Pages

joi, 31 iulie 2025

Sfat


Când nu știi ce să faci, nu face nimic!

Ce frumos sfat, și ce greu de pus în practică.

duminică, 27 iulie 2025

Dana recomandă „Laura Rise - Deținută”


Pe canalul ei de YouTube, Citesc și Călătoresc, Dana a vorbit despre noul meu roman, „Laura Rise - Deținută”.

„Dacă citiți autori români, cred că Emilia Muller ar trebui să ajungă pe radarul vostru”, spune Dana la un moment dat.

Ei, și cum să nu te bucuri, mai ales când cineva vorbește frumos nu doar despre cartea ta, dar încurajează cititul și descoperitul altor scriitori români?!

 

Bucuria oricărui scriitor este să fie citit. Așadar, îți mulțumesc din inimă, Dana!

Găsiți mai jos videoul în care Dana vorbește despre povestea Laurei.

miercuri, 16 iulie 2025

M-am vindecat!


În sfârșit, m-am vindecat de obsesia celor două prenume pe care le-am folosit în cele două romane ale mele, Cusătoresele (aici și aiciși Laura Rise – Deținută (aici și aici).

Dacă în Cusătoresele, Laura și George erau personaje secundare, în Laura Rise – Deținută ele au devenit personaje principale.

Gata, mi-am zis, le-am răzbunat. Și m-am apucat să scriu la următorul roman. Aici nu mai avem nici Laura și nici George. Dar avem un Laur.

Hai că-i la fix!


Adăugire la 03.08.2025 - Din seria vindecărilor, mai vin cu una. Pare că anul 2025 are multe să mă învețe.

vineri, 4 iulie 2025

Amintește-ți! Amintește-ți!


...că nu ești aici pentru un timp nelimitat.

În seara aceasta Nepot mi-a amintit că-s datoare cu Mulan. Da, i-am promis c-o să vedem împreună desenele (meu preferat), m-am luat cu viața și am uitat. Și nu-s altele mai importante decât să construim amintiri cu cei dragi. 

Mâine, poate, pierim și atâta a fost. Iar până la urmă, ăsta e un dat, nu-l putem schimba și nici n-ar trebui să ne întristeze, dar ce bine ar fi fost să fi petrecut mai mult timp împreună!

Mă uit de câteva zile la serialul Pernille. Am râs, am plâns și mi-am amintit că-s aici doar pentru scurtă vreme. Și e frumos când timpul trece și pentru alții, și acești alții nu se jenează să-ți spună că și-ar dori să petreacă un pic din el și cu tine. Asta-i nestemata existenței noastre, oamenii care vor să-și petreacă timp cu noi. Opriți-vă și dăruiți-l, e cel mai frumos lucru pe care-l veți realiza vreodată!

marți, 1 iulie 2025

“Munca sub lupă. Alte tipologii, suferinzii și soluții de comunicare” – Emilia Muller


Lucrez la continuarea cărții “Corporația. Tipologii și ghid de supraviețuire”

În numărul din luna iunie, Revista Argeș mi-a găzduit un fragment. Mulțumesc din toată inima! Dacă doriți să o răsfoiți pe îndelete, găsiți link aici.

Găsiți aici și aici alte fragmente din “Munca sub lupă. Alte tipologii, suferinzii și soluții de comunicare” care au fost postate pe blog.