Experiența
emigrării nu poate fi ușor de descris, și totuși Susan Sontag reușește să
cuprindă punctele ei esențiale. Dar și mai mult, include în paginile acestui
roman frământări din viața societății, viața profesională, viața de cuplu, aspirații,
dorințe mai mult sau mai puțin ascunse, și crâmpeie dintr-un suflet de femeie.
Las
fragmentele de mai jos să vă convingă:
‘Umilitoare experiență să
fii lipsit de trecut. Nimeni nu știe – și chiar dacă ar ști, cui i-ar păsa oare
– cine a fost bunicul meu. Generalul… și mai cum? Poate au auzit despre
Pulaski, dar asta numai pentru că a venit în America, sau de Chopin, pentru că
a trăit în Franța. În Polonia mă felicitam că simțul demnității mele nu se
datora numelui sau rangului meu. Eu eram prea diferit de familia mea, aveam
idealuri mai bune și mai frumoase, aveam alte slăbiciuni. Dar eram mândru să fiu
polonez. Iar această mândrie, ca și faptul de a fi polonez, aici nu numai că
este irelevantă, ci și un obstacol, căci ne transformă în niște demodați….’
‘Scântei de speranță, ca
niște scântei de dorință. Un nou început. Oare la cât de multe trebuie să renunți
pentru privilegiul ‘noului început’? Mai bine de cincizeci de ani, europenii
și-au spus: ‘Dacă lucrurile nu merg bine, putem pleca oricând în America.’
Amanți a căror legătură nu era acceptată de societate, fugind de interdicțiile
familiilor lor, artiști incapabili să câștige un public demn de opera lor,
revoluționari asupriți de zădărnicia efortului revoluționar… Către America!
America aceasta care ar trebui să repare absurditatea păcatelor Europei sau pur
și simplu să te facă să uiți ce voiai, să-ți înlocuiești dorințele cu altele
noi.’
‘Trebuie să-ți înalți
idealurile să plutească puțin deasupra pământului, să-i împiedici pe ceilalți
să le profaneze. Și să te eliberezi de opreliști și de ofense, ca nu cumva să
se înrădăcineze în tine și să-ți sufoce sufletul.’
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu