Joël Dicker – Cartea familiei Baltimore

Familia își pune amprenta cel mai mult asupra personalității noastre. Bunici, unchi, mătuși, veri și părinți sunt factorii determinanți în relațiile pe care le vom avea peste ani cu alți adulți. Noua carte a lui Joël Dicker se centrează foarte mult pe acest aspect, prezentând copilăria într-un mod brutal de sincer. Acel conglomerat de sentimente pe care nu le puteam explica, respectarea regulilor, comportamentul în societate, brutalitatea și cruditatea celor  ce-au fost de-o seamă cu noi, sunt analizate în amănunt. Din punctul acesta de vedere, Cartea familiei Baltimore este pentru mine un roman extraordinar. Același stil ca în cartea precedenta, și anume de a te ține cu sufletul la gură, în timp ce descoperi pagină după pagină istorisirea.

Cu nevolnică nepricepere, aș spune că Joël Dicker este scriitorul magnific al ultimilor șase ani.

Lumdila Ulițkaia – Fetițele. Rude sărmane.

Se spune că o carte bună e cea care te ajută să evadezi din prezentul tactil. Citești, și cu fiecare cuvânt legătura ta cu narațiunea ajunge la un asemenea nivel încât simți briza vântului ce-i trece prin părul personajului. Mai mult, o carte bună e la fel cu un actor bun. Fiecare pagină este suspectată că și-a ‘jucat’ rolul credibil, dacă înțelegi și neînțelesul frământărilor personajelor. Povestirile Ludmilei Ulițkaia sunt actori credibili. Și nu pentru că au urmat vreo școală fandosită. Ba din contră, vorbesc simplu, deschis și sincer despre niște probleme și idei recurente. Este mirajul acelei universalități la care toți avem acces, indiferent dacă ne dăm seama de asta sau nu.

Zâmbiți, vă rog!

Ilustrație de Cristi Vecerdea-Criv

(" Să rîdem 'de voie' " - Editura Militară, 1990)