Se spune ca atunci cand esti copil intri mai usor in
legatura cu ceilalti, fiind lipsit de prejudecati si temeri. De asemenea, se
spune ca un copil poate afla mai usor ce-si doreste decat un adult. Uitandu-ma inapoi, un singur lucru a ramas neclintit – pofta mea
nesatioasa de dulciuri. Dupa caderea regimului comunist, comertul a suferit niscaiva modificari. In orasul de langa Dunare, unde m-am nascut, s-a remarcat acest
lucru cel mai bine. Oameni din Ucraina, venind special pentru targul de sambata,
aduceau cu ei produse variate. Curiozitatea mana mai toti tulcenii catre locul
de desfasurare a ‘comertului liber’ (cuvantul libertate era des folosit in acei
primi ani dupa revolutie). Impreuna cu parintii mei, mergeam din cand in cand
la targ. Papusi complet diferite de cele vazute in vitrinele magazinelor
romanesti imi atatau interesul, dar cel mai mult imi staruia privirea asupra
ambalajelor lucioase si colorate ale diverselor dulciuri. Bineinteles, am
testat prima oara ciocolata ruseasca. Nu mi-a placut. Dar nu m-am descurajat.
Am luat la rand caramelele si bomboanele. Iar bomboanele mi-au placut.
Vazandu-ma interesata, o vanzatoare m-a invatat cum sa intreb ‘aveti
dulciuri ?’ in limba rusa. Daca imi amintesc bine, suna ceva de genul
‘Kanfietu vas ?’. Odata bariera limbii ridicata, nu mai pierdeam timpul
scanand produsele de pe tarabe. Mergeam de la una la alta si nu ma opream decat
daca auzeam ‘Da’. Ai mei se amuzau pe seama mea, insa cele mai amuzate erau
negustoresele. Aveau de-a face cu un client care stia ce-si doreste, neavand
mari pretentii. Ori se stie ca asa ceva se intalneste rar. « Kanfietu vas ? »
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu