Susan Sontag – În America

Experiența emigrării nu poate fi ușor de descris, și totuși Susan Sontag reușește să cuprindă punctele ei esențiale. Dar și mai mult, include în paginile acestui roman frământări din viața societății, viața profesională, viața de cuplu, aspirații, dorințe mai mult sau mai puțin ascunse, și crâmpeie dintr-un suflet de femeie.

Las fragmentele de mai jos să vă convingă:

‘Umilitoare experiență să fii lipsit de trecut. Nimeni nu știe – și chiar dacă ar ști, cui i-ar păsa oare – cine a fost bunicul meu. Generalul… și mai cum? Poate au auzit despre Pulaski, dar asta numai pentru că a venit în America, sau de Chopin, pentru că a trăit în Franța. În Polonia mă felicitam că simțul demnității mele nu se datora numelui sau rangului meu. Eu eram prea diferit de familia mea, aveam idealuri mai bune și mai frumoase, aveam alte slăbiciuni. Dar eram mândru să fiu polonez. Iar această mândrie, ca și faptul de a fi polonez, aici nu numai că este irelevantă, ci și un obstacol, căci ne transformă în niște demodați….’

‘Scântei de speranță, ca niște scântei de dorință. Un nou început. Oare la cât de multe trebuie să renunți pentru privilegiul ‘noului început’? Mai bine de cincizeci de ani, europenii și-au spus: ‘Dacă lucrurile nu merg bine, putem pleca oricând în America.’ Amanți a căror legătură nu era acceptată de societate, fugind de interdicțiile familiilor lor, artiști incapabili să câștige un public demn de opera lor, revoluționari asupriți de zădărnicia efortului revoluționar… Către America! America aceasta care ar trebui să repare absurditatea păcatelor Europei sau pur și simplu să te facă să uiți ce voiai, să-ți înlocuiești dorințele cu altele noi.’

‘Trebuie să-ți înalți idealurile să plutească puțin deasupra pământului, să-i împiedici pe ceilalți să le profaneze. Și să te eliberezi de opreliști și de ofense, ca nu cumva să se înrădăcineze în tine și să-ți sufoce sufletul.’