Ori de câte ori ni se năzare că ne mai lipsește doar un singur lucru pentru a fi complet fericiți, apare inevitabil panica. Privind prin găurile gardului vecinului, ne dăm seama că piesa lipsă din puzzle-ul nostru stă bine-mersi, la vedere, agățată la fereastra acestuia. Și poc! Ne lovește dorința să obținem cât mai repede ce vedem acolo, dar exact aceeași replică. Sau, ca să fim modești, nu ar strica dacă am primi replica îmbunătățită (asta ca să ne răzbunăm pentru gaura din gard).
Întotdeauna ne va lipsi câte ceva. Am tot, dar nu am un copil. Am tot, dar nu mi-am găsit perechea. Am tot, dar nu am un job. Am tot, dar nu-mi ajung banii să plec în excursii. Am tot, dar nu ... Și dacă am jongla un pic cu fraza aceasta?! Nu am un copil, dar am tot. Nu mi-am gasit perechea, dar am tot. Nu am un job, dar am tot. Nu-mi ajung banii să plec în excursii, dar am tot. Nu ..., dar am tot.
E greu să te ții calm când în interiorul tău se tăvălește un copil isteric, ce urlă printre lacrimi că-și dorește acadeaua din mâna altui copil. Și totuși un părinte responsabil nu ar smulge niciodată acadeaua din mâna unui copil și i-ar da-o copilului său isteric, care se tăvălește pe jos. E o chestie de principiu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu