Pages

sâmbătă, 8 aprilie 2017

M(ucenic), 2016

Scriu sub imboldul unei puternice impresii lăsate de filmul “Ученик” (tradus în românește M(ucenic)).
Un personaj principal din film spune la un moment dat că pubertatea este o boală mintală care trece odată cu atingerea vârstei adulte. Mi-a plăcut asta foarte mult, cu atât mai mult cu cât perioada adolescenței pare să includă mereu elemente imposibil de explicat sau de anticipat. 
Filmul are în centrul său un adolescent, Veniamin, în căutare de sine și găsind un sprijin în valorile din Biblie. Mizând pe o dăruire până la capăt, Veniamin refuză alte alternative și de aici apar diverse situații conflictuale. Însă Veniamin nu este singurul care refuză să ia în calcul alte păreri sau opțiuni. O lume întreagă din jurul lui pare să trăiască în același mod, doar nu atât de dus la extrem.
Apar multe planuri în antiteză și nu am să deconspir din ele, însă o metaforă extraordinar de cutremurătoare apare la finalul filmului. Acea frământare în care societatea noastră se găsește de o bună bucată de vreme. Și anume a avea de ales între habotnicie și încercarea de a rămâne echidistant, ghidându-ne după evidențe.
Vă recomand acest film și pentru faptul că vă va surprinde cum nici măcar nu vă așteptați. 

Un comentariu:

  1. Mi-a placut mult recenzia ta: scurta si cuprinzatoare si m-a convins sa vad filmul.

    RăspundețiȘtergere