Nu plouă nicăieri așa cum ploua atunci când mă găseam
în casa bunicilor. Mă întreb uneori dacă voi mai regăsi vreodată clinchetul
acela liniar și misterios. Acea cădere sigură pe streașină, prelinsă apoi
într-un țurțure lichid, efectuată paralel cu zgomotul miilor de înțepături pe
frunzele și florile din grădina bunicii. Ori de câte ori plouă, urechea mea se
întinde ușor către fereastră, încercând să descifreze parcă un cod secret.
Pământul e umed, dar nu de la ploaie. Încerc, de data asta, cu ochii să
deslușesc secretul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu