voastră, prieteni, mă duc să mai fac un ceaun de floricele!

Cranț-cranț

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu