Înțelegi cu adevărat legătura de familie de abia când îți remarci nepotul folosind aceeași tactică pe care o aplici de ani buni. Și anume, să o rogi pe mama (în cazul acesta, Bui a.k.a. bunica) să îți povestească o întâmplare pe care ai mai auzit-o de câteva ori, dar ți-e tare drag s-o mai auzi o dată. Încrunți nițeluș sprâncenele și dai detalii ușor greșite despre poveste, tocmai pentru a crea în Bui nevoia de a clarifica. Dai capul pe spate. Ușurel, să nu îți vadă Bui zâmbetul victorios, deși Bui de abia așteaptă să-ți povestească. Asculți, și pe fața ta se vede încordarea deși încă nu s-a ajuns la punctul culminant. Și râzi. Râzi tare și mult pentru că Bui a ajuns exact la partea care îți place.
Există povești care nu devin fade peste ani, și acest lucru li se datorează doar povestitorilor lor. Și există tradiții de familie care își continuă viața, fără ca noi să fi avut vreun merit. Tocmai acestea îmi par cele mai importante și mai 'de sânge'.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu