Eu sunt un om
de comunicare. Fie ea scrisă sau vorbită. Și ca orice om de comunicare, mă
confrunt zilnic cu probleme de comunicare. Ale mele sau ale altora. V-am șocat
pentru că am recunoscut fățiș că am probleme de comunicare deși sunt om de
comunicare?! Însă acesta este adevărul. Suntem oameni, iar plămada din care
suntem făcuți nu a primit stele de perfecțiune. Că tindem către ele este cu
totul altceva.
Când mă găsesc
în grupuri mari de oameni, este posibil să nu mă auzi rostind nici măcar o
propoziție. Mă ocup mai mult cu ascultatul și prea puțin cu datul cu părerea de
gard. Tocmai și de asta. Că uneori gardul este așa de aproape (am experiențe
anterioare) și nu am cum să nu dau de el. Așa că după o încercare, două, nouă,
am renunțat. Mi-am zis că mai bine ar fi să ascult cuminte și apoi voi vedea
cum acționez, dacă va fi nevoie să acționez.
Precum ziceam,
om de comunicare care se găsește constant în căutare de informații, curios să
vadă ce mai zic cei din branșa din care face parte. Iar manifestarea de mai jos
se datorează citirii unui interviu.
Iacătă că mă
găsesc într-o categorie nu tocmai tânară, însă cam pe unde mă întorc lumea
denigrează cu voioșie generațiile tinere. Știu, este și un dat, până la urmă.
Acea prăpastie între generații n-are cum să treacă neobservată. Li se impută
tinerilor superficialitatea. Însă eu am văzut-o peste tot. Chiar și în clasele
primare, când clar generațiile tinere de acum nu se născuseră încă.
Vă zic, am o
problemă – și e în creștere – cu ideile preconcepute. Chiar dacă ai una sau
două experiențe pe care să te bazezi, ele nu îți validează o opinie pe care s-o
atribui unor generații întregi. Tinerii sunt astăzi precum erau și ieri și
alaltăieri. Sigur, există smartphone. E drept, și pe mine mă enervează enorm
teleghidații de la metrou care sunt un pericol nu numai pentru ei, cât și
pentru cei din jur (mai ales, pentru cei din spatele lor) pentru că merg cu
nasul în smartphone. Și mai au generațiile ăstea tinere acces la net. Da, sunt
o grămadă de alte năzdrăvănii pe care le pot face și noi nu puteam, la vremea
noastră, dar nu mai pot să aud/ să citesc interviuri despre oameni bravi și de
carieră care afirmă următoarele:
- Problema
seniorilor este că ei fac aproape toată munca, în timp ce tânăra generație se
adaptează mai greu la sarcinile de muncă. (De câte ori nu am auzit chiar
inversul!)
- Există
prea multă sensibilitate în rândul celor tineri (îmi permit să traduc asta în
‘nu mai acceptă mizeriile pe care le acceptau generațiile noastre’).
- Tinerii
nu vor să facă extra eforturi pentru carieră (din nou,îmi permit obrăznicia de
a traduce – ‘nu vor să petreacă ore la nesfârșit peste program pentru a primi o
mărire fantastică de 5 lei la salariu și, eventual, când un nou-venit acceptă
să lucreze pe mai puțini bani să fie aruncat peste bord’).
- Avem
constantă nevoie de persoane optimiste, sociabile, pentru că noi suntem ca o
familie. Slavă Cerului, mi-a fost dat în viață să fac parte din echipe în care
se găseau oameni pe care să-i pui la rană, care nu te-ar fi lăsat la greu
indiferent de ce s-ar întâmpla, însă munca nu este familie (aici intervine
factorul remunerație). Iar, în plus, după ce ai făcut afirmațiile de mai sus,
cu infaturarea unui superior privind către tinerii superficiali, sensibili și
care creează frustrare în rândul seniorilor, n-am cum vreodată să te cred că te
comporți precum într-o familie).
Și acum am și
loc să-mi desfășor câteva experiențe personale din interacțiunea cu asemenea
oameni de carieră:
- Aplicasem
pentru un proiect care avea în centrul său cartea. Mi s-a zis că este nevoie de
un alt fel de om, care să se dedice întru totul proiectului, eu având deja un
hobby eram din start descalificată (am dedus, cu ocazia aceasta, că hobby-ul în
cauză era scriitura mea).
- N-am
lucrat niciodată în agenție. Se muncește foarte mult în agenție. I-am explicat
că în momentul respectiv munceam de îmi săreau capacele. Am fost pusă la punct
– n-aveam cum să înțeleg și basta! (și de aici vine postarea unde vă explicam
că dacă un om s-a hotărât în privința ta, n-are niciun sens să încerci să dai
alte detalii)
- Mi-a
fost propus să-mi iau o zi de concediu de la actualul angajator și s-o petrec
la potențialul angajator. Explicația – suntem ca o familie, iar eu m-am dovedit
în trecut că iau decizii greșite cu privire la oamenii pe care îi angajez, așa
că vreau să decidă echipa dacă luăm sau nu un om. Cât poți afla într-o singură
zi de lucru despre un om? Și chiar în prima zi? Și de ce abuzezi de ziua mea de
concediu, pe care oricum nu mi-o plătești?
O umilă
rugăminte, dacă mi se permite: să nu ne mai proiectăm în oameni care le știu pe
toate, sunt perfecți și cunosc ei exact cine e de vină și în ce context.
Și ascultați, oameni buni. Comunicarea este o stradă cu dublu sens. Aveți urechi, folosiți-le!
Și ascultați, oameni buni. Comunicarea este o stradă cu dublu sens. Aveți urechi, folosiți-le!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu